„Recensământul bugetarilor”. Liviu Mălureanu, președinte ANFP: Prin proiectul bugetar vrem să mapăm toți bugetarii, câți sunt, ce salariu au și ce fac / Concursuri naționale pentru posturile din administrație INTERVIU

de Catiușa Ivanov     HotNews.ro
Miercuri, 3 martie 2021, 11:10 Actualitate | Administratie Locala


Liviu Malureanu
Foto: Hotnews
Agenția Națională a Funcționarilor Publici pregătește un proiect pe fonduri europene prin care concursurile pentru posturile din administrația centrală și locală să fie ocupate prin concurs național, organizat de agenție prin intermediul unor centre naționale de testare, a declarat Liviu Mălureanu, noul președinte al ANFP, într-un interviu acordat HotNews.ro. Aceste centre vor funcționa ca un departament de resurse umane pentru funcționarii publici, iar menirea lor este să elimine concursurile măsluite, cu pile sau pe șpagă din administrație. Un alt proiect aflat în derulare este crearea unei platforme electronice, un recensământ al celor peste 1,2 milioane de bugetari din țara noastră, cu date unde lucrează fiecare, ce competențe are și ce salariu. În acest moment aceste date nu sunt centralizate și nu există o evidență clară. Liviu Mălureanu dorește și evaluarea competențelor tuturor funcționarilor publici.

Informația pe scurt

  • În România sunt 1,22 milioane de bugetari din care circa 175.000 funcționari publici;
  • ANFP nu deține date unde lucrează fiecare, ce salariu are, ce competențe;
  • Instituția dorește ”inventarierea bugetarilor” și adăugarea acestor informații într-o platformă electronică, un proiect aflat în desfășurare pe bani europeni;
  • Un alt proiect vizează evaluarea competențelor funcționarilor publici;
  • Noul președinte al ANFP dorește introducerea concursului național și înființarea unor centre de testare, la care instituțiile care angajează să vină pentru selectarea personalului;
  • Până la inființarea acestor centre de selecție, toate concursurile cu documentele aferente vor fi publicate pe site-ul ANFP și pe o pagină de Facebook dedicată.
HotNews.ro: Ce face ANFP-ul și ce ar trebui să facă fiindcă până acum nu am auzit foarte multe lucruri despre această instituție?

Liviu Mălureanu: ANFP-ul are un rol foarte important în administrarea resurselor umane din administrația publică. A fost creat de la început ca o instituție cu rol central pe partea aceasta de resurse umane. Face lucruri frumoase și vrea să facă lucruri și mai frumoase. Momentan, ca atribuții ANFP-ul gestionează tot ce înseamnă resursele umane, din păcate mai mult pe partea de administrație centrală deoarece pe partea de administrație locală noul cod administrativ ne-a restricționat destul de mult aria de competențe, de exemplu pe partea de concursuri, ANFP-ul doar ia la cunoștință de concursurile care se desfășoară în primării și de multe ori sunt probleme, apar în presă, le vedem, dar nu avem atribuții de a preveni, doar să trimitem corpul de control să vedem ce s-a întâmplat acolo.

Câți funcționari publici și câți bugetari sunt în România?

Este o discuție foarte amplă aici. Trebuie să facem o diferențiere între bugetari, persoane care primesc bani de la stat și funcționari publici care sunt o categorie aparte. Avem undeva la 1,22 milioane de bugetari, însă funcționarii publici sunt mult mai puțini, undeva la 300.000 de angajați în administrație între care circa 175.000 funcționari publici, iar restul personal contractual. Percepția publică este că sunt mult mai mulți, dar nu e chiar așa. Restul de 918.000 bugetari sunt profesori, medici, personal militar, magistrați.

Cât la sută din PIB merge pe salariile celor 1,2 milioane de bugetari?

