La un an de la formarea coalitiei PNL-PD-UDMR la Cluj, aceasta scartaie din toate incheieturile. Reprezentantii Uniunii acuza lipsa de comunicare cu primarul democrat al municipiului resedinta de judet, Emil Boc, si cu presedintele liberal al Consiliului Judetean, Marius Nicoara.

Presedintele filialei clujene a Uniunii, consilierul local Attila Laszlo, a afirmat ca la comisia de retrocedare au fost depuse 149 de cereri privind restituirea unor cladiri care au apartinut cultelor religioase maghiare, iar pana acum au fost retrocedate efectiv doar doua imobile. El a mai spus ca din aceasta cauza intre primarul Boc si UDMR au aparut dispute.

Astfel, liderul maghiar a afirmat ca primarul este obligat de lege sa apere cu toate mijloacele legale interesele municipalitatii.

Chiar daca restituirea imobilelor a fost decisa de Comisia Nationala de Retrocedare aflata in subordinea Guvernului, Boc trebuie sa atace decizia de retrocedare in contencios administrativ, pentru ca altfel exista riscul ca inspectorii Curtii de Conturi sa ii impute contravaloarea imobilelor restituite.

Desi Primaria a pierdut procesele la instantele clujene, multe dintre deciziile de restituire nu pot fi aplicate pentru ca primarul a fost obligat sa le atace, iar acum dosarele se afla pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care le judeca cu mare intarziere.

Attila Laszlo a mai spus ca parlamentarii clujeni ai UDMR au depus o initiativa legislativa, prin care primarii nu ar mai fi obligati sa atace deciziile de restituire validate de doua instante.

Strategie "mosita" din birou

Nu doar procedura de inapoiere a cladirilor confiscate de Statul Roman in timpul comunismului de la cultele maghiare este, insa, subiect de disputa. Liderul din judet al Uniunii a mai afirmat ca atat primarul Emil Boc, cat si presedintele Consiliului Judetean, Marius Nicoara, refuza constant sa isi delege o parte din atributii adjunctilor lor.

UDMR este reprezentata in administratia clujeana de viceprimarul Janos Boros si de cei doi vicepresedinti ai CJ, Sandor Kerekes si Karoly Palfi.

Astfel, Attila Laszlo sustine ca acestia nu au practic nici o putere daca sefii institutiilor nu le deleaga atributii. Iar cum acest lucru nu se intampla, functionarii speculeaza situatia pentru a-i "sari" pe reprezentantii UDMR in procesul decizional.

Liderul maghiar vorbeste de o lipsa de comunicare in cadrul coalitiei locale de guvernamant. El a afirmat ca a sesizat Consiliul National de Coordonare a coalitiei, in conditiile in care nu a reusit sa lamureasca lucrurile la Cluj. Potrivit acestuia, lipsa de comunicare este resimtita mai ales la nivelul comunitatilor locale.

In acest sens, Attila Laszlo a dat ca exemplu strategia de dezvoltare a judetului, care va fi integrata in strategia de dezvoltare a regiunii de nord-vest, iar aceasta va deveni in cele din urma parte componenta a strategiei nationale de dezvoltare, care trebuie depusa la Comisia Europeana pana in data de 15 octombrie.

Pe baza acestei strategii vor fi alocate apoi fondurile europene in intervalul 2007-2013.

La Cluj, pana acum, reprezentantii Consiliului Judetean nu s-au consultat deloc cu primarii si viceprimarii de comuna. Attila Laszlo acuza autoritatile judetene ca ar incerca sa creioneze o astfel de strategie exclusiv din birou, iar acest lucru are uneori consecinte nedorite.

Presedintele filialei UDMR a dat ca exemplu proiectul noului drum de peste Dealul Feleacului de la marginea municipiului Cluj-Napoca. Pentru ca a fost proiectat doar din birou, drumul trece exact prin punctul cel mai inalt al dealului.

Un alt exemplu de lipsa de comunicare este problema gropilor arheologice din Piata Unirii din resedinta judetului. Liderii Uniunii apreciaza faptul ca una dintre gropi a fost acoperita. Insa, angajatii Muzeului National de Istorie a Transilvaniei au primit recent inca 100 de milioane de lei de la Ministerul Culturii si Cultelor pentru continuarea sapaturilor din adancitura ramasa descoperita.

Astfel incat liderii UDMR nu mai stiu daca va putea fi respectat termenul de 30 septembrie, prevazut in autorizatia eliberata de Primarie pentru astuparea ultimei gropi din centru.

In consecinta, reprezentantii Uniunii cer partidelor politice din Cluj sa se consulte cu parlamentarii lor la sfarsitul acestei saptamani, astfel ca la inceputul saptamanii viitoare, sefii organizatiilor politice judetene sa se poata aseza la masa tratativelor pentru a stabili prioritatile judetului.

Clujul a fost primul judet in care UDMR a rupt alianta cu PSD si a format o coalitie locala cu PNL si PD. Modelul a fost in toamna "exportat" la Bucuresti.