Paznici la nimic

Omar Hayssam are sapte copii foarte frumosi. Si nu stiu cite fabrici falimentate. Si tarani care-l injura macar o data pe zi. O mare parte dintre ei sint fosti muncitori forestieri din Moldovita, acum lucratori cu ziua, someri, angajati la gatere sau rataciti pe paminturi straine.

In satul Moldovita sint peste 5000 de locuitori, vreo zece crisme, o discoteca in fostul Magazin Universal, un bloc nou de patru etaje, biserica mare, un canal cu apa doar la ploi, case cu etaj, paduri, citeva gatere. Si o fabrica, odata. Din noiembrie anul trecut, piuitul i s-a stins si muncitorii au plecat acasa: arabii nu mai aveau bani sa cumpere lemn, nici sa-si plateasca lucratorii.

De atunci, Ovidiu, portarul roscat, sta rezemat de poarta inalta, altadata deschisa toata ziua, si se plictiseste. Pe poarta nu intra si nu ies decit arabii care au mai ramas in sat. Mai trece pe trotuar sa schimbe o vorba cu oamenii, regreta vremurile in care era omul bun la toate al patronilor si conducea ba o raba, ba un microbuz alb.

El e unul dintre cei trei salariati ai unei fabrici in care misunau zi de zi cite 400 de oameni de prin Moldovita, Vama, Frumosu, Dragosa ori Vatra Moldovitei. Toti trei sint acum paznici ai unui schelet de cladiri pustii, imprejmuit de garduri inalte de beton.

Doar intr-un sfert din corpul de cherestea mai huruie motoare: in partea care-i apartine acum lui Aurel Bosutar, localnic, fost lider de sindicat. Seara, silueta benzii metalice pe care circula cheresteaua se intinde sinistru peste zid.

Am citeva variante sa fac fotografii, caci in fabrica nu-i chip sa intri: croitoria lui Nea Viorel, la etajul unu, terasa motelului "Oana", deal, crapaturi in gardurile de beton. Le aleg pe toate.

Cum sa speli banii cu succes

Am ghidul perfect linga mine. A lucrat la negru in fabrica si stie multe dedesubturi, plus ca ma poate duce la toti satenii care au avut de-a face cindva cu sirienii. Asa ca ajung la domnul Dorel. E impunator, ani de zile a avut post de conducere in fabrica. Nu vrea sa-i dau numele, ca-s "spurcati arabii" si nu vrea probleme. Se tot scuza ca am nimerit in mijlocul curateniei de Pasti. Explica rar si calculat, sa pot nota in agenda.

Asadar, pe la mijlocul anilor ’90, UFET, care apartinea de IFET Suceava, s-a privatizat, devenind Rafor S.A. Cimpulung. Avea sub aripa trei unitati de productie: Moldovita, Vama si Pojorita. Doar la unitatea din Moldovita lucrau in jur de 400 de muncitori, in trei schimburi.

In 1999, un anume Mihai Nasture, ruda cu Omar Hayssam, a cumparat Rafor, cu 6 miliarde: "Is destepti astia, stiu ei ce fac, n-a trecut arabul fabrica pe persoana juridica, ci pe una fizica, pe socrul lui, parca". Din acel moment, a tot trecut prin miini straine: intii Laser Impex, apoi Iunia Corporation, care a achizitionat-o cu 32 de miliarde.

Din firma in firma, valoarea fabricii a crescut, ca sa ajunga in cele din urma la S.C. Best Wood SRL, al carei patron, Mohamad Omar, era deja suspectat de spalare de bani. Societatea detinea doua puncte, unul la Beresti-Tazlau si unul la Moldovita.

De cind a calcat picior arabesc pe poarta fabricii, muncitorii n-au mai avut zile bune. Salariul s-a redus constant pina a ajuns sub minim, iar banii ba veneau, ba nu veneau. In trei-patru ani, de la 240 de angajati s-a ajuns la 70, apoi la trei. Atunci au avut magazinele cele mai lungi liste cu datorii la ulei, salam, piine, zahar.

