Intr-un numar anterior, am relatat despre „faptele de arme" ale directorului PECO-Bihor, Ionel Ungur, fost prefect PUNR de Bihor, pesedist de frunte, cu relatii in fosta Securitate si SRI Bihor.

Pozitia de director al PECO-Bihor i-a deschis lui Ungur apetitul pentru avere si afaceri dubioase pe banii si patrimoniul SNP-PETROM S.A., firma-mama a sucursalei pe care Ungur o conduce ca pe propriul sau SRL. In timp ce directorul Ungur isi mareste averea pe zi ce trece, patrimoniul unitatii este jecmanit cu nerusinare.

Dupa ce un grup de angajati ai PECO-Bihor a dezvaluit modul in care fostul peunerist conduce unitatea, seful depozitului PETROM de la Vascau,

Mihai Popa, ne-a contactat la redactie, cu rugamintea de a publica un memoriu adresat atat conducerii OMV si SNP-PETROM, cat si autoritatilor statului, in care sunt dezvaluite jaful si neregulile de la PECO Bihor.

In cele ce urmeaza, redam continutul memoriului lui Mihai Popa, pentru care acesta isi asuma intreaga responsabilitate.

„Ma numesc Popa Mihai, salariat al S.N.P Petrom Bucuresti, sucursala PECO Bihor, sef Depozit PECO Vascau. Am condus aceasta unitate mai bine de 20 de ani, avand in subordine doua statii PECO Vascau, respectiv Stei, intr-o perioada am condus simultan si depozitul PECO Beius din subordine.

Doresc sa informez cititorii si conducerea SNP Petrom ca nu am nici o legatura cu informatiile primite de presa, care au stat la baza articolului publicat in saptamanalul „Informatia de Vest" sub titlul „Ciordelile lui Ionel Ungur".

Dl. Ungur m-a acuzat pe nedrept in 14.07.2005, cand s-a prezentat la depozitul PECO Vascau, pentru a lua painea de pe masa celor sase familii ale salariatilor Depozitului PECO Vascau, prin masura abuziva de inchidere a unitatii, taierea instalatiilor tehnice si predarea lor la fier vechi, luata de catre conducerea SNP PETROM in urma adreselor inaintate de directorul Ungur cu propunerea de a inchide depozitul PECO Vascau, facuta in repetate randuri.

Precizez ca nu m-a interesat nici o data activitatea pe care Ionel Ungur a desfasurat-o la „Infratirea Oradea" si nici pagubele provocate de explozia de la magazia de produse finite a fabricii, din decembrie 1989, suportate, probabil, de Statul Roman.

Nu m-au interesat nici mijloacele prin care el a obtinut numirea pe functiile de conducere, de-a lungul carierei sale. Nu sunt curios de relatiile sale cu Berindei, personajul care se pare ca ar fi facilitat OMV la privatizarea PETROM. Sunt convins ca structurile de informatii ale Statului Roman nu au avut in organigrama un personaj de teapa dlui Ungur.

Nu contest, dar nici nu afirm ca s-ar putea ca el sa fi facut parte din politia politica a fostului regim, sau a vreunei grupari a fortelor oculte care dupa 1989 a subminat economia nationala a Romaniei".

Amintiri periculoase

„Il cunosc pe individul Ungur Ionel de cand era seful Agentiei Romcontrol Oradea, datorita relatiilor de serviciu impuse prin normele legale, respectiv Ordonanta 201/2000.

Primirea, predarea si receptia produselor petroliere din mijloacele de transport C.F.R (cisterne) primite de la rafinarii, se fac obligatoriu in prezenta unui delegat din partea Agentiei Romcontrol.

La acea data, delegatul Romcontrol era domnul Gavra Viorel, profesor la un liceu din Beius. La receptia mai multor cazane de C.L.U, in aceeasi z,i s-a constatat o lipsa de ordinul tonelor din masa de produs petrolier.

In urma celor verificate si constatate, reprezentantul Romcontrol a luat legatura telefonic cu seful Agentiei Romcontrol din acea vreme, nimeni altul decat inginerul Ionel Ungur, actualul director al Sucursalei PECO Bihor, informandu-l despre lipsa constatata la receptie.

