De câteva zile, străzile din Sectorul 1 sunt pline de gunoi. Compania Romprest, prestatorul serviciului de salubrizare, a anunțat că nu mai ridică depozitele necontrolate de deșeuri, adică tot ce aruncă oamenii pe stradă, la întâmplare, de la mobilă, cutii, electrocasnice sau gunoi menajer (deși o zi pe săptămână se ridică gratuit) deoarece Primăria Sectorului 1 nu a mai plătit de 4 luni facturile. Oliver Păiuși, consilier USR Sector 1, a declarat pentru HotNews.ro că Primăria Sectorului 1 are datorii de circa 80 milioane lei către Romprest, lăsate de vechea administrație, iar acestea nu pot fi plătite fiindcă nu sunt bani, dar și din cauza unor nereguli. Mai exact, tariful a fost majorat anul trecut, dar banii nu au fost prevăzuți în buget, astfel că nu s-au putut face plăți din aprilie.

Gunoi Sectorul 1 - 9Foto: Hotnews

Mai mult, Oliver Păiuși acuză că facturile Romprest ar putea fi umflate și s-ar fi facturat mai mult decât s-a făcut. HotNews.ro a contactat-o pe Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, dar aceasta a spus că deocamdată nu face declarații, dar va reveni cu mai multe informații.

Gunoi pe stradă în Cartierul Aviației

„Romprest nu mai ridică depozitele necontrolate de deșeuri care ne costă 1, 6 milioane de lei pe lună. Este o sumă uriașă având în vedere că ridicarea gunoiului menajer din tot sectorul ne costă 2 milioane lei. În rest, deșeurile menajere sunt ridicate, la fel și cele de la coșurile de pe stradă. Străzile se curăță, deszăpezirea nu este afectată. Romprest nu mai ridică fiindcă sunt facturi neplătite de 80 milioane lei, este datoria lăsată de vechea administrație. Anul trecut în luna noiembrie s-au modificat tarifele de către vechea administrație, au crescut foarte mult pentru anumite servicii, curățenie, depozite necontrolate, până la 300%. A fost o hotărâre de Consiliu Local, noi USR-ul am ieșit din sală atunci, nu am fost de acord. Creșterea de tarif nu a fost bugetată însă corespunzător pe anul acesta”, a explicat Păiuși.

Acesta spune că în februarie au fost prevăzuți pentru salubrizare 90 milioane lei, dar cu tot cu majorare trebuia să fie prevăzuți circa 267 milioane lei.

”Prin rectificare s-au mai dat 60 de milioane, dar pentru că banii nu au fost în buget la timp, nu s-au putut face plățile și s-au strâns restanțe. Practic, Romprest a emis niște facturi, dar din luna aprilie cred, direcția economică nu le-a mai acceptat la plată, deoarece banii nu erau în buget. Este deturnare de fonduri dacă iei banii din altă parte ca să plătești fără să fie prevăzut în buget. Dacă doamna primar ar plăti acele facturi acum, ar merge la pușcărie. Consiliul Local a fost informat că din luna mai nu s-a mai plătit nimic”, a explicat Păiuși.

Acesta spune că până la finalul anului, costurile pe salubrizare, potrivit majorărilor și cerințelor administrației Tudorache, sunt estimate la circa 300 milioane lei, de trei ori mai mult față de începutul anului.

Dincolo de problemele de legalitate, Primăria Sectorului 1 nu mai are bani să plătească facturile restante nici dacă ar vrea.

”Nu există buget pentru aceste facturi. Noi avem începând cu 2019 tarife de 3 ori mai mari decât bugetul inițial, pe parte din servicii, și contractul a ajuns la circa 260 milioane lei. Din cauza pandemiei și de la acțiunile cu spălatul străzilor și ce au mai făcut ne duce până la finalul anului undeva la 300 milioane lei. Spălatul ăsta nu există în contract, credem că s-a făcut prin dispoziție de primar, cert este că se regăsește în factură. Toată această sumă este imposibil de plătit. Noi acum suntem în faliment. Nu mai sunt bani. Vechea administrație a lăsat o gaură în buget de aproape 1 miliard de lei”, a explicat Păiuși.

O altă problemă este dacă facturarea a fost făcută corect.

