Incendiul izbucnit marti în Piata Resita din Sectorul 4 al Capitalei a fost stins dupa aproximativ doua ore, zona fiind in continuare supravegheată de echipajele de pompieri aflate la faţa locului, potrivit Mediafax.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bucuresti au declarat marti ca pompierii au reusit sa stinga incendiul dupa aproximativ doua ore, dar la fata locului vor ramane cateva echipaje de interventie, care vor supraveghea in continuare zona.

Purtatorul de cuvant al RATB, Mihai Vladarau, a declarat ca troleibuzele liniilor 77 si 76 si autobuzele 381 care au traseu pe la Piata Resita au fost deviate pe Bulevardul Alexandru Obreja in urma incendiului, dupa ce focul a afectat liniile de inalta tensiune, in aceasta piata fiind si capatul acestor mijloace de transport in comun.

De asemenea, circulatia rutiera in zona Pietei Resita a fost intrerupta temporar, pentru a permite interventia pompierilor.

Incendiul a cuprins mai multe standuri si magazine, pe o suprafata de aproximativ 800 de metri, au afirmat reprezentanti ai ISU Bucuresti.

Doua persoane au suferit arsuri in urma incendiului din Piata Resita, fiind transportate la Spitalul Bagdasar-Arseni, iar o alta a fost intoxicată cu fum, dar a refuzat internarea, a precizat coordonatorul SMURD Bucuresti, Bogdan Oprita.

Incendiul din Piata Resita ar fi pornit de la o covrigarie

Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, a declarat ca, din primele informatii, rezulta ca incendiul ar fi pornit de la o covrigarie care functiona în incinta Pietei Resita.

De asemenea, el a adaugat ca Piata Resita este administrata de o societate comerciala care "timp de 20 de ani nu a investit niciun leu in imobilul in care functiona piata".