​INTERVIU

​Alegeri SUA 2020. O analiză „la cald” cu profesorul Alin Fumurescu, Universitatea din Houston: „E limpede că exista o uriașă discrepanță între lumea virtuală și cea reală. Iar lumea reală câștigă întotdeauna”

de Gabriel Bejan     HotNews.ro
Miercuri, 4 noiembrie 2020, 8:25 Actualitate | Alegeri SUA 2020


Trump vs Biden
Foto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia
​​În acest moment, rezultatul alegerilor din SUA este încă disputat și probabil va mai trece ceva timp până când vom afla câștigătorul. Asta chiar dacă Joe Biden a ieșit public în această dimineață și și-a manifestat încrederea că este „pe cale să câștige”. În acest context, am stat de vorbă cu politologul Alin Fumurescu, profesor de științe politice la University of Houston despre cele mai importante elemente ale acestor alegeri.

Alegerile americane s-au desfășurat în 2020 într-un context de tensiune socială nemaîntâlnită, cu acuzații de fraudă și frică de proteste și violențe de stradă. Până la ora publicării acestui interviu nu se știu încă rezultatele finale, deși Joe Biden a dat de înțeles că se așteaptă să câștige. Chiar fără a avea un câștigător cert, l-am întrebat pe profesorul de științe politice Alin Fumurescu de la Universitatea din Houston care ar fi principalele elemente ale acestor alegeri americane.

Citește și: Alegeri SUA 2020 Ambii candidați spun că vor câștiga, Trump susține iar că sunt fraudate alegerile. Scorul de la acest moment este în favoarea lui Biden

Alegerile americane din 2020 au fost poate mai agitate decât oricând. În opinia dumneavoastră care credeți că este principalul factor care va decide rezultatul alegerilor din 2020: pandemia, protestele BLM, acuzațiile de fraudă aduse de Trump votului prin corespondență, etc?

Alin Fumurescu: Sunt in situatia ingrata de a face predictii care s-ar putea dovedi gresite la ora la care veti citi aceste randuri. Unele state numara mai intai voturile prin corespondenta, altele incep cu cele de astazi – ceea ce schimba complet dinamica hartilor electorale. Voi incerca, asadar, sa ma rezum la ceea ce putem sti cu siguranta.

Dupa cum am avertizat in ultimele saptamani, scorul este mult mai strans decat au prezis expertii, marea majoritate a mass media, social media, si sondajele de opinie. Acest fapt, in sine, e suficient pentru a pune pe ganduri orice om cu picioarele pe pamant.

Daca acum patru ani, se mai putea gasi scuza unei “lebede negre”, vorba lui Taleb – un eveniment iesit din comun, greu de prezis - acum aceasta scuza nu mai are … nicio scuza (sic). E limpede ca exista o uriasa discrepanta intre lumea “virtuala” si cea “reala”. Iar lumea reala castiga intotdeauna – asta ar fi prima lectie.

M-am nimerit sa fiu in Miami in ziua in care Trump a fost si el (ziua programata pentru dezbaterea anulata cu Biden). Am vazut sute de ambarcatiuni, de toate dimensiunile, fluturand steagul Americii, Make America Great Again, si steagul Israelului.

Faptul ca Trump umplea stadioanele, spre deosebire de Biden (sau Clinton, acum patru ani) s-ar fi cuvenit sa toarne putina apa rece pe crestetele infierbantate de anuntata “victorie zdrobitoare” a lui Biden, la peste 10% diferenta.

Cauze? Pandemia, economia, si revoltele de strada orchestrate, mai mult sau mai putin sub flamura BLM. Cand vine vorba despre economie, Trump a fost vazut, pana la izbucnirea pandemiei, in termini pozitivi. Dar si acum, cand sustine deschiderea economiei, in ciuda COVID 19. Si cu asta ajungem la pandemie.

