In democratia de dupa 1989, romanii au fost saraciti cu incredibila suma de aproximativ 25 miliarde de euro! De la evenimentele din decembrie 1989 au trecut 16 ani. Timp in care unii au devenit miliardari. In dolari.
Altii au ramas fara casa sau masina pentru ca micuzl serelu de la parterul blocului a dat faliment, iar banca le-a executat bunurile. De asemenea, statul nu iarta. Omul de rand, daca nu isi plateste darile catre stat, vin portareii si ii iau bruma de avere pe care o are.
De asemenea, penalitatile pentru intarzieri sunt drastice. In tot acest timp, unii au reusit sa se imbogateasca peste noapte. In cele ce urmeaza GAZETA va prezinta mega tunurile post revolutionare.
Datele din materialul care urmeaza au fost preluate din diferite surse, oficiale si neoficiale, cum ar fi statisticile unor organizatii guvernamentale, non guvernamentale sau pur si simplu din presa vremii. Nu avem pretentia ca cifrele prezentate sunt cele reale. Probabil ca valoarea totala a tunurilor este mult mai mare.
Inainte de a trece la prezentarea detailata a tunurilor post decembriste iata o scurta trecere a lor in revista. Din afaceri vechi, inca calculate in dolari, bugetul de stat a pierdut aproape 2 miliarde de dolari.
Astfel, privatizarea Romtelecom ne-a costat 40 milioane USD, cea a Insulei Mare a Brailei 30 milioane USD, cea a Alro Slatina 55 milioane USD, iar cea a Societatii Nationale Tutunul Romanesc 50 milioane USD.
Din jocurile piramidale s-au scurs 300 milioane USD, din acordarea de facilitati la plata datoriilor 700 milioane USD, iar din deturnarea fondurilor europene si a fondurilor publice am pierdut 600 milioane USD.
Mai departe, vine artileria grea: 50 de miliarde euro din contrabanda cu tigari si alcool, 10 de miliarde euro din contrabanda cu petrol, 6 de miliarde euro din devalizarea bancilor si 2 de miliarde euro din "jocurile" cu energie si combustibil. Nota de plata: 25 miliarde euro! Viitorul suna bine, nu-i asa?
Retetar de tun
Toate mega escrocheriile post decembriste au o serie de elemente comune. Astfel, in ciuda faptului ca tunurile post decembriste au avut loc intr-o multitudine de domenii, ele au unele trasaturi comune. In toate cazutire sunt implicate persoane politice sau escrocheriile au acoperire politca.
De asemenea, tunurile au fost conduse, mai mult sau mai putin din umbra de foste personaje din structurile defunctei Securitati. Nu in ultimul rand, mereu Justitia cea oarba a fost oarba de-abinelea in ceea c epriveste tragerea la raspundere a participantilor sau a vreunui personaj de marca.
Apoi, intr-un final apoteotic, prejudiciile sunt suportate de contribuabili, iar tacerea se asterne peste "tun".
Zece miliarde euro din aurul negru
Indiscutabil una din mega afacerile de dupa 1989 o reprezinta tunurile cu petrol. Potrivit Asociatiei patronatului petrolier, in anul 2001 evaziunea fiscala din domeniu a ajuns la cota de 630 de milioane dolari. Astfel, in cei 15 ani de la "decembrie 1989", suma totala ar ajunge la ametitoarea suma de aproape 10 miliarde euro.
In timpul embargoului asupra Iugoslaviei, 1992-1995, "Contrabanda Jimbolia" a implicat atat structuri ale fostei Securitati, cat si structuri ale statului: fosti ofiteri de securitate, Nicolae Vacaroiu - premier, Virgil Magureanu - seful SRI, Aurel Novac - ministrul transporturilor, Doru Ioan Taracila - ministru de interne sau Adrian
Costea, un apropiat al presedintelui Ion Iliescu si multi altii. In afacere au fost de asemenea implicati vamesi, graniceri si alti politisti.
Insusi seful Politiei Romane de la acea vreme, generalul Ion Pitulescu, a afirmat ca, potrivit surselor sale, din Afacerea Jimbolia, doar lui Virgil Magureanu i-au revenit circa 300 de milioane de euro.
