Consilierul "Termopan"

de Cosmin Buhus     Impartial
Luni, 5 septembrie 2005, 0:00

Influenta politica si ingineriile financiare aplicate ori de cate ori se organizeaza o licitatie cu bani de la bugetul de stat i-a imbogatit pe numerosi politicieni galateni. Care si-au cladit in ultimii ani adevarate imperii financiare intr-un oras in care numarul investitiilor a fost destul de redus.



Aici, majoritatea politicienilor care s-au aflat intr-o perioada la putere, sau care se afla in prezent „pe val" detin diverse afaceri. Coincidenta sau nu, cele mai mari succese in afeceri le au atunci cand se afla la conducerea unor institutii de stat sau cand partidul din care fac parte se afla la guvernare.



Consilierul local, PSD, Alexandru Teodorescu este si el unul dintre politicienii care a dat lovitura in afaceri atunci cand partidul sau se afla la guvernare si buineinteles, atunci cand colegii lui ocupau functii inalte in administratia locala. Pentru ca de aici au venit o mare parte dintre banii care au sporit cifra de afaceri a firmei lui.



Firma la care este asociat consilierul local PSD, Alexandru Teodorescu (SC Melcret AT) a ras in ultimii ani majoritatea licitatiilor organizate de diverse institutii ale statului, ce au fost conduse chiar de colegii de partid ai consilierului. In ultimii cinci ani, numeroase institutii publice, reabilitate cu bani de la buget, au avut incheiate contracte cu firma lui Teodorescu, specializata in montarea termopanelor. Melcret AT si-a creat astfel un renume si multe firme din domeniu, care ar fi dorit si ele sa castige contracte cu bani de la stat, s-au temut sa mai participe la licitatii si sa isi masoare sansele cu Alexandru Teodorescu.



Din documentele puse la dispozitie de diverse institutii publice, reise ca Melcret a incasat in ultimii ani sume fabuloase prin diverse contracte cu bani de la stat.



Regele termopanelor a ras totul la Galati



Firma consilierului Teodorescu a livrat si a montat produse de tamplarie la Inspectoratul Scolar in anul 2002, iar valoarea contractului a fost de 160 de milioane de lei. Contractul a fost obtinut in perioada in care aceasta institutie era condusa de colegul de partid al lui Teodorescu, consilierul judetean PSD, Stefan Simion. Dar contractul de la ISJ este extrem de „subtire" in comparatie cu sumele incasate sau care urmeaza sa intre in contul societatii de la Complexul Muzeal de Stiinte ale Naturii. Aici, firma lui Teodorescu a castigat 3 contracte foarte mari.



Primul a fost incheiat in anul 2000. Atunci, firma a asigurat 49,5 mp de sticla securizata, in straturi multiple, taiata si prelucrata pentru acvarii. Lucrarea finalizata a costat peste 27.000 de dolari. Insa in 2001, la contract a aparut un act aditional pentru suplimentarea cu 12,3 mp de sticla cu aceleasi caracteristici . Lucrarea a fost in valoare de 8.000 dolari. Tot in 2000, Melcret a mai obtinut un contract cu Muzeul de Stiinte ale Naturii in valoare 44.000 dolari. Si la acest contract a fost inclus ulterior un act aditional in valoare de aproximativ 112.000 euro. Contractul respectiv se afla si acum in derulare, iar Muzeul a achitat firmei lui Teodorescu o suma de peste 72.000 de euro.



Conducerea aceleeasi institutii ne-a comunicat ca si in anul 2003, firma Melcret a „punctat" la Muzeu. Atunci a livrat si a montat mocheta de lana intr-o sala cu o suprafata de peste 330 mp.



Valoarea contractului a fost de peste 850 de milioane de lei (!) Contractele incheiate de Melcret la Muzeul de Stiinte au avut loc in perioada in care la conducerea Consiliului Judetului s-a aflat un alt coleg de partid al lui Teodorescu, consilierul judetean Dan Lilion Gogoncea, iar director la Muzeul de Stiinte ale Naturii era Aurora Marcu.



De altfel, in aceeasi perioada, la Muzeul de Stiinte a mai castigat o licitatie controversata si firma ICMRS, ce era condusa de finul fostului ministru al Telecomunicatiilor (actualmente presedinte al PSD - Dan Nica), Nicolai Boghici.



In urma unui control demarat dupa alegeri la Muzeu s-au descoperit mai multe nereguli, iar directorul Aurora Marcu s-a pensionat rapid.



