Politistii clujeni au retinut un cetatean american, dat in urmarire internationala de autoritatile judiciare austriece, pe motiv ca ar fi prejudicat statul austriac cu mai multe miliarde de euro. Randy Mark Kanusher, in varsta de 42 de ani, nascut la New York, a fost prins la sfarsitul saptamanii trecute.

Dupa ce Kanusher a fost retinut pentru 24 de ore, procurorii care analizeaza cazul au decis arestarea americanului pe o perioada de 40 de zile. Apoi, Kanusher va fi extradat in Austria. Potrivit prim- procurorului Parchetului Curtii de Apel Cluj, Ilie Narita, americanul este acuzat de inselaciune, fals in acte si frauda.

Narita a mentionat ca in urma cu cativa ani, barbatul s-a asociat cu mai multe persoane, de diferite nationalitati, si si-a deschis o firma in Viena. "Datele pe care le detinem momentan sunt destul de putine. In cursul saptamanii, asteptam un dosar detaliat de la Viena", a mai spus Narita.

Afacere cu radacini in Anglia

Mass-media austriaca a prezentat pe larg dosarul de inselaciune in care apare Randy Mark Kanusher, in calitate de asociat la societatea Amherst International, cu sediul in Viena. Potrivit presei din Austria, conducerea Amherst International este acuzata de autoritati de spalare de bani. Numele companiei apare in mega-dosarul international "Bio Sun".

In 2003, politistii englezi au arestat o retea de infractori care au fraudat mii de oameni. Modalitatea de inselare implica emiterea de actiuni pe pietele bursiere din Europa. Prima faza a operatiunii a fost infiintarea unei comapanii cu credibilitate. Cercetarile specialistilor politiei engleze au aratat ca firma "Bio Sun" era fictiva.

Scandalul a izbucnit dupa ce bursele europene au fost "infestate" cu actiunile "Bio Sun", societate care a beneficiat de o mediatizare intensa, astfel incat sa para credibila. Asociatii americanului Kanusher au fost cercetati pentru spalare de bani, frauda si asociere in vederea savarsirii de infractiuni. Kanusher a disparut inainte ca autoritatile austriece sa il retina.

Tribunalul Regional pentru Cauze Penale din Viena a emis pe numele lui un mandat international de arestare. Asociatii lui Randy Mark Kanusher au fost dati si ei in urmarire internationala, pana acum fiind prins doar un cetatean bulgar.