Ca sa scape de povara fiscului si de neregulile care atirnau cam greu, S.C. Best Wood SRL s-a desfiintat din senin si s-a preschimbat in S.C. Best Forest SRL, in 2003. Asa s-a dus pe apa Moldovitei vechimea lucratorilor si datoriile sirienilor – renascuti, rebotezati.

Toate mijloacele de productie fixe au fost "vindute" noii societati, pe facturi ingrasate cu zerouri, iar asigurarile si fondurile de pensii, pentru care li se tragea muncitorilor cu constiiciozitate din salariu, in fiecare luna, n-au mai fost platite niciodata.

In 2004, lucratorii au dat in judecata patronii pentru neplata acestor impozite si au cistigat. Abia atunci s-au trezit putin arabii si au mai platit salariile cit de cit la timp. Nu pentru multa vreme, deoarece, in noiembrie, satul s-a umplut de someri. Pentru fosta Best Wood s-au depus deja 100 de plingeri la parchet, pe acelasi motiv, iar procesul este in desfasurare.

N-au plecat cu mina goala dupa faliment: o mare parte din utilaje au fost duse la o alta societate de-a lui Omar, S.C. Foresta Nehoiu, si ea cu un picior in groapa.

Mukhles si tapinele

Controale peste controale s-au abatut pe capetele patronilor. Nabil era administrator, Joul contabil. "Era fricos Joul, tremurau pantalonii pe el cind auzea de vreun control. N-avea acte pentru Romania, nici pasaport, nimic. Nabil rezolva cu agentii sau Mohamad", spune sotia domnului Dorel, care a prins mare ciuda pe ei.

Ori ii mituiau pe agenti si se scoteau fara pata, ori primeau amenzi si nu le plateau niciodata.

Oricum, se rezolva de undeva de sus, de pe la Bucuresti. Nici macar cont pentru fabrica nu exista, toti banii plecau la centru. La o vreme, societatea isi mutase cuibul in capitala, mai aproape de casa si legaturile lui Hayssam. Mohamad, fratele sau, era cel care administra afacerile cu lemn. Pe el l-a vazut de mai multe ori tipind la angajati si injurind cu sete in romaneste.

La inceput, de partea de exploatare (societatea este impartita in doua unitati: de exploatare – adica achizitionarea materiei prime – si de prelucrare - cheresteaua) i-a fost incredintata fratelui cel mic, Mukhles, care avea doar 19 ani si tocmai falimentase S.C. Feleacul S.A.

Trecerea de la ciocolata la lemn in metri cubi a fost cam brusca: intr-o seara, Mukhles a indreptat pistolul catre tapinarii revoltati ca le cumpara lemnul la subpret. Plus ca prin paduri si pe la bariere misunau cagulisti angajati de ei, cu pustile pe umar. Era cit pe ce sa se iste un mic razboi, in bunatate de sat tihnit.

Nimeni nu le mai platise vreodata oamenilor munca atit de prost.

Domnul Dorel s-a interesat, stie ca Omar e nepotul unui anume Farzhat, de la Camera de Comert Siriana, expulzat din tara inainte de ’89. El cumpara cherestea de la fabrica din Moldovita si o exporta in tarile arabe, la fel ca si Omar. Toate vagoanele cu cherestea aveau destinatia Constanta, apoi pe mare, spre Peninsula Arabica. Cea de proasta calitate era depozitata in Siria si vinduta treptat.

Pretul de vinzare e secret, numai patronii il stiu. Se zvoneste insa ca ar ajunge si la 130 de dolari metrul cub.

O singura data a venit Hayssam in sat, la inceputuri, sa-si vada achizitia. Cu el au venit sotia cu cei sapte copii, Mohamad cu cei sase copii, Mukhles, prieteni arabi si romani, la un protocol pus la cale la Manastirea Moldovita. Culmea, cu o zi inainte de a face reportajul, au ars cuhniile si sala de protocol a manastirii.

