Ce au însemnat pentru România cei patru ani cu Donald Trump la Casa Albă și la ce ar trebui să ne așteptăm de la alegerile din SUA din 3 noiembrie 2020, plus alte întrebări, într-un interviu cu Antonia Colibășanu, analist geopolitic la Geopolitical Futures și lector universitar doctor la SNSPA.
În perspectiva alegerilor din SUA, din 3 noiembrie 2020, Hotnews va publica o serie de interviuri și articole despre relațiile din ultimii ani dintre SUA și România, importanța alegerilor din Statele Unite, sistemul de vot american și alte teme de interes.
Primul interviu din această serie este cu Antonia Colibășanu, analist geopolitic la Geopolitical Futures și lector universitar la SNSPA. Temele abordate în interviu au fost legate de ce au însemnat pentru România cei patru ani de mandat ai lui Donald Trump la Casa Albă, de ce românii au nevoie în continuare de vize pentru a merge în SUA, cum decurg relațiile economice dintre cele două state, ce ar înseamna pentru noi o schimbare a administraței la Casa Albă și multe altele.
În 2016, s-a schimbat administrația americană de la una democrată, la una republicană. Administrația Trump a fost percepută drept una mai pragmatică, mai puțin idealistă. Cum credeți că s-a resimțit această schimbare în relația cu România? Cum s-ar traduce la București pragmatismul lui Trump?
Antonia Colibășanu: „Pragmatismul” lui Trump nu știu cât de mult a fost resimțit la București – însă, cu siguranță, a fost resimțită din plin strategia SUA de „retragere” din rolul de polițist global (începută de altfel de administrațiile democrate care i-au precedat celei republicane), concomitentă cu „focusul” pe zone de importanță strategică.
Astfel, Marea Neagră este mult mai menționată la Washington decât în trecut – și cu asta, România este pusă pe harta strategico-militară a SUA. În primele luni ale administrației Trump, a părut că dimensiunea economică, afacerile, vor domina discursul parteneriatului cu SUA. Administrația republicană a fost atunci vocală prin susținerea pe care a dat-o conferințelor referitoare la proiectele economice aferente platformei „Inițiativa celor trei mări”.
Acestor evenimente –precum Summit-ul organizat la București în 2018 – le-au urmat atât inițiative economice concrete (cu participarea sau fără participarea unei părți americane - de exemplu BRUA), dar, poate mai important, s-au transmis semnale de importanță strategică în domeniul economic – până atunci inexistente.
Totuși, dimensiunea militară a parteneriatului strategic a rămas prioritară, fapt impus și de evenimentele din regiune. Alături de exerciții comune pe flancul de est al NATO, s-au concretizat și schimbări logistice operaționale, ca parte a parteneriatului strategic. Astfel, baza militară Kogălniceanu din Constanța – inițial bază logistică de tranzit pentru armata americană are astăzi statut strategic.
De asemenea, cea mai recentă etapă a „pragmatismului” american sunt negocierile care au urmat deciziei de retragere și relocare a trupelor americane din Germania – negocieri care continuă să se desfășoare. Mai mult, noua lege a apărării dezbătută acum în Congres vizează alocarea resurselor pe flancul estic necesare descurajării și apărării în regiunea Mării Negre.
Cu alte cuvinte, evoluția strategică a SUA a determinat o abordare mai clară față de România, relațiile bilaterale fiind facilitate nu atât de pragmatismul președintelui cât de orientarea politicii externe americane.
Mesajele anticorupție de la Ambasada SUA și războiul comercial cu China
Ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman
Mult timp, românii au remarcat faptul că de la Ambasada SUA din România au pornit poate cele mai importante semnale externe referitoare la necesitatea luptei anticorupție. Chiar în discursul politic din România, în perioada lui Liviu Dragnea, ambasada SUA a fost acuzată că „intervine în treburile interne ale României”. Acum, cel puțin la nivel de percepție publică, Ambasada SUA pare mai degrabă angajată în războiul comercial cu China, decât în sprijinirea luptei anticorupție din România (o temă poate mai apropiată de preocupările românilor de rând decât China). Este vorba despre o schimbare a intereselor americane în relația cu România, de schimbare a priorităților? Este aceasta o caracteristică a „pragmatismului” administrației Trump?
Percepția publică este setată de o serie de factori între care problemele socio-economice și chestiunile legate de politica internă sunt cei mai importanți. Societatea românească dezbate și are astăzi alte probleme decât avea în 2016 (după tragedia Colectiv) și în anii următori, în perioada guvernărilor PSD.
