Un barbat de 26 ani din orasul vrancean Marasesti, dat in urmarire nationala pe data de 3 decembrie, a fost prins de politistii de la Transport Feroviar (TF), fiind deghizat in 'capra' in timp ce era cu un grup de colindatori.

Florin Catalin Cazacu fusese dat in urmarire dupa ce s-a sustras executarii unei pedepse de cinci ani de inchisoare, ca urmare a comiterii mai multor furturi.

'Pe data de 3 decembrie, urmaritul a disparut de acasa si, se pare, ca s-a intors in Marasesti de sarbatori pentru a castiga un ban', a declarat subinspectorul Romeo Ilie, de la Politia TF, citat de Agerpres.

Politistul spune ca fugarul a venit, sambata dupa-amiaza, in Gara Marasesti, deghizat in 'capra' si a colindat mai multi calatori.

'Era cu un grup mare de uratori, dar a fost recunoscut de politistul TF. Pentru ca erau mai multi, politistul i-a invitat pe toti la sediul Politiei TF pentru a colinda si, la plecare, l-a oprit pe fugar, iar mai apoi acesta a fost condus la Penitenciarul Focsani', a spus politistul TF.