Democratii au mizat mult prea mult pe iresponsabilitatea presedintelui in gestionarea crizei sanitare uitand doua lucruri esentiale: (1) oricat te-ai infricosa de Covid, probabilitatea de a muri e mai mica decat cea de a ramane pe drumuri daca economia ramane inchisa. Aici, “infectarea si recuperarea rapida” a presedintelui i-au servit de minune;

(2) multi americani simt ca toate aceste restrictii le ataca direct libertatile individuale. America nu e nici China, nici Coreea de Nord sau de Sud. Oamenii refuza instinctiv restrictiile impuse “de sus”, chiar daca sunt in beneficiul lor. Faimoasa replica a patriotului Patrick Henry, “Give me liberty or give me death!” (Dati-mi libertatea sau omorati-ma!) se invata la scoala.

BLM si protestele de strada degenerate in violenta, spargere de magazine, jaf, incendieri, etc au infuriat multi americani, majoritatile tacute, in primul rand pentru “binecuvantarile” fatise sau tacite primite din partea democratilor. Cand imi spargi magazinul sau imi incendiezi masina si-apoi esti mangaiat cu blandete pe crestet, ca victima, te poti enerva – iar asta n-are nimic de-a face cu discriminarea rasiala. Are de-a face cu proprietatea privata – o alta “obsesie” a americanilor.

În toată campania, Trump a făcut acuzații că votul va fi fraudat. S-a legat de votul prin corespondență, a criticat decizia instanței referitoare la prelungirea termenului de numărare a voturilor prin corespondență în Pennsylvania etc. Cum credeți că vor afecta pe termen lung aceste critici sistemul de vot american/ încrederea americanilor în alegeri?


Greu de spus. Inclin sa cred ca nu. Inclin sa cred ca pana si sustinatorii lui Trump, cu exceptia unei maini de fanatici, nu au luat in serios aceste acuzatii. Cam ca-n Romania, pe vremuri, suporterii lui Vadim Tudor (isi mai aminteste cineva de el?) cu impuscatul coruptilor pe stadioane. Putini l-au luat in serios, chiar daca l-au aplaudat “ca bine le mai zice”.

Mult mai grav ar fi scenariul – din ce in ce mai putin probabil la ora la care scriu – ca un val de contestatii sa ajunga la Curtea Suprema, iar rezultatul final sa fie stabilit fie de catre Curtea Suprema (controlata de republicani), cum s-a mai intamplat in Bush vs. Gore in 2000, sau chiar in Camera Reprezentantilor, cum s-a mai intamplat in … 1824!

Se poate ajunge la o renumărare a voturilor la solicitatea unuia dintre cei doi candidați? Cum e procedura în această situație?

Sigur. Totul depinde de aritmetica finala. Daca diferenta dintre castigator si perdant se reduce la cateva mii sau sute de voturi, intr-un singur stat sau un singur district (ba chiar mai multe), e aproape sigur ca perdantul ipotetic va apela la curti pentru a cere renumararea voturilor.

Se merge prima data la Curtea Suprema din statul respectiv, dar se poate ajunge apoi pana la Curtea Suprema. Asa a procedat Al Gore in 2000. In cele din urma, strategia s-a dovedit atunci perdanta (s-a cerut renumararea tuturor voturilor din Florida, nu doar din districtele preferate de democrati), imposibil de realizat in timp util. Totul e inca in aer.

În mari orașe americane, multe magazine s-au baricadat de frica protestelor și a distrugerilor care ar putea avea loc după anunțarea câștigătorului alegerilor. De ce credeți că s-a ajuns în această situație și cine sunt principalii vinovați?

Aici trebuie sa fim cinstiti si sa recunoastem, fie si cu o strangere de inima, ca pana si sustinatorii BLM se tem … tot de BLM. Una e teoria, alta e practica. Faptul ca ieri multe magazine din marile orase – Chicago, New York, Washington, Los Angeles, dar chiar si Pittsburgh – si-au baricadat ferestrele e totodata ironic si graitor.

E o America trista, prinsa intre ciocan si nicovala, din ce in ce mai polarizata, spre disperarea din mormant a fondatorilor SUA. Iertat imi fie patetismul, dar ca unul care studiat si scris multisor despre fondarea SUA, inteleg mai bine de unde s-a plecat.