Agenda publică s-a schimbat. Așa cum s-a schimbat și agenda publică în Statele Unite. Ca atare, ceea ce este discutat și mai ales ceea ce este perceput din ceea ce spune ambasada Americii (sau orice altă ambasadă), trebuie considerat prin prisma agendei publice a părților implicate.
Astfel, ambasada SUA vorbește astăzi despre combaterea crimei organizate – cumva o evoluție a ceea ce înseamnă corupția dar și o preocupare ținând cont de riscurile sociale aferente pandemiei actuale.
În ceea ce privește China, subiectul a fost pe agenda ambasadei de ceva vreme – nu atât de vizibil ca acum, ce-i drept, și din cauza războiului comercial, cum bine menționați și – tot la nivel perceptual, din cauza pandemiei. Dar, și acum cinci-șase ani de pildă, de fiecare dată când se discuta despre potențialul investițiilor chineze în economia românească, reprezentanții ambasadei americane găseau destule mijloace de a încerca să atragă atenția guvernanților – fără excepție, indiferent de culoarea politică.
Sigur, investițiile chineze nu s-au realizat și nici una dintre promisiunile Beijing-ului nu s-a concretizat – și asta nu din cauza Americii. Ci a modului în care au evoluat relațiile bilaterale ale Chinei cu România (și vice-versa, ale României cu China), în primul rând. În concluzie, schimbarea, la nivel perceptual, a discursului ambasadei nu e legată de prioritățile americane vis-a-vis de România (ele rămân neschimbate), ci de evoluțiile notate pe agenda publică a celor două state, a evenimentelor care atrag atenția și care sunt discutate de marea masă, cu prioritate, la un moment dat.
Acum ne preocupă și pe noi și pe americani pandemia, cu riscurile aferente în zona socio-economică, între care creșterea criminalității și crimei organizate ocupă un loc important. De asemenea, atât pe americani cât și pe europeni, pe români, îi mai preocupă și ce se întâmplă cu China – dacă pandemia o întărește ca putere globală, sau dimpotrivă. Sigur, perspectiva diferă.
Pentru foarte mulți români, principala amenințare externă o reprezintă Rusia, iar America este văzută ca aliatul care ne poate proteja de această amenințare. Credeți că scandalurile din America referitoare la relația lui Trump cu Putin, la interferența rușilor în alegerile din 2016 (care l-ar fi favorizat pe Trump) au scăzut încrederea românilor în aliatul american în relația cu Rusia? Care ar fi contraargumentele la această percepție?
Nu am văzut date care să confirme faptul că percepția românilor s-ar fi schimbat cu privire la rolul Americii vis-a-vis de Rusia, din 2016 până în prezent. Mai mult, cred că ceea ce a transmis America prin fapte a susținut ideea că aceasta ne poate fi aliat în asigurarea protecției față de această amenințare.
Aș menționa aici toate dezvoltările ce țin de apărarea flancului estic al NATO și al regiunii Mării Negre în special, de la exerciții comune, prezență a trupelor americane pe teritoriu. De asemenea, Congresul american a adoptat în noiembrie 2018 rezoluția nr. 709 cu privire la acțiunile Rusiei în Strâmtoarea Kerci, ceea ce aduce Marea Neagră în prim planul tactic al armatei americane, subliniind relațiile antagonice dintre Rusia și America.
În același timp, comunicările referitoare la cooperarea dintre armata română și cea americană cred că au ajutat la menținerea încrederii publicului în alianța strategică dintre cele două state.
Sistemul de rachete Patriot
Tot la nivel de percepție publică, parteneriatul SUA-România pare a fi unul care funcționează mai bine din punct de vedere militar (tocmai am plătit 910 milioane dolari pentru primul sistem Patriot, din 2020 vom aloca peste 2% din PIB pentru Apărare, așa cum a cerut Donald Trump etc), decât economic (investițiile americane în România sunt pe locul 16). De ce nu vin mai multe companii americane să investească în România?
Aș face o precizare legată de alocarea a 2% din PIB pentru apărare: angajamentul respectiv a fost asumat de toate țările membre NATO la Summit-ul din septembrie 2014, iar în ianuarie 2015 factorii politici din România au semnat un acord politic național care prevederea atingerea acestui nivel până în 2017, deci înainte de venirea la Casa Albă a lui Donald Trump.
În definitiv, investiția în apărarea națională reprezintă o dovadă de responsabilitate pentru cetățenii proprii. Referitor la parteneriatul bilateral în domeniul economic: sigur că la nivel declarativ, întotdeauna „mai mult” e mai bine. Realitatea este că sunt companii americane cu investiții serioase în România și am vrea mai multe.
