Masivii Dumitra si Tenia, pe care cetatenii ii revendica, sunt cuprinsi in zona declarata de Guvern, la sfarsitul lui 2005, arie naturala protejata. Defileul Jiului a fost inclus in categoria ariilor naturale protejate, prin aprobarea unei hotarari la finele lui 2005 devenind parc national.
Acelasi act normativ prevede ca zona sa beneficieze de protectie impotriva oricaror forme de exploatare sau utilizare a resurselor naturale. Suprafata pe care cei doi solicitanti o revendica se intinde pe aproximativ 2.000 de hectare. Familiile Chifu si Demetriade au depus la Primaria Bumbesti-Jiu materiale doveditoare, ce le atesta calitatea de mostenitori ai fostilor proprietari de munte.
Unul dintre acestia a cerut sa-i fie restituite 1.010 hectare pe muntele Dumitra, iar in cea de-a doua solicitare se cer 994 de hectare pe muntele Tenia.
Autoritatile locale spun ca luni au finalizat documentatia, ce urmeaza a fi prezentata comisiei judetene in cursul zilei de vineri. Cel mai probabil, solicitantii vor fi improprietariti cu cei doi munti, deoarece nu sunt rezerve de terenuri cu care sa fie inlocuite suprafetele revendicate.
"Dumnealor au depus cereri, au acte de proprietate si documente din care reiese ca sunt urmasii autorilor. Vineri o sa depunem documentatia la prefectura si, probabil, comisia o sa le valideze suprafetele", a declarat primarul localitatii Bumbesti-Jiu, Ion Stanculete.
8.000 de hectare din aria protejata, cerute inapoi
Pentru aceeasi zona protejata de lege, au fost depuse numeroase solicitari din partea cetatenilor. Cele aproximativ 8.000 de hectare aflate pe teritoriul Gorjului si prinse in aria de protectie au fost revendicate aproape in totalitate. Primarul sustine ca hotararea prin care zona a devenit parc national este una controversata, ce a creat numeroase probleme autoritatilor.
"Parcul este venit in afara legii. In hotarare nu se spune nimic de restituire. Toata zona de pe teritoriul nostru este afectata. Oamenii au facut solicitari, iar noi intreprindem in continuare forme de retrocedare", a afirmat Stanculete.
Pe langa persoanele care si-au cerut dreptul de proprietate, exista si doua obsti ce revendica 3.200 de hectare, respectiv 500 de hectare, pe varfurile muntoase din Parang si Valcan.
LEGEA TALIONULUI IN SECOLUL XXI
De Cristian TOMA
Noua lege privind reforma in domeniul proprietatii incepe sa dea nastere primelor nelinisti: s-au facut deja auzite expresii belicoase, de genul unui nou 1907, cu bai de sange. In viitorul nu tocmai indepartat, actul normativ poate sa produca adevarate socuri in randul opiniei publice, iar nationalismul agresiv are toate sansele sa castige un teren nesperat intr-o Romanie care se vrea democratica, toleranta, pe cale sa se impace definitiv cu trecutul sau tulbure, in special in ceea ce priveste relatia cu minoritatile etnice.
Mai exact, ma tem ca incercarea de a repara o nedreptate istorica, realizata prin Legea 247 din 2005, se va rasfrange negativ mai cu seama asupra cultelor religioase si minoritatilor nationale care au tot dreptul sa revendice ceea ce le-a apartinut odinioara.
Se va tine cont oare de justetea cererilor si a retrocedarilor, in conditiile in care, in cativa ani, am putea asista la cele mai considerabile schimbari de proprietate din istoria multor orase? Ce mutatii vor produce oare aceste evenimente in mentalul colectiv atunci cand orase intregi se vor afla sub tutela catorva organizatii?
Nu peste multa vreme, sute de imobile, mai ales cladiri cu utilitate publica (gradinite, scoli, licee, spitale, maternitati etc.), vor intra in posesia fostilor proprietari, statul roman angajandu-se sa gaseasca solutii si sa construiasca noi amplasamente...
