FOTO Proiectul imobiliar care prevede construirea unui bloc de 6 etaje vizavi de Banca Națională, în Centrul Istoric, a primit avizul Primăriei Capitalei

de Catiușa Ivanov     HotNews.ro
Marţi, 7 iulie 2020, 14:06 Actualitate | Administratie Locala


Cladire propusa strada Doamnei 7-11
Foto: PMB
​Primăria Capitalei a avizat proiectul imobiliar care prevede construirea unui bloc cu înălțimea de până la 6 etaje (32m) vizavi de Banca Națională, la intersecția străzilor Doamnei și Academiei, potrivit unui proiect aflat în dezbatere publică, înainte de aprobarea în Consiliul General al Municipiului București. Imobilul ar urma să fie construit pe terenul liber unde acum se află o parcare, dar și pe spațiul lăsat liber după demolarea imobilelor alăturate, care adăposteau ”Cafeneaua liberală” și ”Terasa Doamnei”/fostul cinema Doina, din care se păstrează fațada.





Potrivit planșelor de pe site-ul Primăriei Capitalei, imobilul nou va fi construit între clădirea de pe strada Academiei nr. 2, care are o inălțime de circa 20 m și fostul Palat al Bursei, care are o înălțime de circa 29 m, fiind cu un etaj mai înalt decât aceste, etajul însă este retras.






Din regulament aflăm că fostul cinematograf Doina a fost declasat parțial, iar din el se va păstra fațada.

”Construcția nou propusă se va alipi la calcan cu clădirea din Str. Academiei nr. 2 și cu clădirea Fostului Palat al Bursei de pe str. Ion Ghica nr.4. (cu volumul P+1 al Palatului Bursei) Imobilul din str. Doamnei nr. 9, inclus în Lista Monumentelor Istorice București, sub denumirea de Cinema Doina (Terra), datată la sfârșitul sec. XIX, conform listei anexe la Ordinul nr. 2314/2004 este declasat parțial, cu menținerea regimului de monument istoric a fațadei imobilului, conform Ordinului de Declasare emis de Ministerul Culturii și Cultelor cu nr. 2456/01.07.2011”, se arată în regulament.

În total, terenul are o suprafață de circa 5000 mp, iar indicatorii urbanistici avizați sunt: POT 80% și CUT 4. Beneficiarul poiectului este Conta Investment, iar proiectant Enterprise Architecture&Design.

În jur se află peste 10 clădiri clasate ca monument istoric: Palatul BNR, Palatul Oscar Maugsch, Palatul Bursei, Biserica Rusă, Banca Marmorosch Bank, Așezămintele Nifor, Biserica Intrarea Maicii Domnului în biserică, fosta Bancă Agricolă, dar și alte imobile clasate.

Cetățenii care și-au exprimat părerea pe site-ul Primăriei Capitalei sunt împotriva proiectului.

Vad Brâncoveanu: ”Total împotrivă, este o zonă centrală extrem de importantă. Reabilitați cinematograful și gata. Nu avem nevoie de modernitate în centrul VECHI, numit așa pentru un motiv anume. Modernizarea se face în zonele periferice în afara centrului”.

Alexandru Anton: ”Mă opun categoric, este un proiect revoltător. Centrul VECHI, trebuie să rămână cât mai VECHI posibil”.

Bogdan Dumitrescu: ”Mă opun. Un proiect complet inadecvat pentru zonă: compromite celelalte clădiri și aerul de altădată al centrului vechi”.

Pe acest teren, în 2009, Consiliul General al Municipiului București a aprobat construirea unui bloc cu 7 etaje, (HCGMB 268/2009), însă documentația a expirat după 5 ani, iar în acea perioadă proprietarii nu au obținut autorizația de construire, deoarece nu au plătit taxele necesare.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















4836 vizualizari

  • +3 (7 voturi)    
    Foarte bine! (Marţi, 7 iulie 2020, 14:47)

    Tayen [utilizator]

    Să crească betoane la mitici. Multe, fără număr!
  • +5 (7 voturi)    
    fi-le-ar ciubucul (Marţi, 7 iulie 2020, 14:53)

    nahir [utilizator]

    de tot rasul.
    Fierea nu se lasa. In super aglomeratul Centru Vechi primaria voluntiresei avizeaza o pleasca inutila.
    Peste tot in lume, ca tot ii place bacaoancei sa pomenesaca de asa ceva, primariile capitalelor aerisesc centrul urbei, nu il sufoca.
  • +4 (6 voturi)    
    Geniala (Marţi, 7 iulie 2020, 15:01)

