Transparenta decizionala in actul administrativ public constituie una dintre conditiile de baza ale unei societati democrate, dar si una dintre cerintele exprese ale Uniunii Europene adresate Romaniei in vederea integrarii in structurile comunitare.

Pentru a se alinia la aceste cerinte, Parlamentul Romaniei a adoptat, in 2003, Legea nr. 52 privind transparenta decizionala in administratia publica. Desi aceasta lege contine exprimari concrete, Primaria Oradea alege sa o aplice… ilegal.

Potrivit legii, autoritatile administratiei publice au obligatia sa informeze opinia publica (prin mass-media, printr-un anunt publicat pe site-ul propriu, prin afisarea la sediu intr-un spatiu accesibil publicului) cu privire la elaborarea proiectelor de acte normative.

Potrivit alin. 2 din art. 6 al legii, anuntul trebuie adus la cunostinta publicului "cu cel putin 30 de zile inainte de supunerea spre analiza, avizare si adoptare de catre autoritatile publice".

De asemenea, Legea specifica si continutul anuntului, care trebuie sa cuprinda "o nota de fundamentare, o expunere de motive sau, dupa caz, un referat de aprobare privind necesitatea adoptarii actului normativ propus, textul complet al proiectului actului respectiv, precum si termenul-limita, locul si modalitatea in care cei interesati pot trimite in scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ".

Mai mult, legea prevede ca "la publicarea anuntului autoritatea administratiei publice va stabili o perioada de cel putin 10 zile pentru a primi in scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice".

Ei bine, dupa aproape un an si jumatate de la aparitia acestei legi, Primaria Oradea nu a reusit inca sa o aplice… legal.

Uneori, anunturile sunt publicate fara respectarea celor 30 de zile, dar intotdeauna sunt publicate fara respectarea continutului legal.

Adica, fara specificarea faptului ca este vorba de un proiect de hotarire care nu a fost inca aprobat de Consiliul Local, a faptului ca este supus atentiei opiniei publice in vederea consultarii si, in special, fara a se preciza "termenul-limita, locul si modalitatea in care cei interesati pot trimite in scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ".

Cu alte cuvinte, cel care citeste anuntul facut de Primaria Oradea in mass-media nu isi poate da seama ca este vorba de un proiect asupra caruia isi poate exprima opinia si nu o hotarire gata luata pe care el trebuie sa o accepte asa cum este.

Mai exact, Primaria Oradea ascunde cetatenilor dreptul lor de a face propuneri sau sesizari pe marginea proiectelor publicate, drept conferit de Legea 52/2003.

Un exemplu edificator in acest sens este publicarea anuntului privind intentia municipalitatii de a modifica tarifele de colectare, transport si depozitare a deseurilor menajere provenite de la populatia municipiului Oradea.

O astfel de hotarire afecteaza, fara exceptie, intreaga populatie a orasului si, in mod cert, oradenii ar avea opinii pe marginea lui. Cu toate acestea, Primaria a dat spre publicare anuntul in mod cu totul ilegal. In primul rand, nu a fost respectat termenul de 30 de zile, impus de Legea 52/2003.

Anuntul a aparut marti, 19 iulie, iar sedinta Consiliului Local, in care se va dezbate si aproba proiectul de hotarire urmeaza sa aiba loc in 28 iulie, adica exact in a 10-a zi de la publicare. In acest fel, oradenii nu au la dispozitie "cel putin 10 zile" pentru a trimite propuneri, sugestii sau sesizari pe marginea lui.

Dar, aspectul cel mai grav este ca nimeni nu-si poate da seama ca respectivul anunt este doar un proiect de hotarire care nu a fost inca aprobata si ca este supus atentiei publice in vederea dezbaterii.

Nicaieri in acest anunt nu este specificat motivul publicarii, scopul si motivatiile, sau un referat privind necesitatea elaborarii unui astfel de proiect si, cel mai important, nicaieri nu i se spune cetateanului ca are dreptul sa faca sesizari pe marginea lui.

Dimpotriva, sub specificarea "proiect avizat secretar Florian Dacin" (formulare despre care numai specialistii din Primarie stiu ca este specifica proiectelor de hotarire si nu hotaririlor deja aprobate), se transmite o "Hotarire privind aprobarea tarifelor de colectare, transport si depozitare a deseurilor menajere provenite de la populatia municipiului Oradea".

Cetateanului nu-i ramane decat sa ia cunostinta de "Hotarirea" publicata si sa inghita in sec, in vreme ce angajatii Primariei se bat cu pumnul in piept ca nimeni nu le contesta proiectele si ca nici macar nu exista sesizari pe marginea lor.

La nivel national se stie ca numeroase proiecte de legi au fost retrase pe motiv ca au existat reactii adverse din partea structurilor societatii civile. In Oradea acest lucru nu s-a intamplat din simplul motiv ca nimeni nu a informat opinia publica de faptul ca poate avea reactii adverse.

Taxe mai mari pentru gunoi

Dincolo de ilegalitatile privind modul de aducere la cunostinta publica a proiectului de hotarire privind modificarea tarifelor la colectarea, transportul si depozitarea deseurilor menajere, Primaria comunica un lucru extrem de important.

Urmare a deschiderii noii halde ecologice de deseuri este necesara si modificarea taxei de depozitare a gunoiului. Pentru a nu impune o taxa separata, Primaria a luat legatura cu operatorii de servicii de salubritate si a incercat sa ajunga cu ei la un consens privind stabilirea unei taxe unice.

Aceasta taxa va trebui sa acopere si cheltuielile privind colectarea si transportul deseurilor (activitate desfasurata de operatorii de salubritate), dar si cheltuielile privind depozitarea acestora (activitate desfasurata de constructorul si administratorul depozitului ecologic).

Potrivit proiectului de hotarire publicat, aceasta taxa se doreste a fi de 3,4 lei noi/persoana/luna, fara TVA (adica 4,046 lei noi sau 40.460 lei vechi) in cazul persoanelor care locuiesc la bloc si de 8,5 lei noi/gospodarie/luna fara TVA (adica 10,115 lei noi sau 101.150 lei vechi) in cazul gospodariilor proprii.

Pentru o familie de patru persoane care locuiesc in bloc, aceasta presupune o taxa lunara pentru gunoi de aproape 16,2 lei noi, adica 162.000 de lei vechi.

Nicolae Pacala, consilier pe probleme de mediu la Primaria Oradea, spune ca aceasta taxa este foarte avantajoasa in comparativ cu cea aplicata in alte municipii care au construit depozite ecologice si sustine ca impactul noului deponeu de la Oradea este de aproximativ un leu nou (10.000 de lei) pe cap de locuitor, pe luna.

In mod legal, oradenii ar avea dreptul in urmatoarele zile care preced sedinta Consiliului Local din 28 iulie, sa adreseze in scris Primariei propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de hotarire mentionat.