Unul dintre cele mai importante monumente istorice din Bihor este parasit in uitare.

Basilica din Tamasda are o vechime de peste 900 de ani, cea mai mare biserica romanica, ramasa in picioare din intreg Ardealul, nu pare a fi pe lista de prioritati a institutiilor publice locale, care sunt dezinteresate in reamenajarea, reabilitarea si introducerea sa in circuitul turistic.

In zadar Tamasda e invadata frecvent de turisti straini, care sunt dornici de a vedea si studia acest monument, deoarece nimanui nu-i pasa. Monumentul nu capteaza atentia autoritatilor bihorene indrituite sa puna osul la treaba pentru salvarea sa.

Din basilica romanica din Tamasda, veche de aproape un mileniu, a ramas, ca marturie, doar turnul si o mica parte din vechiul altar.

Ceea ce odata a fost un important punct de refugiu pentru oamenii locului, inca din perioada invaziei hoardelor tatare, acum a devenit un loc paraginit pe care taranii l-au transformat intr-un spatiu de aruncat gunoaie si crescut gaini.

Desi face parte din lista monumentelor istorice de prima importanta din Romania, aceasta veche basilica a ajuns o ruina, in prag de autodemolare. Asta in totala contradictie cu legea 422/ 2001, privind protectia monumentelor istorice.

Bataie de joc

Nici un fel de indiciu nu atesta ca turnul de la Tamasda e mai mult decat o simpla constructie abandonata. Nici un insemn pe care sa scrie ca edificiul este un vestigiu al istoriei locului, nici un fel de mijloace de protectie impotriva degradarii, nimic.

Ansamblul arhitectural din Tamasda este acum un fel de anexa la gospodaria unui satean. Pe langa casa si coteturi, omul are in curte si un monument. Aici cresc orataniile, care-si lasa gainatul pe caramizile despre care nici acum nu se stie cum au fost facute atat de rezistente. C-asa-i la noi.

Legea prevede ca, in aceste situatii, terenul pe care se afla constructia sa fie expropriat din proprietatea privata, iar vechiul proprietar sa primeasca in schimb un alt teren, in aceeasi suprafata. Asta pentru ca Statul sa poata prelua in custodie si administratie respectivul monument istoric.

O alta varianta prevazuta de legiutor este ca, in cazul in care isi manifesta interesul, proprietarul terenului pe care este amplasat vestigiul arhitectural sa se angajeze, in conditii extrem de bine puse la punct, sa restaureze, sa intretina si sa puna in valoare monumentul.

Nici una dintre cele doua variante nu s-a discutat privitor la basilica din Tamasda. Ca si cum nici nu ar mai exista si nimanui nu i-ar pasa. Indolenta autoritatilor locale a creat aceasta stare de fapt, de nepermis si care, intr-o tara normala, ar fi sanctionata extrem de drastic.

Noi, romanii avem, se pare, insa darul de a sti cum sa ne batem joc mai bine de valorile noastre si de a transforma asta intr-o arta.

Glorie apusa

Tamasda, un sat cu o istorie turbulenta, asezat la granita dintre judetele Bihor si Arad, a fost in vechime un oras comercial infloritor. Datand din timpul dinastiei arpadiene, incepand cu anul 1000, este atestat documentar in anul 1100.

Numele sau se leaga de arhitectul german Thomas, al carui prenume nu se mai regaseste in nici un document istoric. Vestita pentru comertul pe apa si pe uscat, localitatea a functionat o vreme ca si vama.

Aici a fost construit primul pod peste Crisul Negru, iar cateva sute de ani orasul era cunoscut sub denumirea de Thomas Hid — podul lui Thomas. In timp, numele a fost romanizat si a devenit Tamasda.

„Prin intermediul acestui pod s-a permis dezvoltarea localitatii Tamasda ca important oras comercial”, spune Pazmany Attila, preot reformat al parohiei din sat.

„Dupa invazia tatara din anul 1242, cand hoardele migratoare cucerisera jumatate din Ungaria, acest oras a fost distrus complet, cu exceptia unei singure biserici. A fost reorganizat dupa 1243 de catre regele Bela al IV-lea, care l-a transformat intr-un oras unguresc. A fost ultima perioada de inflorire a orasului.

In acea vreme a devenit un important centru politic deoarece, in secolul al XVI-lea, cand Transilvania a fost separata de Ungaria, pe acest teritoriu se organizau importante intalniri intre inalti demnitari de stat. Insa, incepand cu secolul XVII, mai exact cu anul 1600, in perioada invaziei turcilor, a fost cucerit din nou si distrus complet.

A fost reorganizat in anul 1700, iar de atunci a ramas o mica localitate rurala”, a mai spus prelatul.