Dl Ungur a dispus subordonatilor sa nu semneze procesul verbal de receptie cu lipsa constatata. Delegatul Viorel Gavra, fiind o persoana corect,a a semnat acel proces verbal de receptie cu lipsa constatata la receptie.

Dupa numirea lui Ungur Ionel in functia de director al Sucursalei PECO Bihor, fara ocuparea postului prin concurs, cum ar fi fost legal, acesta mi-a „fabricat" niste abateri, fara sa mi le aduca la cunostinta.

Astfel, prin Decizia 150 din 30.05.2001, am fost sanctionat cu un avertisment, fara sa fiu informat, conform art. 100 din Codul Muncii.

La 1 iunie 2001, Ungur s-a gandit sa ma schimbe din functia de sef de sectie si sa ma treaca pe postul de tehnician, cu atributii si sarcini de serviciu-sef sectie, prin Decizia 153/01.06.2001.

In luna martie 2003, el mi-a dispus telefonic sa nu introduc fila de CEC, reprezentand contravaloarea produselor ridicate din depozitul Vascau, a unei societati comerciale, la banca, respectiv agentia B.C.R., amanand operatiunea cu cateva zile.

Am executat dispozitiile telefonice ale sefului meu, directorul Ionel Ungur, iar urmarea a fost aducerea mea la comisia de disciplina a Sucursalei PECO Bihor.

Nu ma intereseaza caracterul individului Ungur, fiindca nu am participat cu nimic la formarea lui, insa sunt strigatoare la cer abuzurile lui impotriva depozitului PECO Vascau, prin redistribuirea personalului din Gestiunea Vascau, dirijat spre Gestiunea Beius, in anul 2001, transferul autocisternei din dotarea Gestiunii Vascau la Depozitul Beius, tot in 2001.

Daca cineva ar verifica si compara vanzarile prin Depozitele Vascau si Beius in anii 2001-2004, ar constata ca nu se justifica transferurile sus mentionate.

Desi depozitul Vascau era in criza de personal, lucru adus la cunostinta directorului Ungur prin diferite adrese, el pretexta ca angajarile sunt sistate de catre conducerea S.N.P Petrom Bucuresti".

Rezervoare „privatizate" si o cisterna „transferata"

„In acest timp, directorul Ungur facea angajari „pe rupte" la alte puncte de lucru ale Sucursalei PECO Bihor, umpland birourile de contopisti .Angajari care l-au determinat sa depaseasca si fondul plafonului de salarii cu circa un miliard de lei.

Depozitul PECO Vascau are linie de garaj CFR proprie, extrem de usor de intretinut, linii tehnologice bine puse la punct si intretinute, capacitati de depozitare apreciabile si posibilitatea reala de marirea capacitatii de depozitare, amplasamentul depozitului fiind in afara orasului, indeplinind aproape toate conditiile U.E., spre deosebire de alte depozite PECO din tara.

Ionel Ungur, dupa numirea in functia de director al Sucursalei PECO Bihor, insemnat si uns cu alifiile politice, in 2001, s-a gandit ca daca domnia sa a ocupat aceasta functie prin numire, ocolind legile in vigoare si contractul colectiv de munca, isi poate permite la randul lui sa faca tot felul de ilegalitati.

Dupa cum am precizat. in data de 30.05.2001, prin Decizia nr 150, d-nul director Ungur Ionel, imi trage un avertisment conform articolului 100. Litera B din Codul Muncii, fara sa cunosc motivul legal al acestui avertisment nici pana azi.

In data de 01.06.2001 prin Decizia 153, abuziv, imi schimba functia de sef sectie, trecandu-ma pe postul de tehnician, cu atributii sarcini si responsabilitati de sef sectie.

In 12.03.2002 prin Adresa nr. 84, i-am solicitat directorului Ungur transferul celor patru rezervoare de la Statia G.P.L. Oradea, dislocate din procesul tehnic, catre Depozitul PECO Vascau, in vederea maririi cu inca 400 mc a spatiului de depozitare pentru C.L.U.

Cu toate acestea, cele patru rezervoare au luat cu totul alta destinatie, necunoscuta. Se pare ca sunt in apropiere de Vascau, dar nu in sistemul S.N.P., ci la o firma privata.