Nu avem aceste informații din păcate. Este una dintre atribuțiile ANFP care a fost luată. Nu mai avem această privire de ansamblu asupra salariilor, chiar ne-am întâlnit zilele trecute cu cei de la INS care ne cereau aceste informații și am explicat că nu mai avem datele, tot din cauza modificărilor din Codul administrativ.

Ce aveți de gând să faceți pe partea aceasta, fiindcă nu e normal să nu știți câți funcționari aveți și câți bani merg pe salarii?

Avem un proiect foarte ambițios pe fonduri europene. Se numește ebugetar. A început în decembrie anul trecut și va continua până în 2022 prin care vrem să mapăm toți bugetarii din România, să avem în sfârșit o situație completă cum stăm la nivel de țară. Vom da drumul luna aceasta la procedurile de achiziție pentru crearea acestei platforme electronice - se numește SNOSP, o platformă care va gestiona întreg aparatul bugetar din România.

Ce date va conține această platformă?

Vom avea inclusiv partea de salarizare, ce salariu are fiecare bugetar - bine, aceste date vor fi disponibile doar pentru ANFP din cauza GDPR, dar vom avea practic un inventar, câți bugetari sunt, la ce instituții, ce face fiecare. Pe partea de competențe, în perioada următoare vrem să includem în PNRR, am vorbit și cu Ministerul nostru și cu Ministerul Fondurilor Europene, suntem foarte ambițioși, vrem să introducem un proiect de mapare a competențelor, să evaluăm competențele din sistem și să vedem cum putem să facem să îmbunătățim calitatea resursei umane din sistem.

În România este tot mai împământenită ideea că funcționarul public este incompetent, că altfel ar fi mers în privat, că este angajat pe pile, relații sau pe bază de amantlâc. Ce veți face cu cei care nu au competențele necesare să ocupe postul respectiv?

Urmează să vedem. În primul și în primul rând vom avea programe de instruire pentru aceștia, pentru a le îmbunătăți capacitatea administrativă și să-i aducem la standardul necesar. Ulterior urmează să vedem dacă mai sunt persoane care nu reușesc să ajungă la un anumit nivel, care sunt opțiunile, dacă pot fi alocați în alte poziții, fiindcă avem nevoie de oameni, dar fiecare să fie pe locul potrivit.

Așa cum spuneam, a devenit aproape de necontestat pentru mulți că trebuie să ai pile sau să oferi anumite favoruri ca să te angajezi la stat. Principala problemă este că instituțiile care angajează nu țin acele concursuri așa cum trebuie și astfel oamenii competenți nu reușesc să ajungă în administrație din cauza acestui sistem de pile și relații. Ce faceți pe partea asta?

Și aici Agenția este foarte ambițioasă. Tot cu acest proiect ebugetar avem în pilotare concursul național pentru debutanți și înalți funcționari publici. Urmează luna aceasta să derulăm procedura de achiziție și vom merge pe modelul epso din Uniunea Europeană cu testări prin care să vedem competențele generale ale celor care urmează să intre în sistem, abilități lingvistice, de numere, urmând ca apoi să trecem în etapa 2 de interviu și de evaluare. Este un proiect ambițios prin care vrem să-l scalăm prin PNRR să mergem la nivel național.

Puteți să explicați un pic mai bine, vă rog? Dacă eu, Primăria Buftea să zic, am nevoie de X funcționari publici, vin la d-voastră și spun că am nevoie de acești oameni și d-voastră îi căutați pentru mine, practic?

Ei vor fi inițial preselectați prin această primă fază, sunt evaluați pe aceste abilități generale, urmând apoi să se publice concursul și să participe cine dorește foarte transparent în etapa de angajare.

Cine va face acest concurs? Primăria sau ANFP sau altcineva?

Noi dorim să avem niște centre naționale de testare unde să facem aceste testări, adică instituția să vină către acest centru de testare care să-i găsească resursele umane. Este un proiect ambițios de care România are nevoie pentru că vedem că fără resurse umane bine pregătite, competente, nu reușim, rămânem mereu blocați, nu reușim la nivel de primării să facem proiecte. Este un proiect de care România are nevoie și eu sper să existe voința politică să facem acest lucru posibil.

