Se stie prea bine ca Biserica nu este o societate religioasa in care oamenii sunt supusi preotilor. Desigur, Biserica nu este nici o societate de asigurari in care pomelnicul sa reprezinte rata saptamanala sau trimestriala, pe care respectivul „client" o va plati in dobandirea vietii vesnice, sau mai degraba in vederea dobandirii de bunuri materiale, dupa cum vom vedea ca este cazul.

Insa, exista oameni care Il transforma pe Dumnezeu intr-un negociator, detectiv sau agent de asigurari pentru viata de dincolo, sau pentru viata de aici, atata timp cat cererile din pomelnic sunt alarmant de sincere, daca luam in calcul ca Dumnezeu ar trebui sa ne caute pana si de lucru.

Astfel folosit pomelnicul, nu se mai poate vorbi de credinta intr-un Dumnezeu care stie mai bine decat omul ce are nevoie, dar putem vorbi de o noua tranzactie ce s-o fi incheiat intre cele doua parti.

Si uite asa, credinta este denaturata si redusa la o superstitie in care Dumnezeu este obligat sa-l ajute pe om, chiar si cu bani de buzunar daca este posibil, iar supunerea fata de Dumnezeu este deturnata printr-o falsa ascultare a voii lui Dumnezeu care, de fapt, stie mai bine de ce are nevoie omul in primul si in primul rand.

Trebuie precizat ca pomelnicele, cele de vii, pe care le dau oamenii la Sfintele Altare, au o traditie de peste 1700 de ani cand in primele secole crestine pe prescurile ce se duceau preotilor se inscriau si numele celor ce aduceau aceste jertfe pe care si astazi oamenii le aduc. Fara nici un alt fel de precizare.

Si asa, cu timpul s-a trecut la specificarea numelui alaturi de anumite cereri pe hartie.

In acest sens, arhidiaconul Morariu Stefan, de la Catedrala „Sfintii Apostoli Petru si Pavel", ne-a declarat ca „pomelnicele sunt de fapt rugaciuni scrise de fiecare credincios in parte, dar din cauza unei lipse de cultura a acestuia, cererile sale, unele improprii de altfel, reprezinta dorinte lumesti ce asteapta implinirea lor cu putere dumnezeiasca, prin citirea lor de catre preot".

De asemenea, arhidiaconul Stefan a mai mentionat si faptul ca „impreuna cu pomelnicele, acestea sunt insotite de jertfe personale, cum ar fi bunurile materiale, sau banesti, in functie de posibilitatile fiecaruia".

Trebuie sa recunoastem ca preotii sunt ingroziti de unele cereri scrise in pomelnice de catre unii crestini, cum ar fi de pilda cererea unui loc de munca in diferite tari, sau dobandirea unei masini, ca sa nu mai spunem de rolul de detectiv pe care Dumnezeu il are in „prinderea celui care a furat varza murata", asa cum s-a intamplat acum ceva timp la o biserica din Constanta.

Pericol de efectuare a rugaciunilor impreuna cu cainii

In acest sens, ieromonahul Savatie Bastovoi ne-a marturisit ca „unii oameni, desi bine intentionati nu cauta voia Domnului atata timp cat ei trec pe pomelnic, cum a fost cazul cand o femeie a mentionat ca doreste ajutorul divin pentru ca patronul sa se indragosteasca de ea".

Ieromonahul a continuat zicand ca „ aceasta inseamna a-L ispiti pe Dumnezeu, omul urmarind dorinta sa cu tot pretul, neintrebandu-se daca acesta este de fapt si voia Domnului, care este Atotstiutor". Acesta este un pericol ce arata ca sunt si oameni care manifesta un interes viu fata de viitorul efemer, in defavoarea celui eshatologic.

Bineinteles ca preotii nu pot citi cu glas tare asemenea cereri, desi concesii mai fac, tocmai pentru ca omul sa nu se duca la vrajitoare,sau la ghicitoare. Oricum rolul preotului este acela de a educa aceste lipsuri ale unora prin explicatii si argumente, caci nu Biserica se lasa condusa de lume, ci lumea ar trebui sa se lase condusa de Biserica.

Daca nu, vom mai vedea oameni care „se roaga pentru sanatatea cainilor cu care seara isi fac rugaciunea", dupa cum ne-a marturisit cu tristete parintele paroh Vasile Carlan, de la Biserica Sfintii mucenici Pantelimon si Ermolae din Mangalia, care a mai precizat ca „sunt cereri ridicole, ce arata ca oamenii respectivi personalizeaza animalele, lucruri deviate de la traditia Ortodoxa".