Afacerea a mers struna si datorita creditelor pe care firmele angrenate in contrabanda le-au primit de la Bancorex, credite care apoi insa nu au fost returnate niciodata. Dupa episodul Iugoslavia, a aparut moda evaziunii fiscale prin vanzarea combustibililor ca subproduse neaccizate, evitandu-se astfel plata accizelor.
Scandalurile de la rafinariile Astra, Rafo sau Darmanesti au demonstrat din plin ca pe langa fiecare rafinarie exista o retea de distribuitori care parctica aceasta metoda de evaziune fiscala.
Combustibili si energie: 2 miliarde de euro
O alta gaura neagra a bugetului Romaniei o constituie sistemul energetic, controlat pana acum in exclusivitate de stat. Sistemul energetic, in timp ce realizeaza minusuri imense in buget, reuseste sa fie o sursa inepuizabila de profit pentru mici societati anonime, dar care au sprijinul unor oameni politici.
Potrivit datelor oficiale, in ultimii trei ani, producatorii de energie electrica si termica au luat credite garantate de stat - pentru importul de gaze si petrol - in valoare de peste un miliard de dolari.
Aceste credite au fost apoi suportate de catre contribuabil, prin celebra taxa a "centului pe litru", iar dupa 1998 ele au fost trecute la datoria publica. Valoarea acestor credite ramase neplatite, potrivit statisticilor, se ridica la aproape 700 milioane de USD.
Mai departe, Combinatul Sidex, inainte de a fi preluat de indienii de la Lackshmi Mittal, inregistra pierderi zilnice de peste un milion de euro. Din cauza acestora Sidex-ul era incapabil sa isi plateasca datoriile catre stat sau furnizorii de energie electrica.
Datoriile s-au adunat, au ajuns la aproape un miliard de euro, iar in 2002, cand a fost privatizat, Sidex-ul a fost scos la mezat cu infima suma de 50 de milioane de euro. Initial, in 1991, Sidex-ul fusese evaluat la cel putin 500 milioane euro.
Pierderile Sidex-ului se datorau tehnologiei invechite, dar mai ales, celor aproximativ 1.500 de firme capusa, care obligau Combinatul sa vanda produsul finit mult mai ieftin decat cumpara produsele necesare fabricarii. Aceste firme capusa, sub titulatura de furnizor pentru Sidex, vindeau scump catre combinat.
Sidex-ul nu avea ce face si, pe linie politica, cumpara doar de la aceste firme. Care, mai departe, in virtutea calitatii de furnizor, cumparau de la Sidex otel pe preturi de nimic.
Alaturi de sectorul energetic cel minier a fost un alt "inghititor" de bani din bugetul statului, datoriile si inchiderea minelor usurand bugetul de aproximativ 2 miliarde de euro. Astfel, cele trei "afaceri" au usurat bugetul de stat cu aproape 3,5 miliarde de euro.
5 miliarde de euro, bauti si fumati
Contrabanda cu tigari a fost o mina de aur la mijlocul anilor ’90. Neplata taxelor si accizelor datorate statului au dus la devarate mega tunuri, cele mai celebre fiind Tigareta I si II, Portelanul sau Port Constanta.
Principalii actori care au iesit la suprafata in aceste colosale eludari ale sistemului financiar au fost colonelul SPP Gheorghe Trutulescu si Zaher Iskandarani.
Daca ne gandim ca ultimul dintrei ei este banuit ca ar fi sponosorizat campania electorala a lui Ion Iliescu din 1996, tocmai cu bani proveniti din aceste operatiuni, mai ca intelegem cum de este posibila o asemenea contrabanda. Oricum, aceste tunuri au costat bugetul de stat cu peste o jumatate de miliard de euro.
Afacerile cu alcool sunt si ele paguboase pentru stat, dar extrem de profitabile pentru unii afaceristi. Potrivit Asociatiei patronale a producatorilor de alcool, anual, statul pierde 500 milioane euro din cauza alcoolului contrafacut si vanzarilor cu timbru fals.
Tunurile bancare: 6 miliarde euro
Romanul trecut de 40 de ani se infioara si acum la auzul unor nume de banci precum Bancorex, Banca Agricola, Credit Bank, Banca Dacia Felix, Columna Bank, Bankoop, Banca Internationala a Religiilor, Banca de Investitii si Dezvoltare sau Banca Romana de Scont.
Acum, in prag de aderare la UE, increderea romanului in banci inca nu si-a revenit dupa mega tunurile acestor pseudo institutii financiare.
Prin diferite inginerii financiare reprezentantii bancilor amintite mai sus, in colaborare cu potentatii vremii au reusit performante greu de egalat: evaporarea a peste 6 miliarde euro, bani luati cu japca de la depunatori sau din bugetul de stat prin neplata unor taxe si impozite ori pur si simplu disparuti prin acordarea de credite neperformante, cum a fost cazul Bancorex.
O alta metoda a fost infiintarea de banci private, majorarea de capital din fonduri de stat, iar apoi golirea bancilor. Aici se inscriu Bankcoop, Columna Bank, BID, BRS, Dacia Felix, Banca Internationala a Religiilor, Banca Populara Romana sau Banca Agricola.
Pentru exemplificare, Bankcoop a fost realizata cu patrimoniul a peste 5 milioane de fosti cooperatisti, Columna Bank cu bani de la FPS, CEC si Renel, iar BID – BRS cu bani de la Posta Romana. Iar acum, intrucat metoda este patentata, urmeaza CEC, careia inainte de privatizare i s-a solicitat un program de investitii de 6,5 miliarde lei.
In presa vremurilor trecute se vehiculau diferite sume in ceea ce priveste devalorizarea acestor banci.
Noi le-am luat pe cele mai mici, o serie dintre le prezentandu-vi-le: Bancorex (2 miliarde euro), Banca Agricola (700 milioane euro), Bankoop (un miliard euro), Banca Internationala a Religiilor (50 milioane euro), Banca de Investitii si Dezvoltare (5 milioane euro) sau Banca Romana de Scont (15 milioane euro).
Tutunul de 50 milioane USD
Privatizarea Societatatii Nationale "Tutunul Romanesc" (SNTR) este un alt episod din lung metrajul tunurilor romanesti. SNTR a fost vanduta la inceputul anului trecut pentru ridicola suma de 1,6 milioane de dolari.
Anterior privatizarii, SNTR a primit un cadou valoros: datoriile la buget au fost sterse sau esalonate.
Cu patru ani in urma (2001), in momentul demararii privatizarii, celebra firma de consultanta PriceWaterhouse Coopers afirma ca patrimoniul SNTR era in valoare de aproape 90 milioane USD, asta fara a pune la socoteala marcile, cota de piata, depozitele pline de tigari si tutun.
Cu toate acestea, SNTR a fost vanduta cu 1,6 milioane USD. Spre comparatie, doar terenurile pe care se aflau fabricile SNTR valorau in 2001 aproape trei milioane USD.
Facilitati de 700 de milioane euro
Pe plaiurile mioritice datoriile catre stat sunt o gluma mai buna decat cele de pe vremea Plumbuitului cu militieni sau cu insusi Plumbuitul.
Bugetul de stat a fost grav afectat de facilitatile fiscale - inlesniri fiscale, esalonari, subventii sau stergeri de datorii, potrivit Ministerului Finantelor doar in perioada octombrie 2002 – septembrie 2003 acestea fiind de peste 30.000 miliarde lei.
Toate aceste facilitati au fost oferite catre firme cu serioase conexiuni cu puterea, iar de pe urma lor bugetul a fost serios saracit.
Fratii Micula, datorii de 35 milioane euro
Romania devenit in aceste conditii o tara a paradoxului: firme ale imperiilor cu milioane de euro datorii catre bugetul de stat participa la licitatii de stat, iar Imperiul se dezvolta fara griji. Culmea culmilor, patronii acestor Imperii sunt toti membri ai Top 300 al celor mai bogati oameni ai Romaniei.
Imperiul cu picioare de lut al celor fratilor Micula, European Drinks, avea, la un moment dat datorii de peste 40 milioane de dolari catre bugetul de stat. In ciuda acestui fapt, fratii Micula au obtinut nenumarate amanari si inlesniri la plata datoriilor, iar Imperiul lor s-a dezvoltat fara nici o grija.