Căutând cifrele, am observat că cel mai recent raport al BNR (referitor la anul 2019) plasează SUA pe locul 5 din punct de vedere al soldului investițiilor străine directe, deci nu pe locul 16. Comparativ, la sfârșitul anului 2016, Statele Unite se afla pe locul 13.
Raportarea respectivă folosește drept criteriu țara de origine a investitorului final, adică locația în care se ia și se controlează decizia de investiții și privește soldul investițiilor, ceea ce oferă o imagine mai aproape de realitate, referindu-se inclusiv la durabilitatea relației bilaterale, a interesului investitorului pe termen lung.
Altfel, companiile americane pot folosi, spre exemplu, filialele lor europene pentru a investi. De fapt, raportarea statistică standard va considera de cele mai multe ori fluxul de investiții - și deci statul care transmite (sau prin care se transmit) fondurile de investit este privit drept sursă de investiții, fără a ține cont de decizie sau control.
Deci, în cazul în care se folosesc filialele companiilor americane în Europa, statistic, investiția poate fi raportată ca aparținând statului european și nu celui în care s-a luat decizia de investiție.
De ce unele companii americane preferă să vină în România așa, folosindu-se de filialele lor europene? Din același motiv pentru care alte companii nu vin – impredictibilitatea mediului de afaceri românești. O companie de talie mare poate va prefera să-și folosească filiala sa europeană pentru a evita unele din barierele netarifare impuse de România investitorilor și ca să se poată proteja mai bine în cazul unei fiscalizări nefavorabile ulterior sau pur și simplu în cazul unor schimbări imprevizibile a cadrului legislativ și fiscal.
În cazul unei companii de talie mijlocie sau mică este cu atât mai dificil să intre pe o piață unde schimbarea normativă frecventă este o realitate a mediului de afaceri.
Sunt sigură că printr-o cercetare amănunțită a cazuisticii putem vedea și alte aspecte care răspund la întrebarea „ce împiedică americanii să investească în România?”. Nu mă îndoiesc că aceeași cercetare va aduce în prim plan și povești de succes: avem până la urmă destule companii americane prezente pe piața românească – cel puțin judecând după mărcile prezente și nu neapărat după statistică.
Cred că o analiză fundamentată și pe realitățile din teren, în care să se discute și despre aportul acestor investiții la dezvoltarea socio-economică și a mediului de afaceri va aduce în prim plan experiențe din care putem învăța mai multe despre evoluția relațiilor bilaterale româno-americane și, în fond, despre noi. Dar, după cum am văzut, chiar și datele statistice oferă o realitate complexă și dacă ne uităm după țara de origine a investitorului final rezultatele sunt mult mai bune, validând ideea că, din punct vedere economic, relația economică cu SUA se află pe un trend foarte bun – a sărit de pe locul 13 pe locul 5 în doar 3 ani.
„Ne trebuie mai mulți români interesați să călătorească în SUA și să facă afaceri și mai puțini susceptibili la emigrare”
Antonia Colibășanu. FOTO via Facebook
De ce mai avem nevoie de vize ca să mergem în SUA, spre deosebire de polonezi care au obținut ridicarea acestora încă de anul trecut?
Nu am expertiză în acest domeniu, așa că voi comenta din ceea ce știu. Statele Unite permit statelor cu o rată de refuz (procentul celor refuzați din totalul cererilor de viză din țara respectivă) mai mică de 3% intrarea în programul „visa waiver”. Rata de refuz din Polonia a scăzut sub pragul respectiv și astfel a intrat în program, potrivit reglementărilor americane – pentru România, rata de refuz este de aproximativ 9%.
Așa că...ne trebuie mai puțini români refuzați la viză de către Ambasada SUA, mai mulți români interesați să călătorească și să facă afaceri și mai puțini susceptibili la emigrare, un element sensibil pentru Statele Unite (și nu doar pentru administrația republicană).
Sigur, lucrurile trebuie privite și contextual. Din punctul meu de vedere, Polonia și România nu ar trebui să fie comparate, chiar și în contextul parteneriatului strategic cu Statele Unite. Politic vorbind, Polonia se bucură de avantajul unei comunități poloneze locale în Statele Unite, care contează în alegerile americane. Polonia plătește, suplimentar, pentru lobby - susține, inclusiv financiar, activități și evenimente organizate de think tank-uri din Washington, de exemplu.
Însă aceste aspecte nu sunt legate neapărat de programul de acordare de vize, ci de întreaga activitate prin care se susține și negociază termenii parteneriatului cu Statele Unite. Suntem state diferite, cu priorități și caracteristici diferite, așa ca nu prea putem compara experiențele fără contextualizare și onestitate.
