Mai puţin de 100 de oameni au participat sâmbătă la un miting “de susţinere a Jandarmeriei”, în faţa Parchetului General, instituţia care anchetează intervenţia în forţă a jandarmilor.

Miting pentru sustinerea JandarmerieiFoto: Agerpres

Potestatarii şi-au arătat susţinerea pentru jandarmi şi chiar aprecierea pentru modul în care aceştia au intervenit la mitingul Diasporei. Ei au explicat de ce au venit la miting:

“Nu a acţionat suficient, pentru că nu au avut gazele alea puternice ca la americani ca să-i dărâme- Au vrut să intre în Guvern să ia puterea. S-a auzit la televizor. A zis asta organizatorul lor”.

“Am venit să susţinem jandarmeria că ne-a apărat ca să nu intre huliganii în simbolul ţării, în parlament, aceşti oameni nevinovaţi şi-au făcut datoria. Guvernul, simbolul nostru, nu se poate să arunce cu hârtie igienică în el.”

“Am venit să mă distrez, să mă simt bine şi să-l dau jos pe Lazăr. Nu, pentru jandarmerie, nu”, declară o femeie.

CITEȘTE CONTINUAREA PE ȘTIRILE PROTV