Primaria Capitalei are un buget de razboi de circa 450 milioane de lei, a declarat miercuri primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. Acesta a declarat ca a trimis Ministerului Finantelor o informare in acest sens, fiind obligat de lege sa faca acest lucru din doi in doi ani.

"Am trimis aceasta informare catre Ministerul Finantelor, deoarece se face odata la doi, la patru ani. Nenorocirea a facut ca acest ordin a cazut exact acum, de cand cu vecinii, cu Ucraina si sigur ca lumea se sperie cand aude cuvintele 'buget de razboi', dar asa se procedeaza in mod normal. Interesul lumii e sa fie pace si liniste", a explicat Oprescu.

Edilul a declarat ca suma este suficienta pentru o astfel de situatie insa nu a dat mai multe detalii. "Sunt lucruri care luate pe capitole se incadreaza la categoria secret de serviciu", a declarat Oprescu.