Caracatita lui Hayssam

Exista si un lider sindical (in 2001-2003), singurul care a vorbit deschis reporterilor, Mitica Tanu. "Am tot dat declaratii la "Monitorul de Suceava" si nu s-a rezolvat nimic. Ce, s-a bagat cineva? A avut si reporterul ala probleme si a lasat-o balta. Gasiti tot ce vreti pe discheta la el."

Din prag pina la poarta, insa, imi spune tot ce vreau sa aflu. E sot de fosta muncitoare la fabrica si tata al unui fiu, amindoi plecati la munca in Italia. El are grija de cei doi copii mici si o fata care va pleca si ea, cit de curind.

"De bine, de rau, aveai un salariu acolo, aveai unde sa mergi in fiecare dimineata, sa nu innebunesti acasa ca nu ai ce face. Si cind sint doi salariati, banii se aduna." Toate memoriile si "rasmemoriile" imprastiate pe la ministere si prefecturi au ingalbenit prin sertare, fara raspuns.

Directorasii

E furios pe ai nostri, ca "daca nu intrau in cirdasie cu arabii, nu-si bateau joc de noi. Toti fostii directorasi romani au acum masini si vile. De unde crezi?". Iar printre muncitori erau 18 mame carora nu le plateau drepturile. "Minimul, atit ceream, minimul! Si nici ala nu ni-l dadeau!"

Scuipa numele celor care si-au construit vile de pe urma societatii si care-si scot banii, bine-mersi, din gatere. Chiar un fost lider sindical si-a pus deoparte un sfert de fabrica, care functioneaza si acum. "Pentru cine a lucrat ala, pentru oameni? Nu! Pentru el a lucrat".

26 de milioane i-au oferit sirienii, numai sa-i lase in pace cu judecatile. Primea telefoane de amenintare, era cit pe ce sa fie si ciomagit. Intr-o seara l-a sunat liderul muncitorilor de la Foresta Nehoiu "Plingea omu', l-au dat afara si pe el si pe nevasta-sa, nu mai au unde sa mearga. Iti spun eu, caracatita lui Hayssam se intinde in toata tara."

Le-ar putea face felul, dar vrea sa aiba si o finalitate demersul lui. Detine state de plata, avize si alte hirtii care-i incrimineaza pe patronii altor firme care au lucrat cu ei, nu numai pe fratii Omar. De exemplu, una scria pe hirtie si altceva se incarca in vagoane. Daca vine cineva la el sa-i spuna c-o sa faca dreptate pe cale legala, el zice tot, cu date concrete. Vrea un ziar mare, o televiziune, ceva, sa-l filmeze cind declara. S-a saturat de povesti.

Omar al lui Nea Vasile

Nu vrea Nea Vasile sa-i fac poza, ca-i stirb. La fabrica n-a cistigat niciodata destul cit sa mearga la stomatolog, sa-si repare dantura. Infuleca in graba fasole de post cu legume, asa, intre doua treburi prin gospodarie. A lucrat multi ani la fabrica, dar niciodata nu i-a mers atit de rau ca de cind au venit arabii.

Noua ore de munca, plus sarbatorile ortodoxe, la inceput chiar si duminicile, si asta pentru doua milioane si ceva pe luna.

Isi aminteste cum a luat odata, prin 2003, vreo patru milioane: "I-am zis la casiera: "Cristinel, chiar asa sa fie, patru milioane? Nu-mi vine sa cred!" Si chiar atita am luat, pe cuvint!" Cu ceva ani in urma, lucrau sute de oameni acolo, erau vreo sapte gatere, plus hala de mobila IKEA, infiintata chiar de celebra firma suedeza.

Se faceau rafturi, masinarie suedeza, chestii fine - toti tinerii din Moldovita lucrau acolo. "Puteai sa-ti iei televizor de la ei, daca adunai puncte. Lenuta, o colega de munca, are radiocasetofon Goldstar de la fabrica."