De ce credeți că au fost atât de mulți „early voters” la aceste alegeri (peste 100 de milioane)?

Pentru ca s-a extins durata (in Texas, bunaoara, cu o saptamana), pe de o parte din dorinta de a creste participarea la vot (ceea ce s-a si intamplat), pe de alta, pentru a evita aglomerarile in conditii de pandemie. Dar deschiderea voturilor prin posta (diferite de early voting, in persoana) va lua timp in cateva state cheie, precum Pennsylvania sau Michigan, ceea ce ar putea incuraja contestarile ulterioare de care vorbeam inainte.


Alin Fumurescu, profesor de științe politice la Universitatea din Houston

Pentru prima dată în istoria alegerilor americane, s-au confruntat doi candidați trecuți de 70 de ani. Probabil că dacă ar fi fost într-o țară europeană acest fapt ar fi ridicat mult mai multe semne de întrebare. Ce spune vârsta candidaților despre politica americană și despre alegătorii americani?

Raspunsul facil ar fi ca demonstreaza nevoia de reformare a celor doua mari partide americane. Dar, ceea ce e facil e, de multe ori, si inselator. Tare mi-e teama ca celebrul “brici al lui Occam” nu functioneaza in acest caz. Nu partidele sunt responsabile, ci societatea. Partidele sunt vinovate in masura in care si-au pierdut rolul de a prelucra si rafina dorintele maselor.

Partidele nu mai educa publicul, ci se lasa educate de catre public. Nu mai conduc, sunt conduse. Si ce poti alege intre un radicalism idealist si un pseudo-conservatism anchilozat? Asta ma ingrijoreaza atat ca american cat si ca roman.

Sa nu ne facem iluzii: tot ceea ce se intampla acum in America se va intampla, mai devreme sau mai tarziu si-n Europa, si, deci si-n Romania. Cum o spuneam acum patru ani, America e doar buzduganul aruncat de zmeu “la inaintarea in istorie.”

Trump a tot spus în campania electorală că Biden nu este capabil să oprească aripa extremistă din Partidul Democrat. Am văzut și în România, oamenii vorbind despre „marxism”, „comunism” etc, cu referire la mișcarea BLM, în special. Ați putea să explicați ce înseamnă „extremism” în acest moment în America și dacă există vreun pericol real asupra democrației americane, așa cum o știm în acest moment?

Da si nu. Sau, mai bine zis, nu si da. Nu, America nu va deveni niciodata nici socialista, nici comunista, economic vorbind. Asta e o aberatie. E ceva ce lipseste din ADN-ul american. Dar da, exista tendinte de a impune o gandire corecta care aminteste de multe ori de incercarile comuniste de a modela “omul nou”. Iar cativa din liderii BLM se declara deschis marxisti, impotriva familiei traditionale, impotriva capitalismului, vazut ca rasist, etc.

S-a mai vorbit de asemenea despre voturile populației latino-americane care vor cântări mult în aceste alegeri de partea democraților. Probabil că este însă greșit să le tratam la grămadă: una votează cubanezii din SUA (tradițional republicani), alta cei din Mexic sau alte țări. Ce credeți despre acest lucru?

Aici avem de-a face cu o alta exagerare simplificatoare. Locuiesc in Houston, Texas, unde populatia latino, predominant (dar nu exclusiv) mexicana, e semnificativă, chiar daca nu majoritara. Si stiu din conversatiile directe ca nu toti voteaza cu Biden. Da, cubanezii tind sa voteze republicani, venind sau cunoscand experienta comunismului cubanez. Dar, anul acesta, in Florida, numarul suporterilor latino pentru Trump a crescut fata de acum patru ani.

Ce schimbări importante importante în intențiile de vot credeți că au avut loc în 2020 față de 2016 și de ce? De ce, de exemplu, Biden este mai competitiv în Midwest decât a fost Hillary Clinton în 2016?


