Licitatiile dubioase din port, in lucru la IPJ Constanta
Moldoveanu, agatat

de Catalin Constantinescu     Replica de Constanta
Vineri, 12 august 2005, 0:00

Gheorghe Moldoveanu, fostul director al CN APMC
(Foto: )

Gheorghe Moldoveanu, fostul director general al CN Administratia Porturilor Maritime SA Constanta, se apropie cu pasi repezi de momentul in care va plati pentru afacerile dubioase derulate, sub „inaltul” sau patronaj, in Portul Constanta.



Potrivit comisarului Victor Popescu, seful Inspectoratului Judetean de Politie Constanta, implicarea fostului director general in perfectarea anumitor contracte incheiate de CN APMC in perioada directoratului sau face obiectul unor dosare aflate de mai mult timp in lucru la nivelul Inspectoratului Judetean de Politie.



Iar potrivit surselor noastre, Ministerul Transporturilor, prin actualul ministru Gheorghe Dobre, este extrem de interesat in urgentarea cercetarilor care il vizeaza pe fostul director al CN APMC, Gheorghe Moldoveanu, respectiv de recuperarea prejudiciilor provocate de acesta Companiei.



Cu prilejul vizitei sale in judetul Constanta, care a avut loc in urma cu o saptamana, Gheorghe Dobre, ministrul Transporturilor, s-a aratat foarte indignat de faptul ca fosta conducere a CN APMC a incheiat numeroase contracte comerciale de externalizare a serviciilor portuare, precum si alte documente asemanatoare semnate cu societati private, in conditii suspect de nefavorabile pentru compania



de stat. In aceasta privinta, ministrul Dobre a afirmat raspicat ca in situatia in care verificarile vor dovedi existenta unor vinovatii, ministerul pe care il conduce nu va ezita sa depuna plangeri penale impotriva tuturor membrilor fostei echipe manageriale implicati in astfel de fapte.



Or, asa cum am aratat si noi in cadrul mai multor articole publicate in premiera in cotidianul „Replica”, inca din perioada in care Gheorghe Moldoveanu se mai afla in fotoliul de director general al CN APMC, acest personaj a patronat o sumedenie de licitatii dubioase, in urma carora cele mai profitabile servicii si active ale Administratiei Portuare au ajuns sa ingroase conturile unor



firme private, multe dintre ele apartinand clientelei politico-economice a fostului partid de guvernamant.



Ministrul Dobre a solicitat urgentarea cercetarilor



Surse din cadrul Ministerului Transporturilor sustin ca ministrul Gheorghe Dobre a solicitat urgentarea cercetarilor impotriva lui Gheorghe Moldoveanu, referitoare la licitatiile, respectiv externalizarile serviciilor portuare mai mult decat dubioase.



Mai exact spus, ministrul Dobre a dat de inteles ca nu este dispus sa inchida ochii si sa lase ca fostul director al CN APMC sa scape „basma curata”. In aceste conditii, se asteapta ca in cel mai scurt timp sa fie finalizata cercetarea penala a organelor abilitate, indreptata impotriva matrapazlacurilor puse la cale in perioada directoratului lui Gheorghe Moldoveanu.



Printre acestea se numara si semnarea contractului cu producatorul chinez Nuchtech Company Limited, in vederea achizitionarii si montarii in Portul Constanta Sud-Agigea, langa Poarta de acces nr.10, a unei statii de scanare cu raze X a containerelor.



Asupra acestui contract, Mircea Banias, actualul director general al CN APMC s-a pronuntat, in cadrul unui interviu acordat publicatiei noastre, ca fiind un obiectiv de o utilitate incerta, pe care nici Administratia Portuara si nici macar institutia vamala nu au solicitat-o in perioada contractarii ei.



Punandu-si semnatura pe contractul de achizitie, Gheorghe Moldoveanu a angajat CN APMC in derularea unui contract comercial fara o importanta reala pentru activitatea portuara, dar care va saraci bugetul Administratiei Portuare cu 4,5 milioane euro.



Ramane ca organele de cercetare penala sa stabileasca motivatia reala care l-a determinat pe Moldoveanu sa semneze un contract ce presupune cheltuirea unei sume considerabile din banii Companiei, pentru un obiectiv care in cel mai rau caz ar fi trebuit sa fie platit de institutia vamala (beneficiarul instalatiei de scanare) si nu de Administratia Portuara, in conditiile in care alte investitii cu



adevarat necesare pentru activitatea portuara sunt trecute pe „linie moarta” din lipsa de fonduri. Este insa evident, si in acest caz, ca este vorba de inca un tun prin care artizanul Moldoveanu a mai usurat Portul Constanta de inca o suma importanta de bani.























110 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version