Primăria Capitalei va demola și va reconstrui două clădiri de pe strada Lipscani, aflate în stare avansată de degradare

de Catiușa Ivanov     HotNews.ro
Marţi, 27 august 2019, 12:43 Actualitate | Administratie Locala


Strada Lipscani 18
Foto: Hotnews
Două clădiri de pe str. Lipscani, nr. 70 şi nr. 75, vor fi demolate și reconstruite pe acelaşi amplasament, cu păstrarea arhitecturii originale, potrivit unor proiecte aprobate marți de Consiliul General, la propunerea Gabrielei Firea. Operațiunea va costa circa 4,8 milioane lei, iar lucrările ar urma să fie efectuate în 14 luni. Clădirile se află în stare avansată de degradare și sunt încadrate în clasa I de risc seismic.

Roxana Wring, consilier general USR, a declarat că demolarea celor două clădiri trebuia decisă în baza unui studiu istoric, ca să fie stabilit dacă sunt valoroase sau nu, iar banii, o suma foarte mare, ar putea fi folosiți pentru consolidarea unor clădiri locuite.

Marius Coaje, consilierul personal al Gabrielei Firea, a declarat că imobilele stau să cadă peste cetățeni, nu sunt monumente istorice, iar legea prevede că la acest moment nu este nevoie de studiu istoric. ”Noi am făcut expertiză tehnică, am depus documentele și am obținut aprobare de la Ministerul Culturii pentru demolare”, a explicat Marius Coaje.

Pentru clădirea de pe Lipscani nr. 70, valoarea totală a investiţiei (exclusiv TVA) este de 3.883.960 lei, iar lucrările vor dura 14 luni, potrivit indicatorilor tehnico-economici aprobați de CGMB.



Imobilul are subsol, parter, etaj şi pod necirculabil, funcţiunile fiind de comerţ şi locuire. Conform unei expertize din 2019, este încadrat în clasa I de risc seismic. Imobilul are pe una dintre laturi deschidere şi spre str. Gabroveni, aceasta având statut de monument istoric la fel ca str. Lipscani.

"Clădirea expertizată se află într-o stare avansată de degradare şi reprezintă un real pericol, zona fiind intens circulată", se arată în proiectul de hotărâre adoptat. Imobilul, alcătuit din teren în suprafaţă de 224 mp şi construcţie Sp+P+1E, este proprietatea statului român.

În cazul imobilului de pe str. Lipscani nr. 75, valoarea totală a investiţiei este de 989.549 lei, durata de execuţie fiind estimată la 14 luni. Imobilul, alcătuit din teren cu suprafaţă de 110 mp şi construcţie compusă din trei corpuri (unul P+1E şi două cu regim de înălţime P), este proprietatea statului român. Imobilul a fost ridicat în anul 1900, și se află alipit la calcan cu o clădire monument istoric "Magazinul Voaleta".


"Imobilul existent se află într-un stadiu avansat de degradare, deteriorare la pereţii de zidărie, la planşeele de lemn, grupurile sanitare sunt dezafectate. Nu există obiecte sanitare, conducte de alimentare cu apă şi conducte de canalizare", se arată în raportul de specialitate.

Consilierii generali au mai aprobat consolidarea imobilului de pe str. Bărăţiei nr. 50 (valoarea investiţiei fiind de 2 milioane de lei) şi a celui de pe str. Mătăsari nr.44 (valoarea investiţiei fiind de 2,1 milioane de lei). Pentru ambele imobile, lucrările au termen de finalizare 14 luni.









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















1358 vizualizari

  • 0 (4 voturi)    
    De ce le-au lăsat să ajungă așa? (Marţi, 27 august 2019, 12:52)

    BEDE [utilizator]

    Le cam știu că stau să cădă, că doar le-am văzut. Dar de ce oare au fost lăsate să ajungă așa? Nu era oare cazul să se intervină pentru a nu permite degradarea în așa hal? Cinste tuturor primarilor care au lăsat să se dărăpăneze în așa hal încât char trebuie demolate!
    Și acum, Firea ce să facă și ea ca să aibă cu ce să se laude? Că tot până acum nu a reușit nimic bun.
  • +3 (3 voturi)    
    TAXA (Marţi, 27 august 2019, 14:52)

    alecs90 [utilizator]

    Taxati pe toti (persoana fizica/juridica) care detin cladiri vechi, intr-o stare deplorabila. Spre exemplu avem o hoteluri vechi la Universitate care sunt detinute de diverse firme si cada tencuiala in capul omului.
    Taxa = cu echivalentul proprietatii. Nu e suficient sa cumperi o cladire trebuie si intretinuta.
  • -2 (2 voturi)    
    da (Marţi, 27 august 2019, 14:57)

    codrean [utilizator]

    asta ar fi solutia optima, de aplicat si in alte situatii. De unde bani ? Din valorificarea lor. Cu cap, cinstit. Hai ca se poate !


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version