Mai intai, polarizarea – si aici Trump a jucat un rol important – a crescut semnificativ fata de acum patru ani, desi se credea ca nu mai are unde. Mai apoi, avantajul lui Joe Biden fata de Hillary Clinton este ca Biden nu e dispretuit instinctiv, in absenta unei expresii mai bune, cum era Hillary Clinton. Aceasta e si sansa lui. Putina lume il voteaza pe Biden, cat voteaza impotriva lui Trump, la fel ca in 2016. Dar Biden starneste mai putine reactii negative decat Clinton. E perceput ca apa de ploaie – nici, nici.

De ce credeți că românii din America sunt mai degrabă republicani decât democrați, sau cel puțin asta este percepția de aici din România?

Daca cititi cu atentie cele de mai sus, ati aflat si raspunsul.

Alin Fumurescu a absolvit Facultatea de Filozofie a Universității Babeș-Bolyai şi are două masterate în științe politice, la Institut Européen des Hautes Études Internationales (Nisa) și la Univesity of Missouri. În prezent este profesor la University of Houston.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















.*.


32015 vizualizari

  • -15 (103 voturi)    
    buna analiza... (Miercuri, 4 noiembrie 2020, 8:32)

    Ismail Paine de circ [utilizator]

    .. in sfarsit o persoana care poate emite o parere corecta si obiectiva, nu ce vezi prin media de stanga care-l demonizeaza incontinuu pe Trump de 4 ani.
    Trump va castiga si sa speram ca va fi inca o lectie pe care si leftistii de pe la noi ar trebui s-o invete. sa iasa din bula lor virtuala, realitatea e in alta parte.
    • -18 (28 voturi)    
      hmmm (Miercuri, 4 noiembrie 2020, 9:58)

      Point [utilizator] i-a raspuns lui Ismail Paine de circ

      citam de la cartica rosie:
      ''Partidele nu mai educa publicul''
      tov mao plange cu lacrimi de sange (varsat de altii)
      realizati ce zace in profesorul doctor inginer dual master etc?el inca viseaza la partidul unic conducator care te educa sa te urinezi patriotic!wtf?!
    • +7 (13 voturi)    
      mai cornele (Miercuri, 4 noiembrie 2020, 17:38)

      Captain Obvious [utilizator] i-a raspuns lui Ismail Paine de circ

      trump e circar si atat
  • -9 (55 voturi)    
    Wisconsin & Michigan (Miercuri, 4 noiembrie 2020, 8:37)

    sentenced [utilizator]

    Daca Trump castiga Wisconsin si Michigan cel mai probabil e game over pentru Biden chiar daca ia Pennsylvania.
    • -10 (34 voturi)    
      Daca... (Miercuri, 4 noiembrie 2020, 9:16)

      Alius [utilizator] i-a raspuns lui sentenced

      Orice rezultat este posibil, datorita voturilor prin corespondenta.

      Oricum, de departe, nu a iest asa cum au prezis "toate" sondajele... cu "blue wave", cu peste 10% diferenta. Eu am zis ca indiferent cine castiga, o sa fie foarte strans.
      • -7 (39 voturi)    
        i-a batut realitatea.... (Miercuri, 4 noiembrie 2020, 9:36)

        Ismail Paine de circ [utilizator] i-a raspuns lui Alius

        ... pe leftisti. o sa ne-o batem de ei inca 4 ani.
  • -9 (39 voturi)    
    parfum (Miercuri, 4 noiembrie 2020, 9:33)

    Point [utilizator]

    g.bejan:
    ''protestele BLM''
    fumurescu:
    ''revoltele de strada orchestrate, mai mult sau mai putin sub flamura BLM''

    ooof cat de transparenti puteti fi dragi ''progresisti''
    daca nici acum nu va-ti lamurit cine manevreaza blm si antifa,la ce bun analiza lui peste prajit?ca sa va mangaiati pe spate,cu lacrimi in ochi si sa spuneti:lasa tovarase ca vine si randul nostru...
    hmmmmm?
    btw,poate ne spune tov fumurescu cate magazine au fost arse si la cat se ridica pagubele
    revenim:nu conteaza cine iese ci cine se afla in spatele marionetelor
  • -15 (51 voturi)    
    USR invitat in USA (Miercuri, 4 noiembrie 2020, 9:34)