”Conflictul este următorul. Nu s-a făcut cadastrul străzilor. Noi le-am măsurat și rezultatul este că nu corespunde. Contractul inițial este mai mult decît dezavantajos pentru primărie. Ei spun că mașinile au GPS, dar când trec, se taxează toată strada, inclusiv trotuarele, pentru măturat mecanizat, de exemplu. Dar mecanizat se poate intra doar pe câteva trotuare, că în rest sunt mașini parcate sau sunt prea înguste. Apoi spun că spală străzile, dar dacă GPS-ul înregistrează că mașina a mers cu 36 km/oră, puteți să-mi spuneți că în spate, un om cu lancea curăță trotuarele alergând cu 36 km/oră. Va fi făcută publică această analiză”, a spus Păiuși.

Deocamdată nu s-a găsit o soluție pentru rezolvarea problemei gunoaielor care stau abandonate pe străzi.

”Nu știm cum vom face cu facturile neplătite fiindcă nu sunt bani, la bază este o administrație care nu a gestionat sau a gestionat cu rea-intenție toată povestea, nu poți accepta să majorezi de 3 ori prețurile pentru depozitele necontrolate. Am putea cere ajutor de la Guvern. Ca să se poată face plățile trebuie făcută rectificare bugetară. Eu fac rectificarea, dar trebuie să iau banii de undeva. De unde îi iau? ”, a spus Păiuși.

Gunoi pe stradă în spatele Șos. Nordului, lângă ambasada Chinei

Administrația locală va încerca limitarea fenomenului, prin inițierea unui proiect de hotărâre de Consiliu Local astfel încât persoanele juridice să plătească cât gunoi produc, astfel încât o parte să nu ajungă în stradă.

”Persoanele juridice care au contract cu Romprest, mă refer în principal la marii generatori de deșeuri - restaurante - nu casele de avocatură, acestea au contract cu Romprest pentru 1 mc, iar ei generează în fapt 7 mc. Întrebarea este unde se duce diferența? Răspunsul: pe stradă. Apoi, populația aruncă gunoi pe stradă în loc să recicleze și deși o dată pe săptămână gunoiul în plus se ridică gratuit, fiind plătit de Primărie. Vineri o să punem în dezbatere publică un contract pe care trebuie să-l aibă toate persoanele juridice cu Romprest, în care să ai obligația, în funcție de activitate, să plătești cât produci”, a explicat Păiuși.

Pentru persoanele fizice care aruncă gunoiul pe stradă deși o dată pe săptămână se ridică gratuit de primărie, soluția sunt amenzile.

”Persoanele care lasă gunoi la colțul străzii trebuie să fie amendate de Poliție. Și trebuie amenzi mari, prima dată 1000 de lei, a doua oară 3.000 de lei, iar apoi 10.000 de lei. După aceea nu mai aruncă”, a mai spus Păiuși.

”Dacă populația nu înțelege că nu mai poate arunca gunoi pe stradă când vrea și trebuie să aștepte ziua din săptămână când gunoiul în plus se ridică gratuit de primărie prin Romprest, situația se va înrăutăți”, a mai spus Păiuși.

Gunoi în centrul Capitalei, pe străzile Buzești și Calea Griviței

Care este versiunea Romprest

Compania Romprest a postat pe 30 noiembrie un comunicat de presă în care explică situația.

"Așa după cum am notificat autorităților competențe, din motive independente de voință noastră, am fost nevoiți să limităm temporar activitățile din cadrul serviciului delegat. În condițiile în care suntem obligați să reducem la maximum cheltuielile, pentru a putea asigura continuitatea serviciului public de salubrizare prin prestarea activităților de colectare și transport al deșeurilor menajere de la populație și de la agenții economici aflați în contract cu Compania Romprest, în prima etapă am limitat temporar doar colectarea și transportul deșeurilor din depozite necontrolate. Depozitele necontrolate reprezintă deșeurile care sunt abandonate abuziv pe domeniul public, în alte zile decât cele anunțate de operator (prin campaniile de informare pentru populație și pe site-ul Companiei) că programe de prestație, în zone care nu sunt destinate acestui scop sau lângă recipientele cu care au fost dotați și fără a respecta instrucțiunile de precolectare a deșeurilor pe categorii, sau de către persoane juridice care nu au încheiate contracte cu operatorul Compania Romprest sau care, deși produc deșeuri în cantități mari, refuză să declare în contract cantitățile reale de deșeuri și predau operatorului cantități minime, diferența fiind depusă ilegal pe domeniul public”, a explicat directorul operațional al companiei, Sorin Velicu.

Reprezentanții companiei spun că nu pot da amenzi celor care aruncă gunoi pe domeniul public, iar reglementarea acestui subiect cu impact major în starea de curățenie a orașului nu reprezintă o prioritate a autorităților locale.

