In lume se construiesc in prezent 29 de centrale electrice nucleare. Mereu noi tari declara ca vor construi alte centrale. Grupul tarilor care folosesc energia nucleara se mareste cu noi state, noteaza publicatia poloneza Gazeta Wybircza, receptionata de Rador.

Centralele atomo-electrice in Europa Centrala

In toata lumea functioneaza in prezent 442 reactoare cu o putere de 370 gigawati (pentru comparatie, cea mai mare centrala electrica pe carbuni din Polonia, de la Belchatow, are o putere de 4,4 gigawati). Dupa catastrofa de la Cernobil din anul 1986, mai multe tari, printre care si Polonia, au oprit construirea centralelor electrice nucleare.

Astazi, prognozele dezvoltarii acestei ramuri sunt excelente. Cresterea pretului la carbune si gaz, dar si teama fata de incalzirea globala provocata de emisiile de bioxid de carbon fac ca sustinatorii energiei nucleare sa poata vorbi de un succes.

Noi centrale atomo-electrice, in toate zonele lumii

Asia resimte cel mai mult nevoia de energie si acolo vor lua nastere cele mai multe centrale - circa 15 cu 29 reactoare in constructie. De cea mai multa energie au nevoie bineinteles cei doi colosi asiatici - China si India. Scara investitiilor planificate este cu adevarat impunatoare. In prezent doar 3% din energia din India provine din atom.

Dar acolo vor fi create sapte noi reactoare, care in 2022 vor produce 10% din energie, iar in 2052 circa 26%. China nu va ramane in urma - acolo se construiesc patru noi reactoare, iar autoritatile anunta licitatii pentru alte cateva.

Si Europa cunoaste o renastere a energeticii nucleare. In Franta, unde deja 78% din energia electrica este produsa in centralele nucleare, peste cativa ani va fi pus in functie un nou reactor la Flamanville in Normandia. Anul trecut Bulgaria a solutionat licitatia pentru construirea centralei atomo-electrice la Belene. Noi centrale electrice nucleare vor si romanii si slovacii.

Slovacii, al caror furnizor de energie este firma Slovenske Elektrne care apartine concernului italian Enel, construiesc doua blocuri noi la Mochovce. Ele se alatura celorlalte doua construite in anii '80. Toate sunt echipate cu reactoare WWER de tip rusesc, dar noile reactoare vor fi furnizate de firma ceha Skoda, care a cumparat licenta inca in perioada sovietica.

In grupul statelor atomice intentioneaza sa intre si belarusii. Presedintele Aleksandr Lukasenko a anuntat construirea unei centrale electrice, care ar putea incepe in anul 2009. Si Ungaria are in plan construirea unei noi centrale electrice nucleare.

Investitia din Romania - peste 2 miliarde de euro

Deocamdata in Romania 18% din energie provine din centralele nucleare. In 2015 se va incheia constructia a doua noi reactoare la centrala electrica de la Cernavoda. Aceasta centrala atomo-electrica va avea in total patru reactoare. Are loc licitatia pentru construirea centralei. Investitia va costa 2,2 miliarde euro.

Dar aceasta nu este totul - premierul roman Calin Tariceanu a anuntat ca dupa anul 2015 Romania vrea sa construiasca o noua centrala electrica nucleara.

Statele Unite au incetinit activitatea in acest domeniu

Americanii, fosti odata o mare putere in energetica nucleara ( acolo functioneaza 103 centrale atomo-electrice), acum au mai incetinit activitatea in acest domeniu. Producatorul de reactoare din SUA - firma Westinghouse apartinand aproape in totalitate de firma japoneza Toshiba - nu a mai catigat de mult nici o licitatie in Europa.

Westinghouse a lansat recent pe piata un nou produs - reactorul AP 1000 si anunta lupta pentru pietele externe. Dar chiar si in Statele Unite trebuie inlocuite centralele electrice nucleare, care dupa decenii de exploatare sunt uzate. Se vorbeste de instalarea unui numar de 30 de noi reactoare.

Rusia, a treia putere nucleara

In Rusia functioneaza 31 de reactoare, sapte fiind in constructie. Dar rusii vor sa cucereasca si pietele externe. Monopolul atomic Rosatom - Atomstroiexport - a castigat in 2006 licitatia pentru construirea unui nou bloc in Bulgaria, invingand acolo firma americana Westinghouse. Rusii mai construiesc o centrala atomo-electrica in India si una in China.

Cel mai celebru proiect al firmei Atomstroiexport este insa centrala electrica din Busher din Iran. Ea da durere de cap lumii, deoarece multi experti se tem ca iranienii ar putea incerca sa o foloseasca pentru producerea armei nucleare. Rusii au de asemenea sanse mari sa castige licitatia pentru construirea centralei atomo-electrice in Belarus.

Il ispitesc pe presedintele Aleksandr Lukasenko cu credite pentru construirea centralei electrice, dar belarusii au invitat si firmele Areva si Toshiba.

Situatie incerta in Germania

Nu se stie care va fi soarta energeticii nucleare in Germania. Guvernul anterior format de SPD si Verzi, sub presiunea acestora din urma, a decis inchiderea treptata a centralelor atomo-electrice. Noul guvern format din crestini si SPD a mentinut aceasta decizie, dar in Germania se vorbeste tot mai des ca ar trebui sa se revina la atom.

Energia nucleara, recomandata de Parlamentul European

In urma cu doua saptamani, Parlamentul European a recomandat cu entuziasm dezvoltarea energeticii nucleare in intreaga UE, iar in favoarea rezolutiei a votat si majoritatea eurodeputatilor germani.

In Europa Centrala numai Polonia si Austria au ramas fara centrale atomice. Este adevarat ca puternica firma Grupul Energetic Polonez are in plan punerea in functiune in anul 2023 a unei centrale atomo-electrice, dar deocamdata se vorbeste doar de ea.

Totodata, din analizele realizate de una din firmele energetice reiese ca in anul 2020 costul unui megawati ora de curent produs din carbune va costa circa 260 zloti, in timp ce costul unui megawati ora de curent produs de atom va costa numai 132 zloti.