Incendiul de la groapa de gunoi Glina, care a cuprins o suprafata de aproximativ 6.000 de metri patrati, a fost stins dupa 12 ore, a declarat sambata, pentru News.ro, purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bucuresti - Ilfov, Daniel Vasile.

Incendiul a fost anuntat sambata, in jurul orei 02.00, iar pompierii au intervenit cu patru autospeciale cu apa, pana la ora 08.00, cand au ramas trei autospeciale.

Pompierii au reusit sa stinga incendiul abia dupa 12 ore, in conditiile in care ardea in mai multe focare, la care nu s-a putut ajunge. Astfel, pentru a ridica si indeparta materialele cuprinse de flacari a fost folosit un excavator al Primariei Glina.

In timpul incendiului a fost foarte mult fum, insa nu a reprezentat un pericol pentru oamenii care locuiesc in zona, acesta nefiind dus de vant spre imobilele aflate in apropiere, a precizat Daniel Vasile.