”După trei zile de limitare a serviciului, în urma monitorizării constante a situației de către Serviciul Curățenie Căi Publice din cadrul companiei, situația deșeurilor abandonate pe spațiul public este deja foarte gravă. Avem sute de fotografii din teren, din toate cartierele, din Giulești și până pe Kiseleff, care ilustrează asta. Estimăm că, dacă această situație nu își va găsi soluționare foarte curând, va fi deosebit de costisitor, atât din punct de vedere material, al resurselor necesare, cât și financiar, să poată fi colectate toate aceste cantități de deșeuri care se acumulează oră de oră”, a transmis compania.

Directorul companiei spune că de 4 luni Primăria nu a mai făcut plăți și nu este treaba lor să găsească soluții.

”Având în vedere faptul că am susținut financiar integral salubrizarea în Sectorul 1 timp de 4 luni și că am tras toate semnalele de alarmă din vreme, considerăm că nu mai este cazul că Autoritățile să aștepte de la noi soluții pentru remedierea situației, așa cum se întâmplă în prezent, în loc să-și ia în serios rolul de administrator. (...) Adresăm un apel autorităților, factorilor de decizie, de a depăși interesele de grup și de a conștientiza efectul de domino pe care lipsa de acțiune în ceea ce privește adoptarea de măsuri pentru deblocarea finanțării unui serviciu esențial îl va avea, în condițiile în care sănătatea publică nu are nevoie de o provocare suplimentară”, a transmis directorul Romprest.

Compania mai face un apel către cetățeni și companii să nu mai arunce gunoiul pe stradă.

Despre serviciile prestate de Romprest

Primăria Sectorului 1 a încheiat în 2008 cu firma Romprest un contract pe 25 de ani pentru salubrizare. Valoarea contractului era estimată la 450 milioane de euro fără TVA. Contractul a fost atacat în instanță de Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizitiilor Publice care a cerut anularea acestuia, dar a rămas în picioare.

La începutul anului, în bugetul Primăriei Sectorului 1 au fost prevăzute 90 milioane. Prin rectificări succesive, în luna septembrie s-a ajuns la 227 milioane lei.

Ca reper, bugetul total al Sectorului 1 pe anul 2020 este de circa 2,1 miliarde lei, iar pe salubrizare merg 15% din banii din buget. În 2019, suma plătită pentru salubrizare a fost de 198 milioane lei.

Cum arată defalcat sumele plătite lunar de Primărie către Romprest

Pentru prima jumătate a lunii martie 2020, de exemplu, Primăria Sectorului 1 a plătit următoarele servicii firmei Romprest:

Program curent

  • Măturat mecanizat carosabil ziua – circa 640.012 mp – circa 30.000 lei
  • Măturat mecanizat carosabil noaptea – circa 8,1 milioane mp – cca 380.000 lei
  • Măturat manual trotuare ziua – circa 2,4 milioane mp – circa200.000 lei
  • Măturat manual trotuare noaptea – circa 9 milioane mp – circa 740.000 lei
  • Măturat manual carosabil ziua – circa 2,6 milioane mp – circa 217.000 lei
  • Măturat manual carosabil noaptea – circa 2,3 milioane mp – circa 190.000 lei
  • Întreținere curățenie ziua – circa 52 milioane mp – circa 1,9 milioane lei
  • Întreținere curățenie noaptea – circa 1 milion mp – circa 37.000 lei

Program la comandă

  • Măturat manual carosabil ziua – circa 170.000 mp – circa 13.600 lei
  • Spălat carosabil ziua – circa 1,5 milioane mp – circa 373.000 lei
  • Spălat carosabil noaptea – circa 4,6 milioane mp – circa 1,1 milioane lei
  • Spălat trotuare ziua – circa 170.000 mp – circa 41.000 lei
  • Spălat trotuare ziua – circa 500.000 mp – circa 122.000 lei

Din datele de mai sus, impresionantă este suprafața de carosabil spălată, circa 12 milioane de mp pe lună. Asta înseamnă 12 km2/lună. Sectorul 1 are o suprafață de 67.5 km2. Sectorul 1 are 1125 de străzi și bulevarde.

Sume impresionante merg și pentru ridicarea și transportul depozitelor de deșeuri necontrolate (ce aruncă lumea pe stradă) – aproape 600.000 lei la două săptămâni, deci 1,2 milioane lei/lună.