Refugiu de prigoana

Basilica din Tamasda apare mentionata si in scrierile carturarului Rogerius, care a trait aici o buna perioada de timp. In vremea invaziei tatarilor, in anul 1241, calugarul a fost prins si pus in lanturi intr-o temnita a Cetatii Oradiei.

Intr-o imprejurare fericita, Rogerius a reusit sa scape si s-a refugiat in padurile din jurul Oradiei. Vreme de patru zile, a strabatut judetul fugind de navalitori. Legenda spune ca a iesit din padure dupa cele patru zile de restriste dupa ce a vazut turnul bisericii din Tamasda. Acolo s-a ascuns cateva luni si a pomenit refugiul in scrierile sale.

In „Repertoriul monumentelor din Bihor” de la Muzeul Tarii Crisurilor din Oradea, se arata ca biserica din Tamasda este singura marturie a istoriei locului. Datand din secolul al XIII-lea, fostul locas de cult vergheaza cu strasnicie asupra ramasitelor trecutului.

Este o basilica in constructia careia gasim combinarea a doua stiluri arhitecturale, cel roman, certificat de duritatea constructiei, si cel stilul gotic care se regaseste in modelul portii de la intrare.

„Ruinele bisericii se afla in sud-estul satului si permit reconstruirea integrala a planimetriei sale”, spune documentul de la Muzeu. „Constructia din caramida este prevazuta cu o nava centrala si doua laterale, cu cor, absida semicirculara si absidiola.

Traveea vestica a navei centrale poarta un turn inalt cu trei nivele. Deasupra intrarii, pe fatada turnului, apare o fereastra circulara. Ferestrele etajului I sunt zidite aproape in intregime, iar cele de la etajele II si III sunt geminate. Nivelele etajelor sunt marcate prin brauri cu zimti decorativi, realizate din caramida.

Acoperisul turnului lipseste, cu exceptia unor grinzi de sustinere. Peretii navelor laterale sunt strabatuti de ferestre semicirculare mici. Corul cu absida a fost transformat in secolul al XIX-lea si folosit ca magazie”, mai releva documentul.

Ceea ce se mai pastreaza azi din vechea basilica este doar un turn flancat de traveele vestice ale navelor laterale si corul cu absida, mult transformata.

Aflat de doi ani in custodia Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National (DCCPCN) Bihor, monumentul nu este inscris in nici un program de reabilitare si punerea in circuitul turistic. Seful institutiei nu avea nici macar habar de existenta sa.

Cu greu, Craciun Parasca a reusit sa dea cateva raspunsuri interpelarilor reporterilor GAZETEI. „Sarcina de a ingriji monumentul revine Primariei Avram Iancu”, a spus Parasca, aruncand pisica intr-o alta ograda. „Nu stiam ca este un punct de atractie pentru straini si nici ca nu este protejat cum se cuvine.

Ma voi implica personal sa pun treburile pe un fagas normal”, a mai spus directorul DCCPCN Bihor. Despre faptul ca este proprietatea unui taran din zona, pe care prea putin il intereseaza ca are in curte ultima dovada ca satul in care traieste a fost candva un important oras medieval, nu a spus nimic. Oricum, nici nu stia mai nimic.

Tamasda este acum un sat pricajit, uitat de lume, cu ulite colbuite pe care ploile mustesc paraie repezi. Case darapanate, gradini sterpe, oameni fara nici o vlaga, mizerie si tristete.

Ca niste sclavi ai timpului, satenii isi duc existenta sumara, iar singurul lucru care le mai umple viata sunt povestile despre gloria apusa a satului lor.

Povesti care se leaga de biserica despre care ei spun ca-i turceasca si conacul baronului Gyorfy, groful din zona, care a fost ras complet in anii de vanzoleala istorica. Un sat marturie vie a decaderii.

Lege ocolita

„Pentru fiecare monument istoric se instituie o zona de protectie, prin care se urmareste conservarea integrata a acestuia, iar delimitarea si instituirea zonei de protectie se realizeaza simultan cu clasarea bunului imobil, ca monument istoric, in conditiile legii.

Monumentele sunt protejete indiferent de regimul lor de proprietate sau de starea lor de conservare. Desfiintarea, distrugerea partiala sau degradarea monumentelor istorice sunt interzise si se sanctioneaza prin lege.

Calitatea de monument istoric este evidentiata, in mod obligatoriu, pe bunul imobil, printr-un insemn amplasat de catre reprezentantii primariei, in conformitate cu normele metodologice de semnalizare a monumentelor istorice” — Legea nr. 422/2001.

Turnurile gemene

In localitatea Cenad, din Banat, la o aruncatura de bat de Ungaria, gasim o copie a turnului din Tamasda, insa nu este cert faptul ca ar avea aceeasi vechime. In imagine, basilica din Tamasda, intr-o fotografie facuta acum 70 de ani cand inca mai semana a ceea ce a fost odata.