În ce stadiu este acest proiect?

Momentan avem pilotarea concursului pentru care avem deja fonduri europene, este în curs de implementare pentru debutanți și înalți funcționari și ne dorim scalarea la nivel național să fie prinsă în PNRR. La nivel național am depus proiect pe PNRR. În perioada imediat următoare sunt dezbateri pe PNRR și sperăm să rămână prinsă acest proiect în PNRR, ceea ce înseamnă că până la finalul anului vom depune deja proiect pentru a face această scalare. Ne ajută și pilotarea concursului pe debutanți și înalți funcționari pentru a vedea unde apar eventuale probleme pentru a le rezolva.

Până se va face acest proiect, care va înlătura angajările pe pile și relații să sperăm, ce faceți pentru a îmbunătăți și a face mai vizibile concursurile pentru angajarea funcționarilor? Mulți nu participă pentru că nu știu de existența lor și informația ajunge doar la privilegiați. Apoi, dacă totuși se află, cei interesați nu primesc toate documentele și ce au nevoie pentru a pregăti examenul.

Aici deja ANFP a luat măsuri concrete și avem o transparență sută la sută. Este pentru prima dată în România când se întâmplă așa ceva. Mai exact, pe site-ul ANFP, toate concursurile privind funcționarii publici sunt publicate în mod complet, inclusiv bibliografia. Ieri am semnat acest ordin și suntem în implementare. Zilele următoare, când or să înceapă să vină din țară concursurile, fiindcă noi ANFP-ul suntem informați despre desfășurarea lor, urmează să le încărcăm în format complet. Ba mai mult, vom face o pagină de Facebook, pentru a le populariza, tocmai în ideea de a nu mai avea aceste concursuri despre care știu doar anumite persoane, iar informațiile necesare pentru a participa la concurs nu sunt disponibile sau sunt ascunse prin vreun cotlon din site-urile primăriilor. Deci aici avem măsuri reale.

Știm foarte bine că frica păzește bostănăria. Ce se întâmplă cu cei prinși că au aranjat un astfel de concurs? Ce sancțiuni există?

Mergem inclusiv în instanță. Noi ne autosesizăm. De exemplu a fost cazul de la Iași care a fost popularizat în presă, am trimis corpul de control, au verificat și ne-au anunțat că au anulat concursul.

Adică pierd ce nu li se cuvenea, dar mai departe?

Mergem în instanță și putem să intrăm și pe penal. Suntem foarte activi pe partea asta de a merge în instanță și avem o rată foarte bună de a câștiga procesele. Una dintre direcțiile mele este să întăresc corpul de control și în perioada următoare vom derula tot mai multe controale, inclusiv controale tematice prin care să verificăm anumite probleme care apar cu regularitate, urmează să discut cu șeful corpului de control, să facem o metodologie și să facem controale surpriză, să mergem prin țară și să verificăm genul acesta de probleme care apar în mod recurent. Dacă ni s-au luat aceste atribuții pe partea de local, măcar să mergem să verificăm, vom merge în primăriile de la comune, și de la orașele mici.

La Primăria Capitalei, unde eu știu cel mai bine situația, dar e valabil la nivel național, sunt funcționari care practic nu pot fi dați afară, chiar dacă au avut abateri. Primarul îi dă afară, merg în instanță, câștigă, trebuie reîncadrați și primăria trebuie să le plătească salariu pentru perioada în care au stat acasă. Cum rezolvăm această problemă? Știu că este un subiect sensibil și pot apărea abuzuri, ca funcționarul să fie dat afară fiindcă nu face ce vrea primarul, dar avem și cazuri de funcționari incompetenți sau corupți care nu pot fi dați afară.

