Cea mai buna dobanda, cel mai mic comision de retragere de numerar si o banca de incredere. Aceasta pare sa fie reteta de succes in alegerea unui depozit de economii, instrument de investire cu risc apropiat de zero. Doar sase institutii financiare ofera dobanzi care sa acopere macar inflatia.

Radu Gratian Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), spune ca, pentru a putea alege o forma de economisire rentabila in acest moment, clientul ar trebui sa faca un mic studiu de piata printre ofertele bancilor din sistem. Revista Capital a incercat sa faca acest lucru, realizand o analiza a ofertei primelor 14 banci comerciale, a caror cota de piata este de cel putin 1%.

Pentru o analiza corecta, au fost luate in calcul cele mai importante aspecte ale unui depozit bancar in lei pe 12 luni, aspecte care conduc la construirea randamentului efectiv pentru client.

Din aceasta cauza, nivelul dobanzii (care arata castigul efectiv al unei investitii) oferit de fiecare banca a avut o pondere de 60% in punctajul final. Atunci cand sunt cautate conditiile cele mai bune pentru un instrument de economisire, trebuie luate in calcul si elementele care diminueaza acest castig: impozitele statului si taxele bancii.

Daca impozitul este unic, de 16%, pentru orice depozit si orice banca, la comisioanele proprii fiecarei banci se poate face din nou o selectie. Tocmai de aceea, comisioanele de retragere de numerar, care diminueaza castigul, au avut si ele o pondere de 20%.

Analiza de piata demonstreaza ca, luand in calcul o inflatie de 6,5% pentru anul 2006, foarte putine banci ofera un randament pozitiv pentru investitori. Mai exact, doar sase banci au dobanzi peste nivelul prognozat al inflatiei, nivel care, de altfel, ar mai putea fi si depasit. De ce a fost ales leul ca forma de economisire este evident.

Cel putin pentru acest an, moneda nationala ofera castiguri net superioare fata de euro sau dolar, chiar daca dobanzile la aceste valute sunt in crestere. Pentru un castig rezonabil, este necesar ca economisirea sa fie realizata pe o perioada de timp medie, de cel putin sase luni.

Studiul Capital a mai luat in calcul si alternativele de economisire pe care le ofera bancile comerciale. Cu cat sunt mai multe si mai diversificate, cu atat clientul isi poate alege instrumentul potrivit profilului sau.

Chiar daca nu se numara in top cinci, de exemplu, oferta Cont’Rol a ING Bank este deosebit de atractiva, datorita lichiditatii pe care o ofera produsul: la orice ora, clientul poate retrage bani fara sa fie penalizat ca a descompletat "depozitul".

In plus, oferta de certificate de depozit cu discount este din nou avantajoasa, prin faptul ca ofera dobanzi fixe pe perioada detinerii si datorita libertatii de miscare oferite clientului. Oricand, acesta poate merge la banca si negocia vanzarea certificatului.

Pentru clientii interesati de economisire pe termen lung, exista programele de bancassurance, oferite de BRD Groupe Société Générale si ABN Amro, sau depozitele in care poti face depuneri lunare, promovate de BCR. In economia studiului, fiind mai putin importante, acestea au avut o pondere de 5% in punctajul final.

1. Banca Romaneasca 9,45

• suma minima: 100 lei 9

• comision retragere de numerar: 0 10

• dobanda: 7,5% pe an, fixa 9,5

• produse alternative: certificate de depozit in lei, dolari si euro, conturi curente 6

• comisioane de transfer intre conturile aceluiasi titular: 0 10

2. PIRAEUS BANK 9,3

• suma minima: 100 lei 9

• comision retragere de numerar: 0 10

• dobanda: 6,95% 9

• produse alternative: depozite structurate pe sume minime de depunere, Depozitele "Flexibil", "Bani siguri", "Gold", "Viitorul tau" 9

• comisioane de transfer intre conturile aceluiasi titular: 0 10

3. BCR 9,2

• suma minima: 100 lei 9

• comision retragere de

numerar: 0,4% 8

• dobanda: 7,5% 9,5

• produse alternative: Succes BCR, Comod BCR, Suport BCR, Escrowe, Initial, Sejur, Maxicont 9

• comisioane de transfer intre conturile aceluiasi titular: 0 10

TOP integral in Capital