    Arminius [utilizator]

    Biden a invitat de urgenta o echipa de la USR sector 1 ca sa il ajute sa numere voturile la noapte.Prietenul la nevoie se cunoaste.
  • +13 (65 voturi)    
    Sistem de vot arhaic si cretin. (Miercuri, 4 noiembrie 2020, 10:19)

    gv [utilizator]

    Sistemul de vot din America, in care un candidat castiga cu milioane de voturi mai mult decat celalalt si totusi e declarat invins e de un arhaism si de o cretinatate infioratoare.
    Mai ales cand declara invingator un rasist si xenofob extermist.
    Ce "democratie" mai e si asta ?
    Mai si tupeu sa vina si tin lectii de democratie in alte tari.
    • -10 (24 voturi)    
      UE (Miercuri, 4 noiembrie 2020, 11:26)

      Tescovin [utilizator] i-a raspuns lui gv

      Ca un contraexemplu, în Consiliul UE (șefi de state / prim-miniștri) hotărârile se iau prin consens. Adică oricare stat UE, dacă se pune în unghii, poate răsturna căruța. Indiferent că e Luxemburg, Slovacia sau Germania. Vi se pare mai normal așa ? De ce nu sunteți indignat și pe UE ?
    • -5 (39 voturi)    
      Sistemul de vot nu este arhaic si nu este cretin (Miercuri, 4 noiembrie 2020, 12:05)

      cripop88 [utilizator] i-a raspuns lui gv

      Democratia inseamna ca poporul isi alege conducatorii, nu neaparat ca sunt alesi prin vot popular. Sistemul este facut astfel incat zonele ubrane cu populatie mare sa nu dicteze rezultatele alegerilor. Altfel spus, grupuri mari de oameni supusi acelorasi presiuni si circumstante socio-economice sa nu dicteze cum sa traiasca restul uniunii. Oricum asta se intampla doar la nivel federal, guvernatorii fiind alesi prin vot popular.
  • -9 (21 voturi)    
    ca sa vodezi prin posta trebuie sa ai ceva scoala (Miercuri, 4 noiembrie 2020, 10:21)

    hopsinoi [utilizator]

    Deci cine Triumfa?
  • +10 (42 voturi)    
    Propaganda trumpista vs adevarul (Miercuri, 4 noiembrie 2020, 11:17)

    camik [utilizator]

    In SUA nu au existat revolte violente care au distrus orase, asta e propaganda trumpista de la Fox News. Realitatea arata ca cvasitotalitatea protestelor anti-rasism ale BLM au fost pasnice

    "In short, our data suggest that 96.3 percent of events involved no property damage or police injuries, and in 97.7 percent of events, no injuries were reported among participants, bystanders or police."
    https://www.washingtonpost.com/politics/2020/10/16/this-summers-black-lives-matter-protesters-were-overwhelming-peaceful-our-research-finds/
    • -9 (29 voturi)    
      dap (Miercuri, 4 noiembrie 2020, 13:03)

      Point [utilizator] i-a raspuns lui camik

      realitatea e ca ai dreptate.magarii aia care aruncau cu cocktaluri molotov in politie erau de fapt niste agenti trumpisti deghizati in antifa/blm.
      https://www.youtube.com/watch?v=UbqVEVlKo1s
      mai puilor voi vreti sa schimbati istoria?
      o intrebare te rog,stii cine finanteaza blm?
      • +8 (12 voturi)    
        Cu decupaje si trunchieri se fac manipularile (Miercuri, 4 noiembrie 2020, 17:30)

        nitro [utilizator] i-a raspuns lui Point

        Si pe 10 august au fost violente, Dragnea zicea ca s-a incercat o lovitura de stat. In anii "90 Iliescu ii acuza de o rebeliune legionara pe demonstrantii din Piata Universitatii.

