Neliniste la PSD Iasi. Din cei sase parlamentari citi numara filiala locala, doar doi pot fi siguri ca mai prind un nou mandat: senatorul Ion Solcanu si deputatul Valer Dorneanu. Ceilalti patru stau ca pe ace, iar includerea lor pe liste in caz de anticipate este incerta.

Deocamdata, „soldatii" din filiala ieseana a PSD asteapta ordinele centrului, aseara fiind programata o prima teleconferinta a sefilor de la Bucuresti cu organizatiile judetene.In orice caz, scaderea partidului in sondaje ar putea duce la un numar mai mic de parlamentari in cazul unor noi alegeri, ceea ce ridica miza in privinta prinderii unui loc eligibil pe liste.

Vasile Mocanu (PSD): Membrii nostri decid configuratia listelor

Deputatul PSD Vasile Mocanu sustine ca in acest moment nu se gindeste la o noua candidatura, dar este convins ca listele electorale vor fi schimbate. „Dupa mine, nu vor fi alegeri anticipate, pentru ca procedura este foarte greoaie. Insa noi sintem pregatiti sa dam piept cu electoratul, pentru ca ne-am facut treaba", sustine, sigur pe sine, Mocanu.

Cit priveste alcatuirea listelor, deputatul PSD afirma ca, potrivit statutului, vor trebui organizate alegeri preliminare in interiorul organizatiei judetene. „Membrii nostri sint cei care decid cine merita si cine nu sa obtina locurile eligibile", considera Mocanu. Nici Gabriela Nedelcu (deputat PSD de Pascani) nu este sigura ca va mai prinde un nou mandat.

Totusi, ea spera ca la PSD va functiona acelasi principiu din toamna trecuta, cind femeile si tinerii au primit automat un loc pe liste. „Trecem la lupta. Probabil ca si pentru listele din toamna femeile si tinerii vor avea rezervat un procentaj din locurile eligibile", spune Gabriela Nedelcu.

Mihai Dumitriu: Nu stiu daca voi mai candida

Deputatul Mihai Dumitriu, care la alegerile de anul trecut a prins la mustata un mandat de parlamentar, nu stie incotro o va apuca. „Vom vedea daca voi mai candida", spune Dumitriu, aproape convins ca nu va mai incapea pe listele PSD.

Spre deosebire de colegii sai de partid, Mihai Dumitriu crede ca nu vor fi organizate alegeri preliminare in filiala, din cauza timpului scurt ramas pina la scrutin. Cu certitudine, imputinarea locurilor eligibile va inaspri rivalitatile din PSD Iasi, iar fiecare tabara va incerca sa-si propulseze propriii oameni.

Pe de alta parte, schimbarile din organizatie, prin urcarea lui Nichita ca prim-vicepresedinte la judet si a lui Doru Tompea pe tronul de sef la municipiu, vor avea efecte si asupra configuratiei listelor intocmite de PSD. Pe de alta parte, nici Leonard Cazan nu poate fi sigur ca liderii PSD de la centru il vor repartiza tot la Iasi. El nu a putut fi contactat de reporterii „Jurnalul de Est".

Alianta PNL-PD mizeaza pe opt parlamentari

Daca la PSD exista o oarecare confuzie si teama, in tabara Aliantei D.A. domina optimismul. Surse din Alianta sustin ca PNL-PD mizeaza la Iasi pe opt parlamentari, fata de sase, citi au fost alesi in noiembrie anul trecut. Partidul cel mai avantajat pare a fi PD-ul, care, in conditiile unui raport de 1:1 in interiorul Aliantei, s-ar putea alege la Iasi cu cel putin un parlamentar in plus.

Nici senatorul Dan Cirlan, nici deputatul Petrica Movila nu-si fac probleme ca nu vor mai prinde un nou mandat. In schimb, la PNL exista temeri ca nu toti cei cinci parlamentari actuali ai partidului vor ocupa pozitii eligibile.

Una dintre variante ar fi ca senatorul Varujan Vosganian sa candideze intr-un alt judet, caz in care unul dintre actualii deputati (Cristian Adomnitei, Grigore Craciunescu si Traian Dobre) sa treaca pe listele de la Senat. Dar, si asa, in cazul in care paritatea cu PD va fi de 1:1, unul dintre deputatii liberali amintiti anterior ar putea sa nu mai prinda un loc eligibil.

Grigore Craciunescu (PNL): Ma intrebati numai prostioare

Nu este exclus ca personajul sacrificat de PNL Iasi sa fie chiar pascaneanul Grigore Craciunescu. Contactat ieri de „Jurnalul de Est", Craciunescu a tradat o nervozitate greu de inteles. „Ma intrebati numai prostioare. Mai bine v-ati interesa de lucruri importante. Ce am realizat, de exemplu. Cit priveste ajungerea la anticipate, sint 1.100 de variante. Vom vedea la Bucuresti ce se va hotari.

Inca este treaba multa", a spus deputatul Craciunescu.Totusi, liderul PNL Iasi, Relu Fenechiu, da asigurari ca toti parlamentarii liberali locali vor prinde inca un mandat. „Cred ca vom lua peste 40 la suta pe Iasi", a spus Fenechiu.

Cit priveste ponderea intre liberali si democrati, Fenechiu afirma ca raportul de 1:1 va fi pastrat la nivel national, insa in judete balanta poate inclina fie in favoarea liberalilor, fie in favoarea PD. „In acest moment, PNL are cinci parlamentari, iar PD doi. Nu stiu ce va fi, e posibil, spre exemplu, ca raportul sa fie de 5 la 3", afirma seful liberalilor ieseni.

Va opta Radu Terinte pentru un post de deputat?

Ingrijorare si in tabara conservatorilor. Fostii umanisti isi pun intrebarea daca vor reusi sa treaca pragul electoral de 5%, in conditiile in care, cel mai probabil, vor participa in alegeri pe liste proprii.

De altfel, senatorul Radu Terinte spune ca procedurile pentru declansarea anticipatelor sint complicate, iar deciziile stabilite de liderii partidelor ar putea fi incalcate de parlamentari. „Votul este secret, cu bile albe si negre. Orice se poate intimpla. In plus, nu este obligatoriu ca viitorul prim-ministru sa fie de la PNL", spune fostul umanist.

Terinte spune ca va candida, urmind sa decida daca va incerca sa obtina un nou mandat de senator sau daca va trece pe lista deputatilor. Conservatorii ieseni conteaza macar pe un post de deputat la Iasi, insa marea problema este daca la nivel national PC va reusi sa treaca pragul parlamentar.