La inceputul anului 2005, Sucursala PECO Bihor a achizitionat pe o mare suma de bani o cisterna de gaz petrolier lichefiat (GPL), necesara judetului Bihor. Insa aceasta a fost „transferata" (vanduta) la Petromservice. Ar merita cercetat care a fost pretul si, mai ales, comisionul".

Atentat la siguranta nationala

„Dupa numirea lui Ungur ca director al Sucursalei PECO Bihor, acesta a mai angajat inca trei juristi pe langa cei doi care erau angajati la acea data. Pe langa angajarile juristilor, Ungur a mai facut si un contract cu o firma privata de avocati.

Tot la capitolul „contracte oneroase" ar trebui verificate contractele cu firmele de asigurari care s-au derulat prin statiile de carburanti ale PECO Bihor si verificat comisionul castigat de Sucursala.

De asemenea, ar trebui verificat si pretul de achizitie al telefoanelor mobile achizitionate de PECO Bihor printr-un SRL oarecare, in conditiile in care se putea obtine un pret mult mai bun direct de la firma producatoare, la un numar atat de mare de telefoane.

Nu lipsita de interes ar fi si o verificare a numarului de telefoane mobile, cartele si abonament achizitionate si distribuite personalului din cadrul Sucursalei PECO Bihor, cine sunt persoanele din afara sucursalei care au primit „in dar" abonamente si telefoane mobile, pe cheltuiala PECO Bihor.

Abuzurile cele mai grave ale individului Ungur Ionel, raman insa refuzul sistermatic de a proviziona Depozitul PECO Vascau cu produse petroliere la nivelul solicitarilor, in baza contractelor incheiate cu beneficiari si adresele lui Ungur, inainte, in repetate randuri, conducerii SNP PETROM, cu propunerea de inchidere a depozitului PECO Vascau.

Ramane o mare necunoscuta cu cat a prejudiciat Ungur Ionel unitatile bugetare si agentii economici din zona Stei-Beius-Vascau prin inchiderea Depozitului Vascau.

Cat cheltuieste acum in plus Spitalul Orasenesc Campeni, din judetul Alba, cu care am avut contract pe 2005 pentru livrarea de carburanti?

Faptul ca Ungur Ionel si ceilalti „colaboratori" din reteaua SNP. PETROM nu au aprovizionat Depozitul PECO Vascau cu marfa la nivelul solicitarilor si in baza contractelor incheiate cu beneficiarii, constituie o abatere foarte grava, pe care o consider un atentat la siguranta nationala a Romaniei, livrarea de C.L.U. prin Depozitul Vascau fiind necesara la cantine, unitati militate si la incalzirea bolnavilor din spitalele din zona".

Un manager-catastrofa

„Inca inainte de a fi el «uns» director, aveam contracte in derulare cu «European Drinks» pentru combustibil calorifer si motorina. Un an de zile s-a sistat livrare catre acest grup de firme, intrucat nu am avut posibilitatea sa ii aprovizionam, caci nu primeam marfa suficienta.

Asta, in conditiile in care firmele concurente aveau cantitati suficiente de marfa si cautau clienti, iar eu am depus comenzi la Serviciul Comercial al PECO Bihor, in repetate randuri.

Atat comenzile cat si contractele pot fi verificate atat la beneficiari cat si la PECO Bihor, la Serviciul Comercial, la dna Copil Viorica, daca nu au fost cumva distruse sau ascunse.

Noi, respectiv Depozitul Vascau, am fi putut vinde cantitati enorme de produse petroliere, daca am fi fost aprovizionati conform cererii. Dar, in mod abuziv si tendentios, directorul Ionel Ungur nu ne-a aprovizionat in mod deliberat, ca sa demonstreze ca depozitul ar fi nerentabil.

In aceeasi situatie s-au gasit unitatile bugetare din zona (scoli, primarii) si agentii economici.

Cat costa transportul pentru aprovizionarea cu benzina si motorina a statiilor Petrom din Vascau, Stei si Beius de la Oradea de la de 200 de km, fata de 10 km-30 de km, o pot spune doar agentii economici sau institutiile bugetare nevoite sa se aprovizioneze de la Oradea!

