Hingherii au reusit sa extermine aproape toti cainii comunitari din Hunedoara prin metode brutale, care incalca legea privind protectia animalelor. Mai mult decat atat, autoritatile locale sprijina in continuare Serviciul de Ecarisaj, considerand neintemeiate acuzatiile aduse de iubitorii de animale.

Reclama gratuita facuta de autoritatile hunedorene hingherilor, care curata strazile de cainii fara stapan, are si o parte intunecata, macabra, de o cruzime de neimaginat. Oamenii care nu mai suporta sa fie martori ai acestor scene fac pe detectivii, monitorizeaza actiunile hingherilor si au reusit sa ajunga si la adapostul de caini de la gradina zoologica.

Aici cainii sunt supusi la chinuri de un sadism crunt, lasati sa se atace unul pe altul, fara hrana suficienta, fara apa. Iubitorii de animale considera acest adapost un loc mizer, care nu corespunde prevederilor legale. Cu toate acestea adapostul inca functioneaza.

Cainele mort… nu mai misca

Conform legilor actuale, toti cainii care sunt capturati si eutanasiati de catre lucratorii de la serviciul de ecarisaj trebuie inregistrati intr-un registru tip. Totusi, la adapostul de la Hunedoara, aceste inregistrari nu se fac.

Cum nu exista acte ce pot dovedi ca animalele au fost eutanasiate prin metodele prevazute de lege, lumea a inceput sa se intrebe prin ce metode au fost omorati maidanezii prinsi. Totodata, serviciul nu detine nici un fel de autorizatie cu privire la predarea cadavrelor catre un serviciu de incinerare, procedura recomandata de lege.

Cadavrele cainilor eutanasiati erau aruncate la Putul Sec de la Hasdat, un loc care emana mirosuri insuportabile, unde se pot vedea lesurile cainilor, sau ceea ce a mai ramas din ei.

Hingheritul ca distractie

Refuzul angajatilor de la adapostul de caini, care nu au permis intrarea ziaristilor in incinta, ridica mari semne de intrebare. Iubitorii de animale spun ca deseori cei care care captureaza cainii sunt copii si ca acest lucru este mai mult decat grav. "Daca de azi ne vom invata copiii cu violenta, sa nu ne miram de faptele pe care le vor face cand vor fi mari.

Azi vor omor\ un caine, iar maine ne vor da in cap doar din placere. Acest lucru numai la noi, in Romania, e posibil", spunea o hunedoreanca, revoltata de ceea ce se intampla. Am solicitat si parerea viceprimarului Simion Jiteanu (medalion) despre acest fenomen, dar edilul ne-a declarat ca este doar una dintre nascocirile presei si ale asociatiilor de protectie a animalelor.

Totusi, imaginile nu mint. Legislatia in vigoare, dar si obligatiile morale ale adultilor, preved asigurarea unei educatii sanatoase a copilului, nu instigarea la violenta. Sunt sute de asociatii care, la modul declarativ, apara interesele copiilor, dar si ale animalelor. Cu toate acestea, ambele categorii sunt neglijate.

Sau si mai grav, nepasarea dezvolta instinctul de criminali ai micutilor, care au scuza lipsei de discernamant.

Pasivitatea care face victime

"Pe langa cei care comit aceste fapte de cruzime, mai suntem si noi, oamenii de rand care avem partea noastra de vina, pentru ca nu reactionam la aceste acte de cruzime. Practic, avem cu totii o vina morala care decurge din pasivitatea fata de felul cum este maltratata populatia de maidanezi", ne spune unul dintre cei cu care am discutat.

Cei care indragesc animalele nu pot decat sa spere ca situatia maidanezilor va fi rezolvata, dar intr-un sens bun, astfel incat animalele sa nu sufere. Pana atunci, cand probabil se vor respecta si legile, nu ne ramane decat speranta - care, dupa o vorba populara, moare ultima.

La inchiderea editiei, am fost instiintati ca Directia Sanitar-Veterinara a dispus incetarea activitatii de capturare si gestionare a cainilor fara stapan din municipiul Hunedoara.

Nicolae Rudeanu, directorul executiv al DSV, mentiona, intr-un act oficial, ca "adapostul de caini fara stapan nu corespunde in totalitate cerintelor prevazute de legislatia in vigoare", acesta fiind si motivul pentru care s-a dispus incetarea activitatilor centrului.

Macel de Branisca

Branisca este una dintre comunele in care se comit astfel de masacre. Un localnic, care a tinut sa nu-i divulgam identitatea, ne-a declarat ca aici cainii sunt vanati pe capete. "Cainii erau prinsi de oameni din alte localitati si de copii de la noi din zona. Cu copiii le e mai usor, ca le dau cate 10 - 20 de mii si scapa de ei".

Veterinar amenintat si speriat

Ciprian Hodor, medicul veterinar de la adapostul canin, a refuzat sa stea de vorba cu noi, motivand ca e in concediu. In final, am inteles teama acestuia de a vorbi. Viceprimarul Jiteanu ne-a spus ca veterinarul e amenintat atat de asociatiile de protectie a animalelor, cat si de Directia Sanitar-Veterinara.

Desi Primaria Hunedoara ar trebui sa doteze cabinetul medicului veterinar din incinta Gradinii Zoologice, locul este impropriu pentru o astfel de activitate de ingrijire si, eventual, eutanasiere a cainilor fara stapan.