Ultimul salariu a fost de 800.000 de lei, pentru 23 de zile de munca, in decembrie. Banii promisi dupa sarbatori n-au mai venit, caci din 20 ianuarie au intrat in somaj (intrasera din decembrie, dar abia in ianuarie le-a eliberat Best Forest cartile de munca). "Poate acuma, ca l-o arestat pe Omar, ne platesc si noua."

A terminat Nea Vasile si fasolea si ce mai e de spus despre fabrica. Isi trage caciula pe cap, se grabeste, matusa il asteapta sa imprastie gunoiul de grajd pe ogor.

Final

Povestea este cit se poate de adevarata. Cu personajele ei s-au intimplat urmatoarele:

Omar Hayssam, patronul Best Wood, Best Wood Production, Foresta Nehoiu S.A., Manhattan Grup, Bucovina Enterprises, Rio Bucovina Distribution, Ogharit Trading, etc. a fost arestat.

Nabil, fost administrator la Best Wood Moldovita, are firma exportatoare de nuci. Cica sint la mare cautare in alte tari.

Joul, fost contabil, e inca la Moldovita si se ascunde de reporteri. Si-a deschis un en-gross in sat si fura clientela magazinelor alimentare.

Domnul Dorel, Mitica Tanu si Nea Vasile, plus alte zeci de moldoviteni au ramas fara lucru.

De Mukhles si Mohamad stiu doar ca mai dau, din cind in cind, declaratii in presa. Fabrica de cherestea din Moldovita e tot pustie.

Pamintul de sub fabrica

Nicolae Chiforec e PSD-ist si foarte indatoritor. Oamenii spun ca e singurul primar care a facut ceva in comuna asta si in iunie trecut l-au ales a doua oara. Rica pe arabi are si el, de cind il poarta prin tribunale: ""Eu sint platit sa te port prin judecati", asa mi-a zis avocatul lui Hayssam cind l-am intrebat de ce nu renunta, doar stie ca avem dreptate. Mi-a ris in fata, pur si simplu."

Necazurile au inceput in 2001, cind Consiliul Local a hotarit sa construiasca un tirg de marfuri, pe o suprafata de 9500 de metri patrati. Pentru ca terenul se afla intre zidurile fabricii, S.C. Best Wood SRL a atacat in contencios administrativ hotarirea Consiliului. Sustineau ca terenul le apartine. Insa, prin contractul de cumparare-vinzare, intocmit cu S.C. Rafor Cimpulung, in 1999, se specifica faptul ca Best Wood n-a achizitionat decit active: cladiri, utilaje.

Nici urma de contract de concesionare a terenului de linga cladiri sau de intabulare pe cel ocupat de constructii. Practic, pamintul figura in cartea funciara ca fiind al statului, deci al Primariei Moldovita.

In 2003, Primaria a cistigat procesul la Curtea de Apel Suceava, insa Best Wood n-a luat in considerare hotarirea. Pe terenul respectiv zaceau doar gramezi de fier vechi, cherestea. Curind au disparut si ele, le vindusera patronii, iar pamintul a ramas descoperit, nefolosit. Societatea a fost din nou chemata la tribunal in 2004, ca sa elibereze terenul.

De data asta, sirienii au cerut stramutarea procesului de la Suceava la Iasi, pe motiv ca prefectul Ioan Cusnir se trage din Moldovita si judecatorii sint influentati. Curtea de Apel Iasi a cerut o alta expertiza tehnica asupra terenului, apoi a declinat procesul la Tribunalul Iasi, pentru rejudecarea dosarului. Pe 13 mai 2005 au infatisare.

Fostul UFET avea, prin lege, drepturi asupra pamintului de linga si de sub cladiri. Odata cu privatizarea, societatea si-a pierdut acest drept, lucru pe care Best Wood l-a ignorat. Cu toate acestea, patronii sirieni se tin cu dintii de o bucata de pamint pe care nu mai zace nimic. Asta chiar si dupa falimentare.

Primarul s-a cam saturat de ei. "Poate rezolvam acuma, dupa ce l-au arestat pe Omar asta" si cauta prin maldarul de poze de pe la stini, manastiri si sarbatori, una cu fier vechi si cherestea, s-o public.