        Asa se incearca si cu BLM si Antifa, sunt demonizati de rasisti.
    • -10 (16 voturi)    
      „Adevărul” ?! (Miercuri, 4 noiembrie 2020, 13:27)

      Tescovin [utilizator] i-a raspuns lui camik

      Păi dacă a ajuns adevărul să sălășluiască în paginile Washington Post, e clar...
      De fapt Washington Post are mai multe în comun cu „Adevărul” decât cu adevărul.
    • -13 (17 voturi)    
      doar wapo? (Miercuri, 4 noiembrie 2020, 14:10)

      Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui camik

      Nu dai si tu un comentariu/analiza CNN? Ceva de genul "fiery but mostly peaceful protest". Baga un search pe google si vei gasi si filmat/poza comentariul obiectiv al CNN.
    • -1 (5 voturi)    
      Daca sunt atat de pasnice .. (Miercuri, 4 noiembrie 2020, 19:38)

      Alius [utilizator] i-a raspuns lui camik

      ... de ce naiba se mai baricadeaza toate magazinele, in zonele cu manifestatii pasnice?..
  • -7 (35 voturi)    
    rupti de realitate (Miercuri, 4 noiembrie 2020, 11:29)

    EXEs [utilizator]

    Diferenta dintre sondaje, propaganda, virtuala, legacy si realitate este absolut socanta pentru orice om normal. Nici nu stiu daca se mai respecta vreo marja de eroare in sondajele astea mincinoase. Cu saptamani si zile inainte de alegeri toti il dadeati castigator sigur pe Biden, iar acum vedem ca Trump castiga cu vot masiv din partea minoritatilor care ar trebui sa creada ca Trump este cel mai mare rasist din istorie. Sam Harris a aberat acum cateva zile ca Hitler nu a fost atat de rau comparativ cu Trump. WTF. Nivelul de cretinism la nivelul elitelor a devenit absolut socant.
  • +11 (29 voturi)    
    State diferite sunt in UE (Miercuri, 4 noiembrie 2020, 11:35)

    gv [utilizator]

    Daca ai mai pune mana pe carte, ai citi ca e un singur stat federal, state diferite sunt in UE.
  • +10 (36 voturi)    
    Romani republicani rasisti (Miercuri, 4 noiembrie 2020, 11:59)

    dragobeta [utilizator]

    Romanii sunt mai degraba republicani pentru ca sunt rasisti.
    • -12 (18 voturi)    
      exclusiv? (Miercuri, 4 noiembrie 2020, 12:55)

      EXEs [utilizator] i-a raspuns lui dragobeta

      The Soft Bigotry of Low Expectations.
  • -4 (24 voturi)    
    Foarte adevarat (Miercuri, 4 noiembrie 2020, 12:34)

    omul din castelul inalt [utilizator]

    Probabil ca nu este exclus ca in viitor, democratii sa scoata armata pe strazi pentru a mentine intacta "corectitudinea politica". In Europa, “Give me liberty or give me death!” nu are aceeasi conotatie ca in SUA, si asta deoarece Europa se bazeaza inca pe ideologiile socialiste.
    • -10 (18 voturi)    
      o sa fie fun (Miercuri, 4 noiembrie 2020, 14:07)

      Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui omul din castelul inalt

      Deja cred ca sunt mai multe business-uri inchise si baricadate din cauza antifa/blm, decat din cauza covid. Nu le mai pun pe alea arse si jefuite.
  • +15 (25 voturi)    
    domnule "Assistant Professor"... (Miercuri, 4 noiembrie 2020, 13:58)

    n_a [utilizator]

    ... apreciez analiza dumneavoastra, dar am sesizat si aspecte cu care, eu personal, nu sunt de acord; voi da un singur exemplu, legat de afirmatia:
    ..."(1) oricat te-ai infricosa de Covid, probabilitatea de a muri e mai mica decat cea de a ramane pe drumuri..."