Credeți că diplomația românească a făcut tot ce trebuia făcut pentru a obține ridicarea vizelor și pentru a atrage mai mulți investitori americani în România?
Nu am abilitatea de a judeca diplomația românească. După cum spuneam, rata de refuz rezultă obiectiv din respingerile solicitanților de viză. Diplomația românească – ambasada noastră sau MAE- nu poate controla cine cere viză și procesul de acordare a vizei. Altfel, pentru accesul în programul „visa waiver”, am văzut că diplomația românească a susținut permanent acest obiectiv.
Spre exemplu, în august 2019, declarația comună adoptată de cei doi președinți include un asemenea punct, e o asumarea la cel mai înalt nivel american; însă am văzut eforturi dincolo de aceasta, nu doar prin angajarea executivului american, ci și a Congresului și a altor medii (cum ar fi centre de reflecție importante), și la mai multe nivele.
Personal, cred că diplomația, ambasada au avut o activitate comprehensivă pe acest subiect – dacă aceasta este întrebarea. Pentru atragerea investițiilor, există o activitate pe zona de dezvoltare relațională, de promovare a României ca destinație de business, spre exemplu și prin intermediul Consiliului de Afaceri Americano-Român (AMRO), dar și prin interacțiunea la nivelul statelor americane în funcție de specificul local.
În 2017, împreună cu Departamentul Comerțului al SUA, România a co-generat un eveniment major la București - Trade Winds 2017. A fost principalul eveniment al de acest tip al Departamentului Comerțului, care a avut un rol de hub regional, cu centrul, evident la București. Apoi, dacă ne uităm la trendul relațiilor economice bilaterale observăm o creștere substanțială în ultimii ani, o creștere importantă pe zona de exporturi românești, dar și per ansamblu.
Există premise pentru continuarea acestui trend – sigur, considerând faptul că pentru mediul de afaceri credibilitatea unei destinații de afaceri este mai mult decât un efort al diplomației de a prezenta acea destinație posibilului investitor, trebuie gândit ce putem face, la nivelul politicii economice și al mediului de afaceri românesc pentru a susține ideea de credibilitate pentru partenerii noștri – fie că sunt americani sau nu.
Creșterea predictibilității cadrului normativ, profilarea unei viziuni clare asupra structurii strategice economice românești sunt elemente cheie – elemente care susțin evenimentele de promovare diplomatică și asigură seriozitate, promovare reală.
„Avem acum vizite ale oficialilor de la Pentagon cam o dată la cinci luni”
Mike Pompeo, într-o vizită în Japonia. FOTO: Kiyoshi Ota/ AFP/ Profimedia
În ultimii patru ani nu am avut vizite la nivel înalt din SUA în România. De exemplu, Mike Pompeo a fost în Europa Centrală și de Est, dar nu și în România. De ce credeți că am fost ocoliți de aceste vizite?
Ca analist geopolitic mă uit mai puțin la personalitățile care vizitează și comentează politic despre o anumită zonă – pentru că unul din principiile de bază ale analizei geopolitice este să cauți dincolo de declarații, având în vedere că, de cele mai multe ori, aparențele vocale ascund dezinteresul real.
Ca atare, pot nota faptul că deși Mike Pompeo nu a vizitat România, avem acum vizite ale oficialilor de la Pentagon cam o dată la cinci luni, în contextul negocierilor cu privire la relocarea trupelor americane și nu numai. Sunt, de asemenea, și vizite notabile ale membrilor Congresului SUA în România și întrevederi cu aceștia la Washington care cred că au ajutat în plasarea României pe harta intereselor strategice în ultimii ani.
De asemenea, îmi amintesc că Secretarul pentru Energie Rick Perry a vizitat România ca invitat al Bucureștiului într-un moment cheie, pentru a participa la Summit-ul „Inițiativei celor Trei Mări”, în care a avut și o primă luare de poziție tranșantă cu privire la gazoductul Nord Stream 2, poziție menținută de SUA până în prezent, de altfel.
Din punctul meu de vedere, parteneriatul strategic evoluează – chiar dacă nu neapărat în sfera relațiilor publice. Sigur, la capitolul vizite – deși cu sens invers, din România spre Statele Unite, îmi amintesc articolele din presa vecinilor din regiune care notau, cu invidie vizibilă uneori, că președintele Iohannis a fost primul președinte din regiune invitat la Casa Albă în 2017.
