Autoritatile de la Kremlin reformuleaza, in prezent, planurile de modernizare si intarire a economiei ruse, sub presiunea a doi factori: incertitudinea financiara din Europa si instabilitatea politica din Rusia, argumenteaza o analiza Stratfor. Aceasta arata ca programele de modernizare si de privatizare concepute anterior de elita de la Kremlin se bazau in mare parte pe expertiza si investitiile straine, in special europene, insa "lucrurile s-au complicat", iar Moscova cauta noi modalitati de diversificare a economiei pentru viitor.

"Creierele politice, economice si de afaceri ale Kremlinului poarta acum o serie de intalniri si schimburi de mesaje private referitoare la reevaluarea strategiei economice a Rusiei", arata analiza Stratfor. Motivul tine de doi factori ce afecteaza planurile economice ale Rusiei: incertitudinea financiara din tarile europene, cei mai importanti partneri comericali ai acestei tari, respectiv instabilitatea politica aparuta pe plan intern.

Stratfor arata ca Rusia si-a revenit, in buna masura, in urma crizei financiare globale din 2008-2009. PIB-ul tarii a crescut cu 4,3% in 2011 si se estimeaza ca va creste cu 3,5-4% in 2012. Inflatia a coborit la 7%, iar deficitul bugetar se apropie de zero. Iar acest reviriment a dat Kremlinului increderea ca poate formula strategii economice mai ambitioase, argumenteaza sursa citata.

  • Potrivit sursei citate, programele de modernizare si privatizare concepute anterior aveau in vedere ca aceasta economie sa-si bazeze cresterea  pe finantarea venita din partea grupurilor de investitii straine. "Rusiei nu ii lipsesc fondurile, dar Kremlinul ar prefera ca altii sa plateasca pentru planurile sale", afirma Stratfor.
  • Acele programe urmareau sa atraga investitii de peste 200 de miliarde de dolari pana in 2015, cea mai mare parte a banilor fiind asteptati intre 2011-2013.
  • Kremlinul incepuse sa ajusteze cadrul legal pentru a permite persoanelor fizice si juridice straine sa detina mai multe active in Rusia si luase masuri pentru a creste interesul investitorilor in intreprinderile strategice din tara.

Criza financiara ce afecteaza Europa a modificat insa aceste planuri ale Kremlinului, iar Stratfor apreciaza ca unele elemente ale programelor de modernizare si privatizare vor fi abandonate, altele vor fi modificate, iar in unele cazuri Kremlinul va trebui sa investeasca fonduri proprii pentru a obtine cresterea dorita.

Cum influenteaza criza economica din Europa planurile Rusiei, potrivit Stratfor:

  • Criza europeana nu a afectat foarte mult comertul dintre UE si Rusia, care a cunoscut un regres in 2009, dar si-a revenit pana in 2011. Totusi, Rusia se astepta ca programele sale de modernizare si privatizare sa atraga cel putin 10 miliarde de dolari in 2011, dar investitiile au scazut anul trecut, iar fluxul de capital dinspre Rusia s-a ridicat anul trecut la 70 de miliarde de dolari, de doua ori mai mult decat se estimase, cea mai mare parte a banilor indreptandu-se spre Europa.
  • Drept urmare, in timp ce exporturile catre Europa raman stabile, este de asteptat ca investitiile sa scada, ceea ce ar forta Moscova sa-si reevalueze sau chiar sa abandoneze planurile macroeconomice ce depind in prezent de investitiile europene.

