VIDEO Doi ciobani din Muntii Fagaras, atacati de urs. Unul dintre ciobani a fost grav ranit

de E.M.     HotNews.ro
Marţi, 16 iunie 2009, 9:50 Ultima ora

Doi ciobani de la o stana din Muntii Fagaras, zona Varful Mazgavu, au fost atacati de un urs, in noaptea de luni spre marti. Unul dintre ciobani este grav ranit la un picior si a pierdut mult sange, informeaza televiziunile de stiri.

Potrivit salvamontistilor, care au reusit sa ajunga la stana abia la circa patru ore de la incident, unul dintre ciobani, in varsta de 40 de ani, a fost ranit grav, fiindu-i sfasiat un picior.

"Atacul ursilor a avut loc pe teritoriul judetului Valcea, langa Varful Mazgavu, iar dupa un drum greu, care a durat peste patru ore, am ajuns la stana. Unul dintre ciobani a fost sfasiat la un picior, a pierdut sange, dar este constient si vorbeste. El si colegul lui ne-au povestit ca la miezul noptii au auzit zgomot afara, iar unul dintre ei a iesit, a vazut ursul, care a incercat sa-l atace, iar in acel moment a incercat sa-l alunge cu o bata, dar animalul l-a atacat, sfasiindu-i piciorul. Ulterior, celalalt cioban, care a fost si el ranit, dar usor, a reusit sa alunge ursul", a declarat Mircea Lera, seful Serviciului Salvamont Valcea.



Citeste mai multe despre   







  


3207 vizualizari
  • -1 (1 vot)    
    pai (Marţi, 16 iunie 2009, 16:20)

    zarzache [utilizator]

    cand am vazut titlul am zis ca era iar vorba de becali dar se pare ca m am inselat
  • +1 (1 vot)    
    si cainii ... (Marţi, 16 iunie 2009, 16:33)

    io [anonim]

    unde erau cainii?
    ciobani in varful muntelui fara o haita de caini,
    care sa-i apere si pe ei si oile?
    inconstienti ...
  • 0 (0 voturi)    
    dezinfomaare (Marţi, 16 iunie 2009, 18:24)

    cristi [anonim]

    asta e varianta ciobaneasca. pe urs nu l-a intrebat nimeni.
    la 5 ani stateam cu bunicu la stana (muntii buzaului). merg cu cortul prin locuri pe unde nu a existat picior de turist si am stat si la alte stane prin multi munti din tara. ma trezesc dimineata cu caca de urs la 20m de cort.
    ursul vine la stana, isi ia oaia si pleaca; daca este lasat. in general ciobanii sar cu toporul la el; sau pun laturi. ce credeti ca face ursul in cazul asta?...
    am un astfel de caz in satul bunicilor, cu un astfel de cioban care a sarit cu toporul la urs; acum e chior si schiop.
    ce vreau eu sa spun: ursul nu ataca pur si simplu omul. dezinformarea asta care vine prin presa e dezgustatoare.
  •    
  • 0 (0 voturi)    
    prostiii (Sâmbătă, 3 octombrie 2009, 22:10)

    andi [anonim]

    si eu am 2000 e oi in sibiu si nu am fost atacat de urs am o chestie interesanta cine vrea sa ma sune 0723345687


Abonare la comentarii cu RSS

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version