Sami Haj, cameraman al canalului de televiziune Al Jazeera, a fost eliberat din centrul de detentie al armatei americane, de la Guantanamo. Haj a fost detinut 6 ani, insa impotriva sa nu au fost formulate niciodata acuzatii.

El fusese capturat in decembrie 2001, langa granita afgana, si incarcerat la Guantanamo sub supozitia ca a filmat casetele cu Osama Bin Laden, liderul retelei teroriste Al Qaeda.

Pentagonul nu a comentat eliberarea lui Haj, insa un director de operatii militare a declarat agentiei Reuters, sub protectia anonimatului, ca Haj nu a fost eliberat, ci "transferat autoritatii din Sudan". Haj, nascut in Sudan, a ajuns joi noaptea in capitala acestei tari, Karthoum.