Un marocan a fost condamnat la 10 ani de inchisoare pentru legaturi cu grupul care a produs atentatele de la Madrid din 2004, transmite BBC.

Hicham Ahmidan a fost condamnat pentru faptul ca a acordat sprijin logistic atentatorilor. Amprentele sale au fost gasite in masinile folosite de atacatori, printre care s-a numarat si varul sau.

Avocatul sau a declarat ca Ahmidan nu a fost la curent cu ceea ce faceau teroristii. Ahmidan era in Maroc cand s-au produs atentatele.

Atacurile de la Madrid, produse la 11 martie 2004, au provocat moartea a 191 de persoane, inclusiv cetateni romani.