La festivalul de film de la Venetia, filmul lui Nikita Mihalkov a primit un „Leu de aur” special. Pentru a ajunge la un consens, membrii juriului au dezbatut 10 ore. Cum distinctile stabilite de regulament nu au fost suficiente, a fost convocat Consiliul director al Festivalului pentru a aproba modificarea de rigoare.
Regizorul rus a acordat un scurt interviu pentru Komsomolskaia Pravda, in care vorbeste despre filmul sau.
Rep: In filmul „12” aratati operatiuni militare in Cecenia, inchisoarea unde zace detinutul, visele lui. Multi critici cred ca toate astea nu au nici un rost si ca totul a fost aratat deja de Sidney Lumet....
Nikita Mihalkov: In primul rand, filmul nu trebuie privit ca reluarea unor povesti deja fumate. Cecenia mi-a folosit ca un contrapunct. Spectatorii trebuie sa stie care este istoria eroului meu. Adica sa vada ceea ce nu cunosc juratii lui Lumet. Iar pentru mine, aceste iesiri dincolo de pragul unei singure camere nu sunt o tentativa de a distrage atentia.
Dimpotriva, a fost un risc: spectatorii s-au obisnuit cu filme vesnic distractive. Dar sunt convins ca daca exista energie interioara, daca 11 actori asculta de al 12-lea si daca aceasta energie se pastreaza in cadru, sala o va simti. Actorii au fost filmati concomitent de patru camere si nici unul din ei nu stia care filmeaza in secunda respectiva. De aceea, actorii au fost tot timpul intr-un fel de alerta.
Ceea ce a creat un camp energetic care intretine interesul treaz. Omul din sala apreciaza nu doar energia consumata si emanata de actori, dar si sentimentele traite de el insusi in timpul vizionarii si dupa.
Rep: De ce ati venit la Venetia cu mustata vopsita?
Nikita Mihalkov:Pentru ca am venit direct de pe platou. Direct de pe front! Pana la prezentarea la festival, nu am vazut „12”. Am bagat doar capul in sala cand s-a difuzat pentru ziaristi. Era plina, priveau cu sufletul la gura...