N-au putut-o demola

Veche de aproape un mileniu, basilica romanica din Tamasda combina in constructia sa stilul romanic si gotic. Este inalta de aproximativ 30 m si este descompusa in doua parti: altarul, in mare parte distrus, si turnul, acesta din urma prevazut cu trei etaje.

Acoperisul a fost prevazut cu o cruce imensa, amplasata dupa 1700, distrusa apoi, odata cu surparea acoperisului, in anul 1965. Caramizile si mortarul constructiei sunt foarte rezistente. Compozitia lor este si azi un mister pentru specialisti.

Cert este faptul ca turnul a tinut piept atator invazii, a suferit brazdarile celor doua razboaie mondiale, si cu toate acestea a ramas in picioare. Dupa 1948 s-a incercat demolarea acestuia, care s-a dovedit a fi fara nici un rezultat.

Caramizile nu s-au miscat absolut deloc, ci doar s-au sfarmat, si aceasta, intr-o cantitate nesemnificativa.

„Nu este normal ca un monument de o asemenea valoare sa fie in proprietate privata. Acest statut ar trebui sa revina Statului Roman, care are la dispozitie mijloacele necesare pentru a se ocupa de protectia lui”, Doru Marta, istoric Muzeul Tarii Crisurilor.

Mitul comorii din catacombe

Imaginatia satenilor din Tamasda, oameni simpli inchistati intr-o existenta sumara si terna, a tesut in jurul basilicii tot soiul de povesti, care mai de care mai misterioase.

Cea mai interesanta se refera la o comoara ascunsa de cei din vechime din calea navalitorilor tatari in catacombele de sub basilica. O poveste frumoasa, dar numai atat.

Tuneluri nestiute

In ceea ce priveste catacombele subterane, nimic nu este confirmat din punct de vedere istoric. Oamenii locului au versiunea lor, insa aceasta se dovedeste a fi pura fictiune. R.T., „proprietara” monumentului istoric, spunea ca traiectoria tunelului ce ar porni de sub fosta biserica ar duce „pan` la Oradea si dup`aia, la Budapesta.

P`aicea isi ducea baronul bogatiile la Oradea si dup`aia la Budapesta. Mult aur sa zace ca s-o dus p`aici”.

B.V, o sateanca din Tamasda spunea ca stie din mosi stramosi de mitul comorii. „Nu stiu io multe, numai ce mi-or spus bunicii mei, ca tunelul mergea pan`la Salonta”, zice femeia. Batrana crede cu tarie ca vorbele din sat nu sunt minciuni.

In spatele turnului s-a construit, ulterior basilicii, un castel cu doua nivele, cu 99 de camere, ce apartinea baronului Gyorfy. Toate date istorice de pana acum induc ideea ca aceasta constructie, fiind prevazuta cu numeroase canale de scurgere si irigatii, a generat mitul comorii din tuneluri.

Comori ascunse

Arheologii de la Muzeul Tarii Crisurilor si alti cautatori amatori de vestigii istorice au facut indelungi sapaturi pentru a gasi directia certa a tunelului despre care se vorbeste din vechime. Fara nici un rezultat.

In perioada comunista, s-a descoperit o intrare, lucru care a incitat si mai tare imaginatia oamenilor. Atunci, insa, nimanui nu i se permitea sa vorbeasca despre acest gen de lucruri.

Grupuri dupa grupuri de arheologi straini au sapat in speranta de a da de comorile baronului Gyorfy, de a gasi una dintre acele calesti din clestar pline cu aur, despre care se spune ca ar fi ascunse in tunel.

„In spate, spre vest de turn, s-au facut multe sapaturi si au gasit un vechi cimitir”, spune un batran sfatos care pare a sti mai bine istoria locului. In sat se zice ca cimitirul are osemintele cavalerilor teutoni ucisi aici in urma bataliilor date in periplurile de catolicizare fortata a intregii Europe.

Lucru neconfirmat, insa. Nu s-au gasit nici vase, nici arme, ci doar oase de oameni. Interesanta este pozitia acestora — schelete asezate unul langa celalalt, la o adancime de aproximativ 2 m, acoperite cu straturi de var. Un alt mister nedezlegat care dainuie de multi ani si care este legat tot de basilica din Tamasda.

Invazia tiganilor

Tamasda, oras teuton, este prezent in analele istoriografiei din anul 1100. Ceea ce odata a fost unul dintre cele mai vestite orase din zona, nod comercial si centrupolitic, este azi sub o alta stapanire. Ultima invazie i-a pecetluit soarta.

Tamasda este un sat populat in majoritate de tigani, care distrug incet, incet pana si legendele ramase ca mostenire satenilor.