Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, vrea trecerea din administrarea Băncii Naţionale în cea a Consiliului Local a unui teren de pe şoseaua Străuleşti pentru modernizarea, reabilitarea şi prelungirea Aleii Tripoli şi asigurării continuităţii traseului "Promenadei Verzi". Unul dintre proiectele promis de Clotilde Armand în campania electorală a fost amenajarea unei promenade de 44 de kilometri în jurul salbei de lacuri din Sectorul 1, cu piste de biciclete și baze sportive.

Clotilde ArmandFoto: Agerpres

Potrivit referatului de aprobare al proiectului de hotărâre pe această temă de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local de joi, parte din imobilul situat pe şoseaua Străuleşti nr. 60 B se suprapune cu Aleea Tripoli, scrie Agerpres. De asemenea, geometria acestui teren obstrucţionează accesul către malul Lacului Băneasa.

"Se solicită Consiliului General al Municipiului Bucureşti să ceară Guvernului României trecerea din domeniul public al statului şi administrarea Băncii Naţionale a României în domeniul public al Municipiului Bucureşti şi administrarea Consiliului Local al Sectorului 1 a imobilului-teren situat în Bucureşti, Şoseaua Străuleşti nr. 60 B", prevede proiectul de hotărâre.

În Sectorul 1 sunt lacurile Băneasa, Griviţa, Străuleşti, Herăstrău şi Floreasca. Pentru conectarea lacurilor la celelalte elemente de infrastructură comunitară sunt necesare lucrări de investiţii pentru amenajarea unei zone de promenadă şi asigurării conectivităţii acesteia la reţeaua principală de infrastructură rutieră, arată referatul de aprobare.

Unul dintre proiectele promise de Clotilde Armand în campania electorală a fost amenajarea unei promenade de 44 km în jurul salbei de lacuri din Sectorul 1, cu piste de biciclete și baze sportive. În prima fază, acolo vor avea acces doar pietonii, iar unde proprietățile private se termină ”în lac”, se vor construi pontoane. În a doua etapă, terenurile de pe mal vor fi recuperate, se vor construi 4 plaje și 10 baze sportive, iar în a treia etapă se vor amenaja și piste pentru biciclete, promitea Clotilde Armand.