Aici ANFP-ul își oferă tot suportul pentru a discuta cu primarii și să-i instruiască să implementeze corect procedeul de a evalua și ce trebuie să facă Comisia de Disciplină. Din ce cunosc eu, de multe ori procedurile nu sunt respectate și funcționarul câștigă în instanță. Sunt instrumente: comisia de disciplină, acum a fost o problemă pe partea de legislație, dar va fi reglată, momentan nu avem comisie de disciplină, suntem într-un vid legislativ, iar evaluarea funcționarilor în funcție de competențe ne va ajuta să vedem dacă avem oamenii potriviți la locul potrivit. Este un proces de durată, nu se vor schimba lucrurile peste noapte. Am avut o situație în Dâmbovița, unde ni s-a sesizat de conducătorul instituției un conflict între niște angajați, am trimis corpul de control să verifice situația, Agenția încearcă pe cât posibil să vină în ajutorul autorităților pentru a rezolva aceste probleme.

Ce se întâmplă cu funcționarii care au probleme cu legea, de multe ori începe cercetarea penală, urmărirea penală și oamenii respectivi își văd mai departe de treabă, de multe ori chiar la locul faptei?

Până nu sunt trimiși în judecată nu se poate face nimic. Atât timp cât legea le permite, noi nu prea avem pârghii. Există prezumția de nevinovăție.

Dar considerați că este necesară modificarea legii?

Sunt necesare multe modificări în lege și în Codul Administrativ și în perioada următoare una dintre direcțiile pe care le voi urma va fi să facem o largă consultare publică pe Codul Administrativ să vedem ce poate fi îmbunătățit. Chiar am discutat și cu colegii mei în acest sens, să începem să pregătim materiale, pornind în special de la problemele care ajung acum la noi din teritoriu. Sunt lucruri care trebuie îmbunătățite.

Care sunt acestea din punctul d-voastră de vedere?

Cum spuneam pe partea de local, ANFP-ul și-a pierdut această putere de a fi gardianul funcționarilor publici. Nu mai știm ce se întâmplă, Primăriile au o autonomie foarte largă pe partea de funcționari și noi doar suntem informați, Agenția nu mai are pârghii să intervină. Doar dacă identificăm ceva probleme putem să trimitem corpul de control, dar nu mai dăm acel aviz în prealabil. Modul cum sunt organizate concursurile este o altă problemă, dar aici am intervenit și încercăm să le transparentizăm pe cât posibil. Agenția nu are atribuții pe partea de personal contractual, sunt într-un teritoriu nereglementat, un lucru pe care trebuie să-l rezolvăm pentru că avem situații în care personalul contractual îndeplinește atribuțiile funcționarilor publici, dar nu are și răspunderea unui funcționar public.

Premierul Cîțu propunea o perioadă limitată de angajare a funcționarului public. Ce părere aveți?

Este o dezbatere foarte bună. Trebuie să asigurăm o mobilitate și o dezvoltare a carierei funcționarului. Părerea mea este că în momentul în care stai foarte mult timp pe o anumită poziție deja nu mai aceste provocări să performezi, să te dezvolți și atunci este o discuție care trebuie avută, când stai 6 ani pe aceeași poziție, ce se întâmplă. Practic prinzi rădăcini foarte puternice acolo, nu mai ai provocări să te dezvolți în carieră și dezvolți și relații prea intime cu anumite structuri, organizații, care trec de nivelul acesta profesional.

Dar faptul că ocupi mai mult timp o poziție îți oferă posibilitatea să înveți mai multe și să fii foarte bun pe felia respectivă, cum gestionați asta, să nu dați oamenii buni afară?

Discuția nu a fost să-i dăm afară, nici domnul Cîțu nu a spus asta, nici eu nu cred asta, ci să meargă și în alte instituții, tocmai pentru a beneficia și alte instituții de experiența lor. Eu cel puțin așa văd, nu trebuie să-i dăm afară mai ales după ce au acumulat atâtea informații și atâtea cunoștințe, ci să se meargă în altă instituție și acest schimb de experiență este mai mult decât util. Să fie această dezvoltarea a carierei, dar nu în interiorul unei singure instituții.


