Aproape toata populatia piscicola din raul Aries a murit din cauza unor deversari ilegale de acizi de la SC Cuprumin SA din Abrud acum trei saptamani. Desi la aceasta data acizii au fost dizolvati aproape in totalitate, raul este in continuare nepopulat.

Seful Inspectoratului Regional Piscicol, Dan Negrila, acuza conducerea Cuprumin de rea-vointa iar organismele competente, sesizate, de incompetenta. Cuprumin si organele de control sustin ca de vina pentru deversarea apelor acide sunt ploile abundente din perioada respectiva, dar documentele arata ca in zona precipitatiile s-au incadrat in limitele normale.

Situatia a fost similara si in alti ani, fara ca cineva sa intervina pentru a opri poluarea.

Deversarea a fost semnalata Comisariatului Regional de Mediu Cluj de directorul Asociatiei Vanatorilor si Pescarilor Sportivi (AVPS) ?Potaissa? din Turda, Marius Masca, prin adresa 326/2004. Garda de mediu sustine insa in raspunsul comunicat AVPS Potaissa ca poluarea a fost de mica amploare, desi a recunoscut ca sursa poluarii a fost Cuprumin SA Abrud.

Explicatia oferita de comisarul-sef al Comisariatului Regional de Mediu Cluj, Mihaela Beu, au fost precipitatiile abundente cazute cu o zi inainte de deversarea apelor acide, fapt care a determinat deversarea apelor acide cantonate in coada iazului de decantare. ?Durata deversarii a fost redusa?, se arata in raspunsul lui Beu adresat AVPS Potaissa Turda si inregistrat cu numarul 738/11.08.2004.

Aceeasi precizare a fost data si de Societatea de Gospodarire a Apelor Alba Iulia, prima institutie de control sesizata de Masca. Astfel, in nota informativa cu privire la poluarea accidentala sesizata de AVPS Potaissa, seful sistemului hidrologic Aries-Turda, Doina Popovici, presupune ca ?in a doua parte a zilei de 1.08.2004, urmare a unor ploi puternice in zona iazului apele acide cantonate in coada iazului au deversat peste batardoul care le izoleaza de sonda inversa creand o deversare brusca prin aceasta, apele evacuate avand un debit insemnat si probabil un pH scazut cu concentratie crescuta de semnale?, a aratat Popovici.

Situatia hidrologica, in limite normale

Situatia meteorologica inregistrata de SGA Alba pentru zona Abrud arata insa ca in intervalul semnalat de seful sistemului hidrotehnic Aries-Turda precipitatiile au fost de 0,7 litri pe metru patrat. Situatia corespunde zilei de 2 august, insa este calculata pentru anterioarele 24 de ore.

Aceeasi situatie meteo arata in 1 august precipitatii de 18,5 litri pe metrul patrat, iar in 3 august de 9,5 litri pe metrul patrat. In urmatoarele zile precipitatiile inregistrate au inregistrat o scadere semnificativa, ajungand la 1,6 litri pe metrul patrat in 7 august.

Situatie care intra in contradictie cu declaratiile Doinei Popovici, care arata ca ?precipitatiile cazute ulterior in restul bazinului Aries au condus la marirea gradului de dilutie, diminuand efectele negative ale undei de poluare?.

Precizam ca pentru a obtine situatia retrospectiva a situatiei meteorologice in zona localitatii Abrud am apelat inclusiv la serviciul meteorologic din Targu Mures, al carui sef, Vasile CIsmas, a refuzat sa le furnizeze precizand ca aceste informatii, chiar daca sunt publice, nu pot fi diseminate decat contra cost, in baza unui contract.

Cifrele citate mai sus referitoare la situatia hidrologica din Abrud ne-au fost furnizate neoficial de surse din cadrul SGA Alba.

SH Aries-Turda: precipitatii de 139 l/metru patrat

Spre comparatie cu documentele institutiei citate, cifrele avansate de seful sistemului hidrotehnic Aries-Turda sunt semnificativ mai ridicate. Potrivit notei informative a Doinei Popovici, precipitatiile inregistrate in ultima decada inaintea deversarii s-au cifrat la peste 139 litri pe metrul patrat in intervalul 24 iulie - 4 august.

