Ministrul de externe, Lazar Comanescu, a anuntat, joi, numirea ca purtator de cuvant al MAE a lui Cosmin Boiangiu, diplomat de cariera, in locul lui Ilie Banica, se arata intr-un comunicat al MAE.

„Am incredere ca domnul Cosmin Boiangiu, care are o buna experienta diplomatica si cu care am lucrat anterior, va construi o relatie profesionista cu presa si va deveni o imagine reprezentativa pentru MAE”, a declarat presei, la numire, ministrul Lazar Comanescu.

Numirea unui nou purtator de cuvant face parte dintr-un plan mai amplu de eficientizare a comunicarii publice a Ministerului Afacerilor Externe. De reforma comunicarii si a diplomatiei publice raspunde Oana Marinescu, director general al Directiei Generale Comunicare, Diplomatie Publica si Cultura. Un rol esential in echipa de comunicare il are Doris Theodora Mircea, noul director al Directiei de Comunicare si Diplomatie Publica.

Ilie Banica, cel care a ocupat pana in prezent functia de purtator de cuvant, a primit o noua insarcinare profesionala, intr-o functie de conducere in minister.