O datorie catre Institutul de Medicina Legala ar putea bloca activitatea procurorilor de la Parchetul Bucuresti. Legistii ameninta ca nu mai elibereaza rapoarte de expertiza, daca procurorii nu vor plati datoria de peste 500.000 de lei, transmite Antena 3.

Suma trebuia achitata inca de anul trecut, insa ordonatorul de credite nu a facut viramentul in contul Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti.

Fara rapoartele de expertiza de la IML, anchetatorii nu pot incheia rechizitoriile, iar invinuitii nu mai ajung in fata instantei pentru a fi judecati.