Liviu Mălureanu, vicepreședinte al USR, a fost numit pe 16 februarie în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
Liviu Mălureanu s-a născut la Focșani, iar în anul 2005 a absolvit Facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Econimice Bucureşti. A intrat în politică în anul 2016, când a candidat pe listele Uniunii Salvați Bucureștiul (USB) și a devenit consilier local în Sectorul 3. Înainte de a intra în politică, Mălureanu lucra la World Vision România, la audit intern.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















17292 vizualizari

  • +21 (21 voturi)    
    nu stie nimeni numarul exact al bugetarilor (Miercuri, 3 martie 2021, 11:29)

    Kivek [utilizator]

    nu se stie cati bugetari sunt in Romania, cu exactitate, nu se stie cate sporuri au si nu exista nici un control asupra veniturilor lunare are acestora.

    nu exista un minim si un maxim de venit (salariu + prime + sporuri) pt bugetari. unii au 3000 RON altii 30 mii RON. E o harababura totala deci acest proiect ebugetar ar fi ideal...dar sunt sceptic ca el va exista vreodata
    • +10 (10 voturi)    
      Romania e conceputa sa fure (Miercuri, 3 martie 2021, 12:13)

      emil bobu [utilizator] i-a raspuns lui Kivek

      de la putinii muncitori si sa dea sume uriase la hotii de partid.

      E un miracol ca inca n-am plecat toti.
    • +8 (8 voturi)    
      Violeta Alexandru, fostul ministru al muncii (Miercuri, 3 martie 2021, 19:03)

      kkciosuldelahamangia [utilizator] i-a raspuns lui Kivek

      Declara anul trecut in primavara(cred ca in aprilie) ca angajatii statului nu sunt trecuti in REVISAL tocmai pt. a nu se sti care este numarul lor real, dar se pare ca numarul real al angajatilor la stat este undeva la 1.700.000.
  • +12 (12 voturi)    
    cea (Miercuri, 3 martie 2021, 11:30)

    gicutotala [utilizator]

    mai de rahat institutie
    numai minciuni ca multe articole marca *rachete rusești*
    un post la o *deconcentrată* într-un județ apare pe site doar la București nu si la județul sau regiunea respectivă. de ce oare? pentru că află despre post doar cine trebuie. dacă încearcă cineva și dă căutare nu apare postul scos la concurs, numai dacă știi despre el și insiști în căutare printre alte anunțuri. această agentie este un fel de mosia sindicală de la metrou.
  • +26 (26 voturi)    
    Așa, așa... (Miercuri, 3 martie 2021, 11:45)

    Lionheart [utilizator]

    Eu zic să mai înființați un minister, Ministerul Bugetarilor de exemplu, sau măcar o direcție într-un minister, care să se ocupe cu număratul bugetarilor și cu inventarierea activităților pe care le prestează. Și normal, filiale în toată țara, peste tot unde există aparat bugetar. Și să angajați un număr corespunzător de noi bugetari, care să se ocupe cu această nouă activitate: inventarierea frunzelor tăiate la câini.
    • +11 (11 voturi)    
      Nu cred . (Miercuri, 3 martie 2021, 13:41)

      Razorxyz [utilizator] i-a raspuns lui Lionheart

      Acei functionari publici sunt un fel de supracetateni care nu pot fi concediati sau neplatiti, doar redistribuiti. Eu propun crearea unei noi camere a parlamentului, (in locul senatului), un fel de Camera a Lorzilor. Oricum acesti oameni conduc Romania si sunt mai puternici decat lorzii din Marea Britanie.
  • +14 (14 voturi)    
    Sa stim si noi cati paraziti bugetari sunt (Miercuri, 3 martie 2021, 11:49)

    emil bobu [utilizator]