Cum influenteaza instabilitatea politica interna planurile economice ale Kremlinului, potrivit Stratfor:

  • Atentia analistilor financiari se indreapta preponderent spre amplificarea protestelor anti-Kremlin desfasurate pe plan intern, care, in data de 4 februarie, au atras 290.000 de participanti. Desi miscarile de protest nu s-au dovedit a fi o amenintare reala la adresa autoritatii guvernului, amenintarea perceputa in urma protestelor face ca investitorii straini sa puna sub semnul intrebarii stabilitatea Rusiei. Iar investitorii straini nu sunt convinsi ca autoritatile de la Kremlin se pot concentra asupra marilor acorduri de afaceri - care trebuie sa obtina aprobarea guvernului printr-un dens sistem birocratic - atat timp cat se confrunta cu atacuri politice.
  • Situatia din interiorul Kremlinului este considerata a fi un factor si mai destabilizator: reteaua complicata formata in jurul clanurilor de interese, pe care premierul Vladimir Putin a cladit-o pe parcursul a mai bine de un deceniu, s-a prabusit, iar politicile economice si de afaceri au devenit obiectul unei lupte intre brokerii de putere ramasi la Kremlin.

Reevaluarea programelor de modernizare si privatizare, potrivit analizei Stratfor:

  • Clanul "siloviki" - reprezentat de oamenii din sfera Kremlinului cu legaturi in structurile militare si de securitate, adica "aripa dura" - a depus eforturi sustinute, de-a lungul timpului, pentru a impiedica aceste programe si a rezistat tentativelor Kremlinului de a aduce mai multa transparenta in mediul de afaceri, menite sa atraga interesul investitorilor straini. Din momentul in care economia europeana si situatia politica din Rusia au inceput sa influenteze negativ acest interes, "siloviki" au un argument real in favoarea abandonarii planurilor de modernizare a economiei.
  • Unul dintre exponentii clanului "siloviki", vicepremierul Igor Secin, a argumentat ca firmele pe cale sa fie privatizate sunt subevaluate. Principalul lui exemplu este gigantul Rosneft, unde pretul actiunii este de 7 dolari. Secin si multi analisti financiari rusi cred ca pretul ar trebui sa depaseasca 11 dolari si ca este subevaluat din cauza circumstantelor economice din Europa si a celor politice din Rusia. Acelasi Secin crede ca nu trebuie grabit programul de privatizare, prezentat initial drept un instrument contra deficitului bugetar, care este, acum, ca si inexistent.
  • Argumentul lui Secin beneficiaza de sprijinul public al unor consilieri independenti, inclusiv din partea Deutsche Bank
  • In pofida pozitiei "siloviki", putinii "civiliki" - clanul rival de la Kremlin, format din strategi cu inclinatii liberale - ramasi in guvern, in special in subordinea ministrului Economiei Elvira Nabiullina - lucreaza de o luna asupra unui nou plan de modernizare si privatizare. Chestiunea privatizarilor este discutata, saptamana aceasta, la Kremlin, insa planul de modernizare a economiei nu a fost, inca, abordat.
  • Pentru moment, planul sprijina ideea amanarii majoritatii eforturilor de privatizare pana in 2017, in ideea de a acorda Europei timp sa-si revina din criza economica, ceea ce ar spori interesul europenilor de a investi in Rusia, pe viitor. O astfel de amanare ar permite clanului "siloviki" suficient timp sa incerce sa blocheze definitiv programul de privatizare, dar, in paralel, ar putea da Kremlinului timp sa se reorganizeze intern si sa creeze un nou clan "civiliki" in masura sa implementeze schimbarile in pofida opozitiei "siloviki".
  • Intre timp, au aparut eforturi pentru participarea oligarhilor rusi la unele dintre procesele de privatizare. Stratfor citeaza surse potrivit carora miliardarul Ghenadi Timcenko a achizitionat portul comercial Murmansk, iar magnatul otelului Vladimir Lisin investeste in Caile Ferate Ruse - active rezervate, prin planul de privatizare de pana acum, investitorilor straini. Si, potrivit Stratfor, este foarte probabil ca puterea de la Kremlin sa inceapa sa cheltuie banii proprii in anumite sectoare strategice si pentru proiecte ce ar putea atrage tehnologii moderne straine. Versiunea rusa a Silicon Valley - Skolkovo - este de asteptat sa primeasca investitii guvernamentale tot mai mari pe masura ce atrage tehnologie din partea unor grupuri straine precum Siemens AG, IBM, Nokia, Intel sau Cisco Systems.

Citeste analiza completa pe site-ul Stratfor