S-a vorbit mult în presa internațională despre vizita respectivă, având în vedere că președintele Trump a afirmat pentru prima dată angajamentul SUA pentru art. 5 din tratatul NATO – surprinzând în stilul său propriu audiența, care nu se aștepta la asta atunci. Sigur, e notabil și faptul că în 2019 cei doi președinți au adoptat declarația pe care o menționam mai sus.
Unde ați vedea România, printre țările din centrul și estul Europei, într-un top al intereselor americane în această zonă? Suntem importanți economic, militar pentru SUA? Care ar fi atuurile României, dar și dezavantajele?
Suntem importanți strategic – adică și economic și militar pentru SUA, fiind într-o locație cheie pe continentul Euro-asiatic, într-unul din nodurile globale. Din perspectiva Statelor Unite, Rusia este o amenințare directă în condițiile în care, din cauza instabilității sale provoacă instabilitate în Europa.
În același timp, retragerea din rolul de „polițist global” al SUA înseamnă retragerea din Orientul Mijlociu, fapt ce înseamnă că Turcia (și Iranul) își vor crește ambițiile și își vor testa puterea de influență, atât în regiune, cât și în zonele periferice ale Europei (mai precis în Caucaz și Balcani).
China, care propunea, printre altele, construirea unui nou drum al mătăsii, devine amenințarea prezentului pentru Statele Unite. Economic vorbind, noul drum al mătăsii nu ocolește Marea Neagră, chiar dacă nu este una dintre rutele principale. Același proiect nu ocolește nici Asia Centrală, unde China îi este un competitor redutabil Rusiei sau Caucazul – unde Beijingul întâlnește toate puterile regionale, inclusiv Rusia și Turcia.
Sigur că nu știm care va fi evoluția Chinei și nici evoluția conflictului comercial dintre Beijing si Washington, considerând prezentul afectat de pandemie. Totuși, având în vedere evoluția accelerată a geopoliticii în geoeconomie, precum și locația geografică a României, se poate observa destul de ușor că România se află în toate geografiile de rețea care contează, pe termen lung, pentru Washington în Estul Europei. Ca atare, România este în prim-plan în ceea ce privește strategia SUA în regiune.
Ce ar însemna pentru România o schimbare a administrației la Casa Albă cu una democrată, condusă de Joe Biden?
Nu multe lucruri – strategia SUA va rămâne aceeași, așa cum s-a întâmplat și în cazul tranziției de la o administrație democrată la una republicană. Poate doar unele nuanțe se vor schimba, pe care sigur diplomații sunt mai în măsură să le comenteze...îmi imaginez că schimbarea administrației înseamnă contacte cu persoane noi, stabilirea de noi relații și așa mai departe.
Exercițiu militar NATO în Marea Neagră. FOTO: DOD Collection/ Alamy/ Profimedia Images
Cât credeți că mai cântărește acum politica externă în decizia alegătorului american de a-și alege președintele? Sau altfel spus, mai este alegătorul american interesant în acest moment de ce face țara sa la Marea Neagră (de exemplu) atunci când își votează președintele?
E posibil ca acum să știe de Marea Neagră – înaintea acestui sezon de alegeri nu auzise de ea cu siguranță. Serios vorbind, alegătorii din Statele Unite sunt mult mai preocupați de problemele interne cu care se confruntă. Ca și la noi, și în SUA, alegătorii vorbesc despre problemele economice, despre sistemul de sănătate și despre sistemul de educație, despre modul în care administrația locală și cea centrală îi ajută în gestionarea evenimentelor de zi cu zi, mai ales în contextul pandemiei.
Restul lumii e departe pentru o populație care, în majoritatea sa, nu consideră necesar să aibă pașaport. Cu toate acestea, securitatea zilnică le este esențială – și prin asta se înțelege securizarea granițelor, care, în cazul SUA implică și securizarea țărmurilor celor două oceane: Atlantic și Pacific.
Așa că noțiunea de teatre de operațiune, asociată acum potențial și Mării Negre, îi este cunoscută alegătorului american – care vrea, mai mult decât oricând, ca implicarea Americii să fie limitată doar în zonele de strictă necesitate din punct de vedere strategic. Iar Marea Neagră e acum pe lista acestor zone, chiar dacă nu pariez că majoritatea alegătorilor știu unde e pe hartă.
Pragmatic vorbind, românii ar trebui să țină cu cineva în alegerile americane: cu Donald Trump sau cu Joe Biden?
Nu. Oricare dintre cei doi va continua aceeași strategie cu prea puține nuanțe tactice și tehnice ca să fie sesizabile pentru români.
18
39