Mai departe, imperiul petrolier Rafo al lui Corneliu Iacubov a beneficiat de reesalonari repetate ale datoriilor catre stat, care ajungeu la un moment dat la fabuloasa suma de 4.500 miliarde lei.
Grupul Bega al fratilor Cristescu a fost si el iertat de stat desi avea datorii de peste 200 miliarde lei, iar Sidex-ul a fost pasuit de datorii ce ajunsesera la 200 milioane dolari.
Tunul de aluminiu: 55 de milioane USD
Fostul ministru al privatizarii, Ovidiu Musetescu, a reusit o alta performanta notabila, cea de-a vinde Alro Slatina cu numai 11,4 milioane USD. Singurul producator roman de aluminiu, Alro, avea in 2000 o cifra de afaceri de aproape 300 milioane de dolari si un profit de peste 50 de milioane USD.
Grupul Marco International cumparase de pe piata un pachet semnificativ de actiuni, iar in primavara anului 2001 guvernul Nastase a fost la un pas de a preda Alro catre Marco prin majorare de capital, varianta in care in bugetul statului ar fi intrat zero lei.
Banca Mondiala s-a opus, asa ca in mai 2002 Alro a fost privatizata prin licitatie. Intre timp insa Marco a achizitionat aproape 45 % din actiunile Alro si nimeni nu s-a inghesuit sa participe la licitatie.
In aceste conditii, Alro a fost vanduta cu numai 11,4 milioane USD, cand statul ar fi putut obtine un pret de cel putin cinci ori mai mare.
600 milioane euro din banul public si cel european
Fondurile europene au inceput sa curga spre Romania in ultimii ani. Iar buzunarele clientelei politice au inceput sa se umfle.
Cota parte din reparatiile de scoli, biblioteci, sedii de ministere, reabilitari de drumuri sau fel de fel de alte lucrari de constructii au ajuns in buzunarele unor firme apropiate potentatilor vremii, fondurile pentru aceste lucrari fiind bani publici.
Problema este ca dupa terminarea lucrarilor, trebuie investiti noi bani, intrucat firmele respective lucreaza de mantuiala. Valoarea anuala a acestor lucrari se ridica la minimum 500 milioane euro, iar din aceasta suma cel putin 10% ajunge la firmele apropiatilor puterii sau se cheltuie pe "reparatii post reparatii".
Astfel, pana acum, in 10 ani, putem vorbi de cel putin 500 milioane euro dusi pe apa sambetei.
De asemenea, lucrarile din fonduri europene (Phare sau Sapard) ajung de cele mai multe ori sa fie atribuite firmelor care "trebuie". Oficiul de Lupta Antifrauda al Comisiei Europene a avertizat de nenumarate ori ca in Romania fondurile europene sunt fraudate.
Cazul fostului ministru al integrarii europene, Hildegard Puwak, care a demisionat dupa un scandal cu fonduri europene, este binecunoscut, 200.000 de euro fiind suma din fonduri Phare de care au beneficiat firmele sotului si fiului ei.
La fel, multe din fondurile Sapard au fost directionate spre fimre apropiate presedintilor de consilii judetene.
La Suceava, de exemplu, atribuirea tuturoro celor 37 de proiecte Sapard este suspecta. Situatii similare au existat si in judete ca Caras Severin, Harghita, Olt, Valcea sau Dambovita. Valoarea acestor deturnari este in jur de 10 milioane euro.
Romtelecom, tun de 40 de milioane USD
Romtelecom a fost vanduta la sfarsitul anului 1998 catre operatorul elen OTE, contra sumei de 675 milioane de dolari. Cu acesti bani, grecii au intrat in posesia pachetului majoritar de 35% din actiuni, adica au obtinut monopolul in telecomunicatiile fixe.
La vremea respectiva, guvernul Radu Vasile a fost acuzat ca a tergiversat vanzarea Romtelecom, acest lucru ducand la o scadere dramatica a pretului. Initial se preconiza obtinerea a 1,1 miliarde USD pentru pachetul majoritar de la Romtelecom.
Autorii privatizarii au recunoscut esecul operatiuni, dar, imediat, au si gasit motive, spunand ca marile companii transnationale erau deja implicate in achizitionarea altor societati similare din Europa de Est.