Contract misterios la Gara CFR



Firma „consilierului-termopan" si-a sporit insa cifra de afaceri in ultimii ani dupa ce serviciile ei au fost solicitate la lucrarile de la Gara CFR. Pentru constructiile de la noua cladirte din statia CF Galati a fost contractata firma SC Unicom S.A. Galati, care l-a randul ei a contractat, pentru o parte dintre lucrari, firma SC Melcret. Directorul firmei Unicom, Doru Mihai Parlatescu ne-a declarat ca Unicom a „batut palma" cu Melcret pentru o parte dintre lucrari dar a refuzat sa ne spuna care a fost valoarea contractului. „Nu pot sa va spun care este valoarea contractului cu Melcret. Am achizitionat materiale de la Melcret, dar nu pot sa dau informatii despre aceste contracte.



Vorbiti cu cei de la Melcret", ne-a declarat directorul firmei Unicom. De altfel unele suspiciuni planeaza si asupra contractului dintre Unicom si Compania Nationala de Cai Ferate (C.N.C.F).



Desi reprezentantii cotidianului nostru au solicitat in baza legii accesului la informatiile de interes public, valoarea contractului dintre Unicom si CNCF, directorul regional al CNCF, Ionel Filimon a refuzat sa ne comunice informatiile respective.



SC Unicom s-a ocupat de altfel si de lucrarile de la Centrul Cultural Dunarea de Jos din Galati, cladire dotata cu termopane foarte scumpe. Insa reprezentantii firmei au refuzat sa ne spuna daca si pentru lucrarile de la aceasta institutie au contractat firma consilierului local.



„La mine toate aceste informatii sunt confidentiale. Institutia de stat va poate da toate relatiile. Adica mergeti la Centrul Cultural. Dar nu stiu de ce sunteti curios. Eu nu pot sa dau relatii despre colaboratorii mei", a adaugat directorul Parlatescu.



Teodorescu, sponsorul de campanie al PSD



Dupa ce a ras licitatiile importante cu bani de la stat, consilierul PSD, Alexandru Teodorescu, a sponsorizat campania electorala a PSD-ului din 2004 cu 300 de milioane de lei. Oficial el este unul dintre reprezentantii PSD care au donat cel mai mult pentru propaganda partidului.



In Monitorul Oficial se arata ca la PSD au mai donat sume mari in campanie firmele Vega 93, care a acordat 250 de milioane si TC INF care a sacrificat din profituri 400 de milioane de lei.



Vorbe murdare



Despre modul in care Melcret a ajuns sa isi cladeasca un imperiu financiar la Galati am incercat sa discutam si cu consilierul local Alexandru Teodrescu. Insa pe parcursul saptamanii trecute nu a fost de gasit la firma lui.



In pauza de la ultima sedinta a Consiliului Local de vineri, Teodorescu a refuzat sa vorbeasca despre afacerile sale. In schimb, s-a rastit si a folosit cuvinte obsecene, care nu pot fi reproduse in ziar. La finalul sedintei de consiliu, Teodorescu a evitat din nou o discutie pe marginea afacerilor sale, aruncand din nou cu injurii.



Melcret, sanctionata de AJOFM



Societatea Melcret AT SRL a obtinut in 2001 un credit de 1,5 miliarde de lei prin intermediul Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca.



Pentru acest credit, firma s-a obligat sa angajeze someri, in proportie de cel putin 50% din numarul locurilor de munca nou-create (in contract se arata ca in cazul in care societatea disponibilieaza persoane angajate, inainte de 3 ani de la incadrare, se obliga ca pe locurile ramase vacante sa incadreze personal din aceasta categorie in 30 de zile. In caz contrar, societatea suporta o penalitate egala cu marimea creditului acordat pentru fiecare loc de munca infiintat, dar ramas neocupat). Din verificarile efectuate in acest an de AJOFM s-a constatat ca Melcret a angajat 30 de persoane, dintre care 21 de someri.



Dar contractul nu a fost respectat decat o perioada mai scurta. Pentru ca trei dintre angajati au fost concediati intr-un timp mai redus de trei ani. Prin urmare, firma lui Teodorescu s-a ales cu o penalizare de 150 de milioane de lei (cate 50 de milioane de lei pentru fiecare angajat concediat). Amenda a fost insa achitata de firma intr-un timp scurt.























335 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri