Presedintele rus Vladimir Putin afirma, intr-un articol publicat joi de un ziar din Grecia, ca Uniunea Europeana "are nevoie de Rusia" pentru a ocupa in continuare un loc pe scena mondiala. "O pozitie solida a Vechiului continent in noua realitate mondiala nu poate fi obtinuta decat combinand toate capacitatile tarilor europene, inclusiv Rusia", a declarat Putin, potrivit articolului publicate de cotidianul grec Kathimerini si citat de AFP.

Vladimir PutinFoto: Agerpres / Tanjug

"Noi credem ca in relatiile noastre cu Uniunea Europeana nu exista probleme care sa nu poata fi rezolvate. Pentru a reveni la un parteneriat, ar fi bine sa abandonam abordarile eronate care exista de o parte a relatiei. Trebuie sa existe un real respect pentru opiniile si interesele fiecareia dintre parti", a afirmat liderul de la Kremlin.

Putin a vorbit, in timpul vizitei in Grecia, despre o alianta energetica cu Europa, dar si despre o relaxare a reguilor de obtinere a vizelor pentru cetatenii rusi care calatoresc in Europa.

Relatiile dintre Uniunea Europeana si Rusia s-au inrautatit foarte mult dupa anul 2014, in urma conflictului din Ucraina, iar sanctiunile impuse de UE Moscovei, in domeniul bancar, energetic si de aparare, sunt in continuare in vigoare.