O aeronava apartinand companiei Tarom a iesit de pe pista aeroportului din Iasi, sambata seara, la aterizare, insa a fost redresata in ultimul moment de catre piloti, incidentul fiind anchetat de autoritatile aeronautice, transmite Mediafax.

Aeronava care venea de la Bucuresti a avut probleme la aterizarea pe aeroportul din Iasi, aparatul de zbor iesind de pe pista, dar a fost insa redresat de catre piloti in ultimul moment.

"A fost un mic incident la aterizare. Aeronava a iesit de pe pista in partea stanga, dar a revenit pe calea de rulare. Nu a mai fost nevoie de interventia masinilor de interventie. Pasagerii au coborat in conditii de siguranta", a declarat, duminica, directorul aeroportului din Iasi, Marius Bodea.

El a afirmat ca nu se cunosc cauzele incidentului.

Marius Bodea a mai spus ca in momentul aterizarii aeronavei, pista era umeda, insa nu crede ca aceasta ar fi pus probleme.

Incidentul a fost raportat Centrului de investigatii si analiza pentru siguranta Aviatiei Civile din cadrul Ministerului Transporturilor, care va declansa o ancheta in acest caz.

Aeronava implicata in incident a plecat, duminica dimineata, spre Bucuresti, fara pasageri.

Cursa Iasi-Bucuresti, programata in cursul diminetii, a fost operata de o alta aeronava, trimisa de compania Tarom.