Japonia, unul dintre cei mai apropiați aliați ai Statelor Unite, a catalogat marți drept „regretabile” comentariile făcute de președintele american Joe Biden potrivit cărora „xenofobia” este responsabilă de stagnarea economiei nipone, relatează Reuters.

Joe BidenFoto: Inquam Photos / George Călin

Biden a afirmat săptămâna trecută că „xenofobia” care se vede în economiile mai multor țări, de la Rusia, la China și Japonia, are un impact asupra potențialului lor de creștere economică.

„Unul dintre motivele pentru care economia noastră este în creştere se datorează dumneavoastră şi multor altora. De ce? Pentru că noi îi primim pe imigranţi”, a afirmat Joe Biden la un eveniment de strângere de fonduri pentru campania sa prezidențială.

„Gândiţi-vă la asta. De ce China stagnează atât de mult din punct de vedere economic? De ce Japonia are probleme. De ce are Rusia probleme? De ce India? Pentru că sunt xenofobe. Nu vor imigranţi”, a adăugat el în faţa unui public american predominant de origine asiatică.

„Am transmis reprezentanțelor Statelor Unite că comentariul nu s-a bazat pe o înțelegere corectă a politicilor Japoniei și că este regretabil”, a declarat marți Yoshimasa Hayashi, șeful cancelariei premierului nipon Fumio Kishida, în cadrul conferinței sale zilnice de presă.

În Japonia șeful cancelariei premierului este totodată și purtătorul de cuvânt al guvernului.

Hayashi a subliniat însă marți că relațiile Japoniei cu Statele Unite sunt mai solide decât oricând și că Tokyo dorește ca ele să devină și mai apropiate.

Cât de factuale sunt comentariile lui Joe Biden privind economiile țărilor la care a făcut referire

BBC arăta încă de săptămâna trecută că deşi Japonia, India şi China au relativ puţini lucrători născuţi în străinătate, Rusia se bazează în mare măsură pe forţa de muncă imigrantă, mare parte din ea fiind atrasă din Asia Centrală.

În timp ce creşterea economică a fost slabă în Japonia şi China, economia militarizată a Rusiei şi-a revenit uşor anul trecut, în pofida sancţiunilor internaţionale, iar războiul său împotriva Ucrainei continuă.

Între timp, India a înregistrat o creştere constantă şi a depăşit Marea Britanie în 2023 pentru a deveni a cincea cea mai mare economie a lumii. În timp ce Japonia a avut timp de decenii una dintre cele mai restrictive politici în materie de imigraţie din lume, a încercat recent să abordeze problema reducerii constante a populaţiei prin facilitarea intrării lucrătorilor străini.

Luna trecută, Fondul Monetar Internaţional a prognozat că fiecare ţară va înregistra în 2024 o încetinire a creşterii economice faţă de anul precedent, variind de la 0,9% în Japonia, ţară foarte dezvoltată, la 6,8% în India, ţară emergentă.

Aceştia au prognozat că Statele Unite vor creşte cu 2,7%, uşor mai rapid decât rata de 2,5% înregistrată anul trecut. Mulţi economişti atribuie performanţa mai bună decât aşteptările, în parte, imigranţilor care extind forţa de muncă a ţării, potrivit datelor citate de BBC și News.ro.

Casa Albă a încercat să minimizeze impactul comentariilor făcute de Biden

Casa Albă a negat că declaraţiile lui Biden au fost făcute în sens depreciativ, purtătorul de cuvânt pentru securitate naţională John Kirby afirmând că acesta a făcut o remarcă mai amplă cu privire la politica de imigraţie a SUA.

„Aliaţii şi partenerii noştri ştiu bine, în mod tangibil, cât de mult preţuieşte preşedintele Biden prietenia lor, cooperarea lor”, a declarat Kirby. „Ei înţeleg cât de mult apreciază el, complet şi total, ideea de alianţe şi parteneriate”, a adăugat oficialul de la Casa Albă.

Îngrijorarea legată de migraţia ilegală a devenit o problemă de top pentru mulţi alegători americani înaintea alegerilor prezidenţiale din noiembrie.

Biden, care l-a caracterizat în mod repetat pe fostul preşedinte american Donald Trump ca fiind xenofob în timpul campaniei sale pentru 2020, a adoptat o abordare din ce în ce mai restrictivă faţă de imigraţie, pe fondul furiei generalizate - de ambele părţi ale spectrului politic - faţă de modul în care a gestionat situația de la frontiera dintre SUA şi Mexic.