    Da, e adevarat, probabilitatea e mai mica, dar este oare si miza mai mica? Sa mori sau sa ramai fara job e acelasi lucru?
    De ce minimalizati faptul ca un leadership mizerabil a pozitionat "America first" in lume la cel mai crud indicator posibil - numarul de morti in pandemie. E putin lucru ca cca 1/4 milion de familii americane au pierdut un membru drag?
    Dvs personal ce ati alege: pierderea cuiva in familie, sau pierderea job-ului?
    In mod cert, numai cineva cu un slab discernamant ar face o alegere politica, asumandu-si acest risc.
    Si, a propos de discernamant si nivel de educatie, intelegerea mea este ca nucleul majoritar si dur al votantilor pro-Trump este format din barbati albi cu studii elementare !!! Dar...asta e democratia, care, uneori, duce la dictatura vulgului.

    Cum va simtiti, domnule assistant professor (am cules titlul corect de pe o retea profesionala) intr-o tara condusa de un personaj grobian care ar calca ( si calca, practic) pe cadavre, ca sa-si satisfaca orgoliile si interesele personale?
    Ma opresc, cum am zis, la acest aspect doar...
  • -9 (15 voturi)    
    corect... ce zice (Miercuri, 4 noiembrie 2020, 15:28)

    oarecare1974 [utilizator]

    citez: "Democratii au mizat mult prea mult pe iresponsabilitatea presedintelui in gestionarea crizei sanitare uitand doua lucruri esentiale: (1) oricat te-ai infricosa de Covid, probabilitatea de a muri e mai mica decat cea de a ramane pe drumuri daca economia ramane inchisa."
    Bine ca e pentru noi nu e o problema ca economia moare....
  • +10 (14 voturi)    
    altu care moare de grija economiei (Miercuri, 4 noiembrie 2020, 16:36)

    jovial [utilizator]

    fara oameni nu ai economie nene! De somaj n-a murit nimeni, de Covid peste 200 de mii.
    • -3 (7 voturi)    
      Serios? (Miercuri, 4 noiembrie 2020, 19:37)

      Alius [utilizator] i-a raspuns lui jovial

      Cand crizele economice sunt foarte mari, apar si multe razboaie...
  • +5 (9 voturi)    
    cum?? (Miercuri, 4 noiembrie 2020, 20:15)

    zwfm [utilizator]

    probabilitatea de a muri e mai mica decat cea de a ramane pe drumuri"

    da e totuna maaaaaa??????? what astia chiar exista? nu ai ramas niciodata 2-3 luni fara job? iar apoi ai gasit alta si, ca sa vezi bonus, ai TRAIT!
    • -2 (6 voturi)    
      well (Miercuri, 4 noiembrie 2020, 23:31)

      Adrian_1234 [utilizator] i-a raspuns lui zwfm

      vezi asta e dif intre americanul normal si gingasii europeni
      Astia sunt invatati de mici sa lupte si sa nu se planga. Probabilitatea de a muri din covid e un pic mai mare decat cea de a muri de gripa. Probabilitatea asta ar trece neobservata daca nu s-ar face tam tam cu ea. Insa atunci cand economia pica si nu are job 1-2 ani americanul are o problema mare. In america chestiile costa, aproape nimic nu e gratis. Exista food stamps dar cam atat. Nu vine nimeni sa it dea ceva. Asa ca analiza e corecta. Pentru americani e mai important sa aiba job si se tem mai putin de covid.
  • +1 (3 voturi)    
    acum (Joi, 5 noiembrie 2020, 9:19)

    andrei1232000 [utilizator]

    ca se apropie de sfarsit numararea vpturilor, daca va uitati pe rezultatele din District of Columbia, unde se gaseste capitala Washington si unde voteaza functionarii guvernamentali, Biden castiga cu peste 90%. Ori cei de acolo il cunosc cel mai bine pe Trump. Un clown, care a declarat faliment de 4 ori. Cu pricipala preocupare sa-si instaleze familia si sa o imbogateasca. Abia daca pierde va iesi la iveala adevarata sa fata si valoare.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by