Piramide de 300 de milioane de euro
La inceputul anilor ’90 jocurile piramidale erau la mare moda. Cu sloganuri "Bagi un leu si scoti opt, zece sau chiar mai multi!" sau "Dormi linistiti, FNI lucreaza pentru tine", mintile a zeci de milioane de romani au fost sucite. Caritas, Mondoprosper, Gerald, Philadelphia, SAFI sau FNI au luat din buzunarul romanilor sute de milioane de euro.
Bani care, in cea mai mare lor parte, au ajuns apoi in buzunarele clientelei politice.
Alaturi de acestea, fostele Fonduri ale Proprietatii Publice (FPP) au luat din buzunarul romanilor cupoanele. Acestea au fost transformate in actiuni, iar FPP-urile, mai departe, au girat cu bilete la ordin o serie de imprumuturi bancare care nu au mai fost insa rambursate de beneficiari niciodata.
Principalele jocuri piramidale si fonduri de investitii au tocat, in parte, aproximativ, 20 milioane euro (Gerald), 40 milioane euro (SAFI), 150 milioane euro (FNI), 85 milioane euro (Caritas).
Insula Mare a Brailei, paguba de 30 de milioane USD
Agricultura romaneasca, aflata oricum in piuneze, a primit o grea lovitura o data cu darea in arenda a Insulei Mari a Brailei, in octombrie 2001. Atunci, fara nici un fel de licitatie, Insula Mare a Brailei a ajuns in "mainile" SC Trei Brazi, firma ce apartine fostului deputatut PSD Culita Tarita.
Dupa aproape doi ani, in luna februarie a anului 2003, Agentia Domeniilor Statului a reziliat contractul cu Trei Brazi. Intre timp insa Insula Mare a Brailei acumulase datorii de 1.500 miliarde lei catre bugetul de stat.
Bonusurile salvelor de tun
Potrivit specialistilor insa, insumarea acestor tunuri nu duce la o suma exacta a pierderilor. Astfel, ar mai trebui adaugate pierderile ce deriva din scaderea numarului si valorii investitiilor staine sau sumele ce dispar din bugetul de stat ca urmare a salariilor mai mici.
Tunurile au dus la cote incredibile ale ficalitatii care incearca sa recupereze din taxe sumele pierdute, la inexistenta unei clase de mijloc, precum si la o totala neincredere a populatiei in structurile de stat.
In aceste conditii, faptul ca Romania se afla de abia cu jalba in protap la Portile Uniunii Europene nu mai trebuie sa ne mire.
Raiul mioritic
Nota de plata a tunurilor post decembriste este asadar de 25 miliarde euro. Intrebarea nu este ce se putea face oare cu acesti bani, ci mai degraba ce nu se putea face cu acesti bani? Poate ca Romania nu putea trimite un om pe luna, dar un program cosmic cu siguranta ar fi putut pune pe picioare. Sa revenim insa pe pamant.
Autostrada Bors – Brasov are costuri de 3 miliarde de euro. Cu cele 25 de miliarde Romania ar fi putut avea, 8 autostrazi de talia celei amintite, adica autostrazi la tot pasul. Sau, ar fi putut avea o retea de drumuri complet, repet, absolut complet modernizata, la standarde europene.
Mai departe, programul de constructie a caselor ANL si a salilor de sport a costat 150 milioane euro. Cu 25 de miliarde de euro, s-ar fi putut construi cate o sala de sport langa fiecare casa, iar in blocurile ANL apartamentele ar fi fost ocupate de animalele de casa, intrucat problema locuintelor ar fi fost rezolvata.
Unitatea II de la Cernavoda costa 700 milioane euro. Cu 25 de miliarde am fi putut construi 20 de atomocentrale, fiecare cu cate doua unitati. Am fi exportat energie electrica cu duiumul. Si ar fi ramas si maruntis pentru modernizarea centralelor termice, de exmplu.
De asemenea, satele romanesti ar fi putut deveni mici paradisuri, adica retelele de canalizare, de iluminare sau arterele rutiere ar fi fost cel putin la standarde europene. Despre finantarea unor programe de infiintarea de societati agricole de productie, ce sa mai vorbim. Rai in adevaratul sens al cuvantului, nu-i asa?