    Desi ma astept sa fie taraganat, cum e totul in tara asta mizerabila, cu acest popor catastrofal de nechibzuit.
    • +8 (8 voturi)    
      E de rasul piticului (Miercuri, 3 martie 2021, 12:22)

      Zache58 [utilizator] i-a raspuns lui emil bobu

      ce probleme au cu functionarii publici.Joc de glezne,nimeni nu vrea sa ia taurul de coarne.Daca doreau puteau trimite la toate structurile ordin sa dea directorii lista cu angajati,salarii,vechime,sporuri,tot.Si asa sunt destule loazbe pe la Serviciul personal care muncesc doar o zi pe luna .Deci in maxim o luna (sa nu crape loazbele de stres).am avea situatia concreta.USR nu va face nimic in acest sens,asteapta PNL-ul sa scoata castanele din foc.
  • +8 (8 voturi)    
    Bun (Miercuri, 3 martie 2021, 12:10)

    Fanel01 [utilizator]

    Bugetarii fac ravagii , nu intereseaza pe niciunu de banii statului , colcaie nepotismul si neperformanta !
  • -1 (9 voturi)    
    pai (Miercuri, 3 martie 2021, 12:13)

    cucuveauamov [utilizator]

    de ce nu incepe domnul cu el insusi, cu Turcan, Citu, Orban si ceilalti bugetari?
  • +12 (12 voturi)    
    apa de ploaie (Miercuri, 3 martie 2021, 12:28)

    Dromichetes [utilizator]

    ANFP este o institutie inutila, cu sefi numiti politic si functionari alesi pe spanceana, caci in afara de Legea si de Statutul Functionarului Public, precum si de Codul Administrativ nou adoptat, nu stiu nimic si au nici o competenta profesionala reala. Orice absolvent de liceu va invata sa recite o lege daca e platit regeste pentru asta! Ori seful ANFP habar nu are ca functionarii statului au specializari diverse (finante, cadastru, lucrari hidrotehnice, servicii sanitare, protectia consumatorului etc, etc. Ce competente au functionarii ANFP in aceste specializari, ca sa poata organiza concursuri? Va spun eu: nici una! Un exemplu elocvent in acest sens este ca au titularizat pe post de functionari toti politrucii incompetenti ai Romaniei (multi dintre ei ridicati, ulterior, in posturi de sefi si sefisori ai acestor institutii), doar pentru ca pentru examen au invatat (sau copiat) legislatia functiei publice. De altfel, la concursurile (de recrutare si avansare) la care participa acesti functionari ai ANFP, in calitate de evaluatori, acestia nu stiu decat sa intrebe diverse amanunte din legislatia functiei publice si sa-si dea o importanta pe care n-o merita! Ca atare, au deprofesionalizat complet institutiile de specialitate, facandu-le pur birocratice, caci au angajat diversi habarnisti ce au invatat (sau au putut copia) legislatia functiei publice, chiar daca majoritatea lor habar nu au care este menirea reala a acelor institutii! Ca tare, toata lumea injura bugetarii si nu pe directorul si functionarii ANFP pentru ca au angajat incometenti si pentru ca pe specialistii acelor institutii i-au transformat in functionari, ce intocmesc si plimba hartii, pentru ca ANFP sa-şi justifie existenta parazitara! Ca tare, mai intai de toate, ne trebuie un ANFP compet reformat, depolitizat si in care sa fie angajati specialisti pentru fiecare ramura de activitate in parte! Abia dupa aceea vom putea discuta si despre reformarea institutiilor publice!
    • -1 (1 vot)    
      Pilotează concursuri. Ca Schumacher tăticu (Miercuri, 3 martie 2021, 13:11)

      Cheie primara [utilizator] i-a raspuns lui Dromichetes

      face lucruri frumoase și are ambiție să le facă și mai frumoase!
      și are proiecte PE fonduri europene și ...
  • +9 (11 voturi)    
    e multă pilăraie de partid (Miercuri, 3 martie 2021, 12:32)

    mgexpert [utilizator]

    ..se vor mișca sindicatele..

