Una din recentele aparitii editoriale Polirom este cartea Inainte sa moara Brejnev, apartinand scriitorului moldovean Iulian Ciocan.

Scriitor, apreciat critic literar si un foarte cunoscut jurnalist, Iulian Ciocan este unul dintre cei mai activi tineri din Republica Moldova.

„Inainte sa moara Brejnev e un roman scurt si dens, care se citeste cu placere. Lumea este cea a Moldovei, parte a marii Uniuni Sovietice. O lume derizorie, traind de pe o zi pe alta, supravietuind clivajului enorm dintre discursul oficial si viata de zi cu zi. Ceea ce cauta autorul este sa descopere asa-zisa viata normala din epoca sovietica a Moldovei.

Asa-zisa, pentru ca personajele se misca intr-un teritoriu minat de propaganda, de saracie lucie, de o lipsa totala de orizont. Ironia si umorul amar cu care ilustreaza sfirsitul de era mi-au amintit de enorma naturalete a lui Bulgakov, dar si de umorul stralucit al lui Harms.” (Andrei Bodiu)

Iulian Ciocan (n. 6 aprilie 1968, Chisinau, Republica Moldova) a absolvit Facultatea de Filologie a Universitatii „Transilvania” din Brasov in 1995. Este autorul volumelor de critica literara Metamorfoze narative (Editura Arc, Chisinau, 1996) si Incursiuni in proza basarabeana (Editura Arc, Chisinau, 2004).

A publicat proza scurta, articole de critica literara si de opinie in revistele Contrafort, Sud-Est, Basarabia (Republica Moldova), Familia, Observator cultural, Secolul 21 (Romania) si Labyrint (Cehia).

Este comentator al postului de radio Europa Libera, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova si al Uniunii Scriitorilor din Romania, membru al PEN-Club din Republica Moldova, informeaza editura Polirom.