Complexul expozitional din Cluj e amenintat cu desfiintarea

de Calin Poenaru     Ziua de Cluj
Joi, 11 august 2005, 0:00

Potrivit unei hotarari a CL, Regiei Autonome a Domeniului Public (RADP) Cluj Napoca i s-a retras dreptul de administrare "asupra terenului inscris in CF nr. 70396 cu nr. topo. 24572/1", iar Regiei Autonome de Termoficare (RAT) administrarea operativa "asupra terenurilor inscrise in CF nr. 70397 cu nr. topo. 24572/3 si 15860/1/2".



Hotararea, initiata de primarul Emil Boc, prevede concesionarea terenurilor de 5 hectare, printr-o licitatie publica deschisa, pentru realizarea unui magazin de tip Mall, a unui complex hotelier si a unui parking.



CL a fixat un pret de pornire de 50 de euro/mp si o durata a concesiunii de 49 ani. Anexa prevede ca viitorul concesionar sa nu inceapa nici un fel de lucrari decat dupa obtinerea autorizatiei de construire. "Tratarea arhitecturala va fi in concordanta cu ambientul arhitectural zonal, conform proiectului de autorizare a constructiei.



Prin solutiile adoptate, se va asigura protectia cladirilor invecinate, precum si protectia mediului", specifica documentul.



Regia de Termoficare ramane fara dividende



Intr-o scrisoare deschisa catre autoritatile locale si judetene, conducerea Camerei de Comert si Industrie Cluj avertizeaza ca decizia va duce la desfiintarea celui mai mare complex expozitional din Transilvania.



"Actionam, prin CCI, pentru atragerea si promovarea unor investitii noi, iar pentru una care functioneaza de peste 15 ani, cu beneficii multiple pentru mediul de afaceri si pentru cetatenii municipiului si judetului, se elibereaza certificatul de deces", atrage atentia Camera, principal actionar al Expo Transilvania.



"CL a decis sa retraga RAT tot terenul si sa il concesioneze, in conditiile in care aceasta regie, care detine 7,2% din Expo Transilvania, prin aport in natura, a incasat, an de an, dividende de zeci de milioane de lei. CL nu a avut macar o singura discutie cu noi", ne-a declarat directorul general al Expo Transilvania, Ioan Avram.



El a specificat ca, la 28 iulie, societatea a primit, din partea Primariei, o adresa prin care aceasta ii punea in vedere transferul administrarii din mana celor doua regii. Avram a mentionat ca Expo Transilvania a depus o contestatie si ca, daca raspunsul va fi negativ, va actiona in instanta forul local.



Expo Transilvania vrea sa se mute



"Anul trecut, am solicitat administratiei locale acordarea unei autorizatii de construire pentru o hala de * 000 de metri patrati, dar nu a trecut de Comisia de Urbanism, nefiind trecuta in Planul Urbanistic Zonal. Autoritatile ne-au blocat o investitie de un milion de euro. Se pare ca pentru acea locatie existau deja interese.



Pentru ca ni s-a solicitat un spatiu mai mare de expunere, a trebuit sa cumparam din Germania un cort de * 200 mp", a mai spus Avram. El a mentionat ca societatea are in vedere si construirea unui nou complex expozitional, dispus pe 6-8 hectare, in comunele Someseni, Baciu sau Floresti, dar ca demersul este unul pe termen lung (10-15 ani), iar formalitatile se pot prelungi.



Avram a spus ca nici parcarea din fata complexului nu apartine Expo Transilvania, fiind intabulata pe firma Tele Distribution Bucuresti, care inca nu si-a facut cunoscute intentiile pentru spatiul respectiv, pentru care s-au vehiculat variantele hotel sau complex comercial.



El a mentionat ca, in cazul in care organizatorul de targuri va dispune de o locatie adecvata, va intocmi si un proiect pentru finantare europeana, asa cum s-au petrecut lucrurile la complexele expozitionale din Arad, Timisoara, Constanta sau Ramnicu Valcea, care au reusit sa isi intabuleze terenurile.



Dezbatere publica inexistenta



"Reticentele noastre se leaga de multitudinea de proiecte referitoare la construirea de Mall-uri in Cluj. Facem Mall la Expo Transilvania, facem Mall la Casa Tineretului, facem trei Mall-uri in Grigorescu. Cluj Napoca este un municipiu serios, iar atunci sa facem lucruri serioase! La Expo Transilvania se gaseste unul dintre putinele parcuri din Cluj, exista terenuri de tenis.



O stim cu totii: Clujul are un deficit in privinta spatiilor verzi. Apoi, Expo Transilvania reprezinta cel de-al doilea complex expozitional din Romania si trebuie sa se extinda.



Pe urma, i-a intrebat cineva pe locuitorii din zona daca le convine sa le apara acolo un Mall care sa acopere toate cele 10 blocuri de garsoniere? A avut loc, cumva, o dezbatere publica pe tema aceasta?", se intreaba consilierul local Remus Lapusan.



Twin Peaks la Cartea Funciara



"Consilierii au decis scoaterea la licitatie, in vederea construirii unui complex de agrement si shopping in zona verde, cu mentiunea destinatiei. In acest scop, au aprobat scoaterea de sub administratia celor doua regii a suprafetelor respective si trecerea lor in patrimoniul Primariei", ne-a declarat Raimonda Boian, purtatorul de cuvant al Primariei Cluj Napoca.



Cu toate acestea, sursele noastre ne-au dezvaluit ca demersul Executivului s-a blocat la stadiul inscrierii in Cartea Funciara, pentru ca din CF a disparut fila care atesta proprietarul terenului din zona Expo Transilvania. Refacerea filei va necesita o munca anevoioasa, care presupune trecerea pe la avocat si notar.



Cu asemenea disparitii de file CF - scoase intentionat - spun sursele citate, s-a mai confruntat Primaria si cand a vrut sa intabuleze un teren de 1000 mp, destinat crearii unui incubator de afaceri in apropierea Parcului Industrial Tetarom. Acesta urma sa fie realizat printr-un proiect Phare, in colaborare cu Primaria Baia Mare, cu finantare de la Uniunea Europeana.



CJ vs Primarie



In spatele diferendului dintre Expo Transilvania si Consiliul Local Cluj stau o serie de interese ale administratiei publice locale si judetene. Surse din cadrul Consiliului Judetean ne-au declarat ca intre PNL si PD se duce, in acest moment, o lupta stans legata de aparitia Mall-urilor in Cluj.



Astfel, aceleasi surse acrediteaza ideea conform careia investitorul ce urmeaza sa ridice un Mall in zona Marasti – Gheorgheni – Intre Lacuri ar fi primit de la CJ asigurari ca, in acelasi areal, nu va mai fi construit un altul. Pe de cealalta parte, Primaria Cluj ar dori sa aduca propriul investitor in aceeasi zona. De aici si pana la conflictul CJ-CL, respectiv PNL-PD, nu a fost decat un pas.




















98 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version