    Altfel Altfel, economistul șef al Raiffeisen Bank spune că avem în administrația publică din România cel mai mare salariu din Europa Centrală și de Est.

    Și da, important e ce anume livrează în schimbul acestor salarii..

    "Luni-marți-miercuri-joi, trag în jug ca niște boi..", ca să citez din Zdob și Zdub :))
  • +9 (9 voturi)    
    Infiintare comisie (Miercuri, 3 martie 2021, 12:44)

    cristian.l [utilizator]

    Da, da si o comisie ar fi buna care sa se ocupe cu ascunderea bugetarilor si ale salariilor acestea ..... sa nu cumva sa fie deranjati dragii de ei.
    N-am crezut ca dupa 30 de ani de la caderea comunsimului sa fie functionari publici cu metehne mai grele ca ale lui Ceausescu si sa se comporte atat de autoritar. Cand nu e cultura, nu e...... mentalitate de bizon pe barba si banii nostri.
    Da Citu cu ei de pamant ca nu se mai poate ... eo LIMITA pana la care zicem atat ca nu se mai poate.
    Vrem autostrazi, vrem o viata decenta, vrem sa ne crestem copiii in liniste si ne dorim civilizatie.
    Am vazut multe tari dar bogatie ca in Romania nu am vazut in niciuna, doar ca nu o exploatam.
    Cand renuntam s ane taiem singuri craca de sub picioare, cand vom constientiza ca avem un potential enorm .... turistic, agricol si industrial ..... faceti autostrazi si turismul va creste 100% doar intr-un an de zile.
    Citu - nu lua credite pe 5 ani, ia pe 50 de ani si nu lua 1 miliard ia daca poti 50 miliarde dar baga-le tata in investitii ca potentialul tarii acesteia este enorm.
    Investit, investiti si iar investiti, doar asa vom genera o crestere exponentiala.
    Ma intreb din acei puturosi de functionari de la APIA care au salarii de mii de euro cate dosare de atrgaere de fonduri au facut pentru tarani si fermieri. Va zi eu, niciunul ca si-au tras firme pe langa APIA de consultanta ca sa le suga 10% din proiecte. Faceti voi proiecte si mergeti la tarani si fermieri si explicati-le beneficiile. Ar trebui sa fiti precum agentii de vanzari sa mergeti la fiecare fermier in parte si sa-i ajutati sa acceseze fonduri, sa le propuneti si sa-i ajutati sa ia proiecte, ..... puneti mana si munciti nu leneviti in birouri si asteptati sa vina fermierul care trebuie sa se ocupe non stop de animale ....
    Aici as premia pe angajatul de la APIA - ai reusit sa promovezi si astragi 5 fonduri primesti atat, ai reusit sa aduci 10 fonduriia de aici ca vin bani din afara...
    Asa trebuie gandit.
  • +5 (5 voturi)    
    pe vremea cand "activa" in calitate de (Miercuri, 3 martie 2021, 13:04)

    un domn [utilizator]

    consilier al sectorului trei, cel mai slab era
  • +9 (9 voturi)    
    Calchieri (Miercuri, 3 martie 2021, 13:18)

    NoFive [utilizator]

    Un nou vreb in româna de mall: a mapa. Eu mapez, tu mapezi, el, ea mapează. Aoleu...!
  • +7 (7 voturi)    
    Chiar as vrea sa vad rezultate (Miercuri, 3 martie 2021, 14:01)

    bigbrother [utilizator]

    Cumva toata povestea asta cu bugetarii si banul public si cine ce face a devenit un fel de Fata Morgana, credem ca stim ce se intampla dar e doar o iluzie.

    E clar ca e nevoie de o clarificare si o claritate in ceea ce priveste institutiile publice. Principala provocare pe care eu o vad aici este politicul, care si-a facut o meteahna din a folosi aceasta zona gri in interesul propriu, magariile lui Dragnea pentru care a si fost incarcerat sunt poate exemplul cel mai mediatizat.