    Costi888 [utilizator]

    Ultima fraza. Proprietarii nu au platit la acea data “taxele necesare” :)))
    Sa inteleg ca acele taxe au fost platite acum :))
  • +7 (9 voturi)    
    Baga tare Firea (Marţi, 7 iulie 2020, 15:10)

    Mariamoto [utilizator]

    cat mai ai aceasta responsabilitate. Felicitari pentru demolarea cladirilor istorice!
  • +8 (8 voturi)    
    PSD a distrus bucurestiul (Marţi, 7 iulie 2020, 15:42)

    socialismic [utilizator]

    Peste tot s-au dat autorizatii in ultimii ani pentru blocoaie, ar demola si arcul de triumf daca ar putea sa faca un blocoi acolo.

    In nici o administratie nu s-a distrus atat de mult ca acum.
  • +6 (6 voturi)    
    Bucuresti orasul prabusirilor de DesSila (Marţi, 7 iulie 2020, 16:07)

    Plagarus [utilizator]

    Tuta Pandelica,"urbanista " de Voluntari.
  • +6 (6 voturi)    
    ceva (Marţi, 7 iulie 2020, 16:12)

    Cetateanu [utilizator]

    Ceva nu este in regula! Cum adica 6 etaje 32 m. Asta e inaltimea unui bloc de 10 etaje cu parter! Iar o magarie marca: arhitect si pri,mar de Bucuresti!! Pana nu se eradicheaza fizic mafia din primarei asta e ce ne asteapta!
  • +4 (4 voturi)    
    Dementa la nivel maxim! (Marţi, 7 iulie 2020, 17:12)

    EuSiCuMine [utilizator]

    "Imobilul din str. Doamnei nr. 9, inclus în Lista Monumentelor Istorice București, sub denumirea de Cinema Doina (Terra), datată la sfârșitul sec. XIX, conform listei anexe la Ordinul nr. 2314/2004 este declasat parțial, cu menținerea regimului de monument istoric a fațadei imobilulu"
    Adica ai o cladire din care se pastreaza statutul de monument numai pentru un zid, zidul de la intrare. Cladirea respectiva nu e un tot unitar? Avem un zid monument istoric si nu este ramas din antichitate!!!!
    Cat despre cladirea care se doreste a fi construita, ce sa mai zic, oribila.
    Sa se organizeze mai repede alegeri locale sa scapam de nenorocita asta de Firea!
    • +1 (1 vot)    
      În spate era grădina de vară (Marţi, 7 iulie 2020, 20:18)

      nick24 [utilizator] i-a raspuns lui EuSiCuMine

      tot a cinematografului Doina.
      Rulau filme la grădina de vară. Ar putea face în zonă un parc sau un spatiu verde, cu terase . Una există deja.
  • +4 (4 voturi)    
    Comentati proiectul pe site-ul primariei! (Marţi, 7 iulie 2020, 17:14)

    EuSiCuMine [utilizator]

    Cei care vor sa lase un comentariu in legatura cu proiectul, o pot face la:

    https://www3.pmb.ro/institutii/cgmb/dezb_publica/proiecte/1513
  • -2 (2 voturi)    
    bravo (Marţi, 7 iulie 2020, 21:44)

    Mircea Serbu [anonim]

    Bine ca se face ceva, locul ala era o paragina abandonata. Sa se dezvolte zona.
  • -2 (2 voturi)    
    Paragina (Miercuri, 8 iulie 2020, 16:31)

    Bunescu Dan [anonim]

    Aveti dreptate, mai bine raman niste gunoaie, focare de boschetari si sobolani. Sa nu cumva sa se construiasca ceva util si placut estetic pe un teren gol, totodata dand cat de cat o fata unui centru turistic. Ca raman in paragina nu e bine, cand se face ceva, iar nu e bine...aceeasi discutie a fost si in Piata Victoriei dar cand au vazut ce frumos a iesit au tacut...hatereala este baza la noi...macar de ar fi argumente...Au englezi o vorba: Opinions are like assholes...everybody has one ;)


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by