Regele Abdullah al Arabiei Saudite a anuntat sambata o remaniere a guvernului sau, dar si schimbari in alte pozitii importante, numind pentru prima oara o femeie intr-o astfel de functie si demitand doua importante personalitati religioase, anunta Rador.

In urma acestei remanieri, Norah al-Faiz a devenit ministru adjunct al educatiei si se va ocupa de problemele femeilor in domeniu.

Seful politiei religioase (Comisia pentru Promovarea Virtutii si Combaterea Viciilor, n. red.) a fost demis, la fel ca si presedintele Curtii Supreme, Saleh al-Lihedan, care, anul trecut, a starnit o serie de controverse, declarand ca toti producatorii de "programe imorale" trebuie omorati.