    Daca se foloseste strategia EPSO inseamna ca pot cere ajutorul acestora, pot invata de la institutiile europene ce si cum a.i sa grabeasca lucrurile. Nu strica niciodata o privire din afara, cumva la noi ideile bune se deterioreaza si modifica in stil dambovitean de nu se mai intelege nimic din ele.

    Din nou: politicul trebuie sa-si ia mana de pe bugetari si de pe institutiile care ii controleaza. Altfel nu facem nimic, vorbim vorbe si platim oale sparte.
  • +6 (6 voturi)    
    Pai, incepeti cu voi (Miercuri, 3 martie 2021, 14:26)

    VOX. [utilizator]

    Noi, ANFP, papam fonduri europene. Eu, Liviu Malureanu, am salariu de aprox. jumatate de miliard de lei vechi, si habar nu am pentru ce.
  • +4 (4 voturi)    
    Buna idee ! (Miercuri, 3 martie 2021, 21:00)

    Ochiana [utilizator]

    sa ai un registru unic unde sa stii cati bugetari lucreaza, ce competente au si ce salarii.
    Chit ca e foarte dinamica situatia e bine sa fie facut.
    Pentru ca in unele sectoare sau subsectoare exista exces in timp ce in altele e deficit si trebuie facute echilibrari.
  • +4 (4 voturi)    
    Fascinant! (Joi, 4 martie 2021, 9:57)

    Jegul Cristian Ioan [utilizator]

    Recensaminte ale populatiei, locuintelor, animalelor domestice, etc. sunt strict necesare, ba chiar ar trebui facute mai des de "o data la zece ani", dinamica societatii contemporane este foarte mare!

    Iar daca cineva este interesat de cate televioare 4K, calculatoare cu i9 sau aparate mirrorless sunt in Romania, cercetarea trebuie facuta si mai des!

    Totusi, mi se pare absolut fascinanta ideea de "recensamant al bugetarilor"!!!
    Firma la care lucrez a inceput in 1990, cu zece oameni.
    Acum sunt aproape 300 de angajati, multi colegi noi, tineri, nu ii cunosc.
    Totusi, mi s-ar parea straniu ca CEO sa se apuce sa faca un "recensamat al salariatilor", ca nu se mai stie cati suntem ...
  • +4 (4 voturi)    
    Exista un sistem care functioneaza in mediul priv (Joi, 4 martie 2021, 10:13)

    Deceoare [utilizator]

    Dude, pentru evidenta centralizata a angajatilor exista REVISAL. Trebuie doar intriodusa obligativitatea declararii in REVISAL a personalului angajat la stat :). Asa cum se declara contractele pentru restul lumii. Nu e greu... dar trebuie sa sti ca exista :).

    Daca folosesti sistemul poti scoate aproape ori ce vrei, inclusiv comparatie pentru media veniturilor pe cod caen cu sistemul privat.

    Hai sa ne tinem de promisiuni si sa se terminam povestea cu sisteme diferite si speciale pentru angajatii la stat...
  • +2 (2 voturi)    
    si cand se va incheia activitatea? (Joi, 4 martie 2021, 10:14)

    mongolul [utilizator]

    in mileniul III?
  • +2 (2 voturi)    
    Da, mapăm... (Joi, 4 martie 2021, 13:27)

    Jeta [utilizator]

    In timp ce exersam romgleza.
  • +4 (4 voturi)    
    Repede o comisie (Joi, 4 martie 2021, 14:35)

    POMPIERUL [utilizator]

    sa manince si gura lor ceva , ca de amu cu criza asta e traiul greu... De rezolvat ceva.... la 'sfantul asteapta'
  • 0 (0 voturi)    
    reforma reala = desfiintarea anfp! (Vineri, 5 martie 2021, 10:43)

    Antenistontel [utilizator]

    .


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by