Nu poate fi exclusa ipoteza avansata de Dan Negrila potrivit careia conducerea Cuprumin SA a vrut sa profite de precipitatiile abundente pentru a spala batalurile iazului de decantare din Valea Sesei, mizand pe faptul ca ploile abundente vor dilua acizii.

Intr-adevar, in preziua evenimentului precipitatiile au urcat brusc la 18,5 litri pe metru patrat, insa asa cum s-a vazut anterior, precipitatiile cazute in zilele ulterioare deversarii s-au incadrat in limitele normale.

"Poluarea nu a fost accidentala?"

De remarcat insa ca, potrivit lui Negrila, perioada de acumulare a apelor de pe versantii iazului de decantare din Valea Sesei este de doar doua ore, astfel incat ar fi fost nevoie de precipitatii iesite din comun pentru ca directoratul Cuprumin SA Abrud sa nu aiba timp pentru a lua masuri.

"Poluarea ar fi trebuit sa fie inregistrata la ora 14.00, dar la ora 9.00 in aceeasi zi poluarea ajunsese deja la Turda", a explicat Negrila. ?Si-au golit bazinul pentru ca nimeni nu ia nici o masura impotriva lor. Eu am ajuns la aceasta concluzie.

Poluarea nu a fost accidentala, asa cum sustin dansii, si nu a fost nici de mica amploare?, a declarat Negrila, acuzand Garda de Mediu Cluj si SGA Alba de musamalizare a cazului. Aceasta, cu atat mai mult cu cat Directia Apelor Mures a avut un reprezentant la colectarea probelor, in persoana comisarului Letitia Bucsa.

Poluare "de mica amploare"

Potrivit analizelor probelor de apa date publicitatii saptamana trecuta de Comisariatul Regional de Mediu Cluj, chiar si la aceasta data pH-ul apei este cu mult sub norma admisa pentru existenta vietii, respectiv 4,7, fapt certificat si de faptul ca in rau nu mai exista aproape deloc pesti.

Mortalitatea piscicola inregistrata de SH Aries-Turda este de doar 20 de kilograme de peste mort, considerat de Popovici ca fiind o ?cantitate redusa?, poluarea, ?de mica amploare?. ?Bineinteles ca cifra aceea nu e reala. Compania Nationala Apele Romane poate face evaluarea exacta?, a declarat Dan Negrila, acuzand lipsa de interes a companiei citate.

Conducerea Cuprumin SA Abrud da vina, la randul ei, pe precipitatiile cazute ?in ultima perioada in zona iazului?. Situatia nu a aparut in acest an, poluarea Ariesului fiind inregistrata de ani buni de zile fara ca cineva sa ia vreo masura. ?Eu sunt director aici de patru ani si de fiecare data am vazut ca raul se polueaza. In fiecare an semnalam, dar degeaba.

S-a distrus viata unui rau, si anul asta mergem pana la capat, indiferent pe cine deranjam?, a declarat directorul AVPS Potaissa Turda, Marius Masca.

Ancheta in capitala

Toate analizele remise de SGA Alba Iulia, de Garda de Mediu Cluj si de Inspectoratul Regional Piscicol Cluj au luat azi calea Inspectiei Piscicole Bucuresti, pentru a se stabili masurile care vor fi luate. ?Analizele Garzii de Mediu si ale SGA sunt ciudate. Cele doua adrese seamana foarte mu lt, si eu sper ca nu incearca cineva sa musamalizeze situatia?, a declarat Masca.

Raul este poluat si la aceasta data, cu toate ca valorile toxice nu depasesc cotele intr-o masura apropiata deversarii din 5 august. ?Ariesul e poluat incontinuu acum. Analizele arata ca toate punctele din compozitia apei sunt depasite cu pana la 100 la suta (fier, cobalt, cadmiu, mangan-n.red.). Tot timpul se inrosesc pietrele de pe Aries din cauza depunerilor de fier?, a conchis Masca.