Sfarsitul lunii ianuarie a fost de bun augur pentru Filiala Constanta a Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii.

Şi aceasta deoarece au avut loc doua evenimente de maxima importanta pentru intreprinzatori: semnarea acordului de cooperare intre CNA Emilia Romagna si CNIPMMR, precum si lansarea oficiala a Proiectului RETE CLAS in Romania. Este vorba despre crearea unor retele de centre de servicii pentru intreprinderile mici si mijlocii.

„Acest proiect finantat de Ministerul Activitatilor Productive din Italia este primul proiect al PIMM Constanta sustinut in colaborare cu un partener strain“, ne informeaza Iulian Groposila, presedintele PIMM Constanta.

In cadrul acestui proiect Romania are deja doua centre, in Constanta si Slatina, care au fost lansate pe data de 3 decembrie 2004, respectiv, februarie 2005.

Printre principalele obiective ale acestui proiect se numara realizarea unui parteneriat public-privat in domeniul furnizarii de servicii pentru IMM-uri, prin implicarea reprezentantilor autoritatilor publice si locale in transferul de experienta de la partenerii italieni.

Despre Emilia Romagna, Iulian Groposila ne spune ca este regiunea italiana cel mai bine dezvoltata economic si contribuie la PIB-ul Italiei cu aproximativ 40%. Italienii isi doresc internationalizarea afacerilor, iar prin acest proiect se vrea un parteneriat solid in tarile in care intentioneaza sa investeasca.

Italienii sunt interesati sa investeasca in Romania, unde

se vor fabrica parti componente pentru yachturi

In perioada 24-25 februarie, impreuna cu operatorii Centrului CLAS Constanta, Iulian Groposila a participat, in cadrul aceluiasi proiect, la conferinta organizata de CNA Emilia Romagna si la seminarul sustinut de echipa ECIPAR.

Conferinta s-a derulat pe doua sectiuni: „Romania – oportunitati de afaceri“ si „Modelul World Class Business aplicat IMM-urilor“.

Groposila a prezentat oportunitatile pe care le ofera Portul Constanta, elementul fundamental al constructiei noastre viitoare. „Urmeaza a se finaliza si discutiile in vederea efectuarii unei afaceri concrete, pe care am putut-o accesa tocmai datorita faptului ca exista aceasta oportunitate de a face transporturi pe mare.

De asemenea, am sustinut oportunitatile pe care le ofera turismul in Constanta, dar si agricultura si industria alimentara. Pe acest segment, este foarte mult de lucru. De aceea, ne-am stabilit ca prioritate lansarea noului birou al Centrului de Asistenta si Servicii pentru Intreprinzatori.

Vor exista opt persoane care vor scrie pe banda rulanta proiecte de finantare“, mentioneaza Groposila.

PIMM Constanta nu e de acord cu construirea mall-ului in Parcul Tabacarie

Chiar daca sunt sustinatori ai investitiilor, reprezentantii PIMM Constanta au avut o pozitie transanta in legatura cu actiunea investitorului strain care vrea sa construiasca mall-ul.

„Cand s-a declansat scandalul pe problematica protectiei mediului, nu am vrut sa ne opunem, tocmai pentru ca sustinem investitiile. Dupa aceea, cand investitorul a somat de maniera samavolnica organizatia neguvernamentala Mare Nostrum, am avut o atitudine clara si i-am transmis punctul nostru de vedere.

Nu suntem de acord sa se faca investitii in comunitatea noastra in mod dictatorial, asa cum vor unii. Totul trebuie facut in conformitate cu legislatia in vigoare, cu dorinta comunitatii. In acest sens, am trimis un mesaj investitorului“, a incheiat Groposila.