Aceste costuri nejustificate se reflecta in pretul de produs lei/litru la pompa, pe care clientul trebuie sa o suporte, pentru managementul dezastruos al directorului Ionel Ungur.

Solicit autoritatilor si institutiilor care reprezinta Statul Roman sa verifice cele spuse de mine, referitoare la abuzurile savarsite de catre directorul Sucursalei PECO Bihor si ma oblig sa le pun la dispozitie documentele necesare!"

Misiunea „Distrugeti Depozitul Vascau!"

„Dupa privatizarea SNP Petrom, prin achizitionarea pachetului majoritar de actiuni de catre grupul OMV, am sesizat conducerea centrala despre abuzurile si abaterile savarsite de Ionel Ungur.

Toate aceste abuzuri le sesizasem in scris si conducerii SNP Petrom, respectiv lui Ioan Popa. Desi aveam contracte si pe 2005 pentru Depozitul Vascau, Ungur a refuzat sistematic sa ne aprovizioneze.

In lunile ianuarie, februarie si martie, am avut vanzari de sapte, opt si noua miliarde de lei lunar si am putut vinde chiar dublu, dar nu am fost aprovizionati cu produsele solicitate.

La 1 aprilie a.c., am primit o dispozitie de la OMV in care se spunea ca se sisteaza livrarea produselor petroliere din Depozitul Vascau. In acel moment, am adus din nou la cunostinta conducerii OMV ca aceasta nu este o masura legala si comerciala, din moment ce era in joc si autoritatea noastra locala.

Din punctul meu de vedere, este vorba despre discreditarea clientilor nostri. De la 1 aprilie nu am mai putut livra marfa si nu am mai fost aprovizionati cu nici un fel de produse petroliere. Noi am fi avut posibilitatea sa ne aprovizionam pe calea ferata, cu un pret destul de mic, dar, de fiecare data cand ne trimitea marfa,

Ungur dadea dispozitii sa ne fie adusa marfa cu autocisterne ale unor firme private, cu costuri de transport mult mai mari. S-a cautat cu orice pret sa ne majoreze pretul de cost al produselor, pentru a demonstra ca Depozitul Vascau e nerentabil.

In data de 14 iulie a.c., in jurul orei 10.45, au venit de la Petromservice doua masini cu niste domni care, fara sa se prezinte cine sunt, ne-au anuntat ca se inchide depozitul PECO Vascau si ca trebuie sa predam toata gestiunea, respectiv mijloace fixe si putinele produse care le mai aveam in stoc. In jurul orei 12.30, a venit si directorul Ionel Ungur, cu reprezentantul OMV, Richard Kreiner.

Desi l-am rugat sa nu inchida Depozitul Vascau, sa ni-l dea in locatie de gestiune pentru a desface produsele SNP Petrom sau sa il vanda salariatilor, am fost refuzati categoric, spunandu-ni-se sec: «S-a terminat, depozitul s-a inchis!».

Noi, salariatii, am primit decizii de incetare a activitatii, urmand, chipurile. sa primim plati compensatorii. Desi eu am rugat-pe se sefa de la «Resurse Umane» sa imi dea voie sa studiez macar o zi decizia inainte de a o semna, am fost refuzat categoric

Ma adresez autoritatilor statului roman intrucat este actionar la S.N.P. PETROM! Totodata, solicit presedintelui Romaniei sa dispuna institutiilor abilitate sa verifice urmatoarele: cheltuielile de investitii facute in ultimii 10 ani la SNP PETROM, suportate de actionarul majoritar Statul Roman in S.N.P.P.

Valoarea fondului de marfa existent in S.N.P. PETROM la data semnarii asa zisului Contract de Privatizare cu O.M.V. Nu lipsita de importanta ar fi o verificare la livrarea de produse petroliere a S.N.P PETROM catre O.M.V si forma lor de plata pana la data asa zisei privatizari.

Din sumele adunate la cele trei puncte scadeti „maruntisul" platit de O.M.V Statului Roman si rezulta clar un jaf nemaiintalnit in istoria Romaniei!"