Spre deosebire de vechea lege a proprietatii, cea noua prevede ca toate imobilele, inclusiv cele considerate de utilitate publica, sa fie retrocedate in natura. Este adevarat ca in cazul unitatilor de invatamant si de sanatate revendicate, timp de cinci ani se va mentine destinatia avuta.
Situatia poate deveni insa dramatica, mai ales ca este greu de crezut ca, intr-un timp foarte scurt, se vor identifica alte locatii pentru aceste unitati, ca sa nu mai luam in calcul fondurile necesare pentru amenajarea noilor spatii.
Confruntati cu grijile cotidiene si plecand urechea la spusele unor agitatori mai mult sau mai putin iscusiti, majoritatea romanilor vor incerca poate sentimentul dezradacinarii... in fata faptului implinit, vor constientiza realitatea prezenta, lasand-o la o parte si uitand-o cu desavarsire pe cea trecuta, ai carei martori nu au fost.
Solutia morala oferita prin noua lege va da nastere unor noi probleme, a caror moralitate ar putea fi oare contestata? Retrocedarea a nenumarate imobile cu valoare materiala si spirituala considerabila va inflama spirite si va duce automat la invinovatirea unor comunitati, cele mai expuse fiind binenteles cea evreiasca si cea maghiara.
Minoritarii nu vor fi oare vazuti ca niste cotropitori nemilosi, cu sete de razbunare pe seama unor romani fara vina pentru faptele generatiilor trecute?
Daca se va descoperi ca exista macar un dram de adevar in tiradele contestatarilor care se intrevad la orizont, riscurile care decurg sunt deja previzibile. Deja se ridica semne de intrebare asupra legalitatii, temeiniciei si, in cele din urma, a finalitatii anumitor cereri de revendicare.
De exemplu, voci din cadrul comunitatii evreiesti critica, la unison cu unele semnale de alarma de pe web si din media, modul dubios de gestionare a fondurilor de catre doamna Tova Beii Nun, aflata in fruntea unei fundatii israeliene care se ocupa de intrarea in posesia bunurilor comunitare evreiesti.
Deja anumite scoli retrocedate fie au ajuns intr-o stare dezolanta, dupa ce elevii au fost repartizati care incotro, fie au pierdut finantari de la Banca Mondiala. Deja unii posesori legali ai unor imobile au fost expropriati in virtutea unor solicitari de retrocedare.
In acest caz, sensul gestului reparatoriu s-a diluat. Mai mult, daca edificiile culturale sau cele destinate sanatatii nu vor putea fi intretinute, din lipsa banilor, de catre comunitatile in posesia carora vor reveni, cum va fi perceputa vanzarea si transformarea acestora in centre de afaceri, cluburi, restaurante etc., in timp ce bolnavii nu vor mai dispune de spatii adecvate pentru tratamente, iar copiii nu vor mai primi o educatie corespunzatoare?
Chestiunea este sensibila. In cazurile in care se va opta totusi pentru masurile reparatorii in echivalent, concret pentru despagubirile banesti, nu va protesta oare contribuabilul de rand cand se va vedea nevoit sa plateasca din buzunar furtul organizat in perioada comunista, de care se simte strain si in care nu a fost implicat cu niciun chip?
Se intrevad reale probleme de ordin bugetar, evaluarea sumara a valorilor proprietatilor si averilor revendicate de evreii din Iasi, de exemplu, depasind 200 de milioane de dolari, adica echivalentul unei transe de imprumut de la FMI. Situatia este insa valabila pentru intreaga tara.
Va fi oare acceptata cu seninatate o replica de genul: "Asta este viata! Roata se intoarce"? Ma tem ca nelinistile prezente se vor transfoma in adevarate frustrari, mai ales daca reparatiile morale si materiale vor deveni un pretext pentru organizarea unei industrii profitabile pe spatele romanilor.
Aparut in data de 25.02.2006
