Prefectul Norut Stanisteanu a anuntat Ministerul Agriculturii ca solicita retragerea avizului dat sefului Directiei Agricole Giurgiu, Dorel Stefan, persoana sustinuta politic de Partidul Democrat. Anuntul a fost facut in cadrul conferintei de presa desfasurate la sediul Prefecturii. Stanisteanu a facut in ultimele luni o analiza a activitatii institutiilor deconcentrate ale statului.

In momentul cand prefectului i-a trecut prin mana raportul de activitate al Directiei de Agricultura si Dezvoltare Rurala Giurgiu, el a sesizat ca documentul este identic cu cel prezentat pentru Programul de dezvoltare al judetului. Nemultumirile nu se opresc aici. "Am observat o

neatentie si o lipsa totala de seriozitate din partea conducerii DADR. Am foarte mari nemultumiri in legatura cu activitatea acestei institutii si voi enumera cateva dintre ele. Nu exista un numar suficient de proiecte depuse pe programul SAPARD. Am observat o slaba mediatizare a programelor.

Sunt numai trei, ceea ce inseamna ca nu au fost destul de eficienti si interesati de absorbirea fondurilor europene intr-un moment in care se pune accent pe acest aspect. De asemenea, sunt probleme cu functionarea centrelor agricole din comune. Nu sunt controlati oamenii care lucreaza acolo, nu stii de unde sa ii iei cand mergi in teritoriu. Mai doresc sa punctez inca un aspect.

Distribuirea cupoanelor agricole s-a realizat intr-un mod defectuos, deoarece, pentru inceput, doar doi oameni se ocupau de completarea acestora - numar insuficient fata de miile de cupoane existente. Prea tarziu s-a luat decizia de a suplimenta numarul angajatilor care sa se ocupe de aceasta problema.", a declarat Norut Stanisteanu.

Avand in vedere ca Dorel Stefan a fost propus si sustinut de PD, Stanisteanu si Ionel Popa, presedintele PD Giurgiu, au purtat o discutie pe aceasta tema. Ionel Popa spune ca ii va retrage lui Stefan sprijinul politic.

El ne-a declarat ca este de acord cu prefectul si ca a observat personal carente in activitatea DADR: "Am observat de mai mult timp probleme la Directie dar nu am luat decizia schimbarii mai devreme pentru ca era perioada de distribuire a cupoanelor si am hotarat impreuna cu prefectul sa nu bulversam activitatea.

Avem trei oameni la care ne gandim sa ii sustinem dar o decizie va fi luata in cadrul partidului si ma voi consulta si cu prefectul Stanisteanu."