Unul dintre cei mai controversati magistrati clujeni, judecatorul Lucian Racolta, de la Judecatoria Turda, a fost eliberat din functie de catre presedintele Romaniei, Traian Basescu. Printre magistratii "pusi pe liber" se afla judecatorii Ioan Motoarca si Virgil Pop, de la Curtea de Apel Cluj-Napoca.

Ambii erau considerati drept buni specialisti in Dreptul Penal si absolvisera mai multe cursuri de pregatire in Franta. Motivul pentru care acesti magistrati si-au incetat activitatea este, se pare, dorinta lor de a se pensiona, in conditiile in care pot beneficia de o suma lunara incasata care sa reprezinte 80 la suta din salariile lor actuale.

In schimb, in cazul judecatorului Lucian Racolta, lucrurile sunt mai complicate. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a dispus inceperea unei anchete in legatura cu o serie de dosare solutionate de acesta. Verificrile au fost demarate dupa atentatul cu grenada de la Pizzeria "Pharaon" din Turda, produs in decembrie 2003.

Lucian Racolta a refuzat propunerea de arestare a unuia dintre capii lumii interlope din acest oras, Ovidiu Roja. Acesta din urma era acuzat de procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Turda ca l-ar fi batut cu salbaticie pe unul dintre fratii Budai, care fac parte dintr-o grupare rivala.

Numele magistratului a aparut si in dosarul arestarii avocatului Traian Alb, pentru trafic de influenta. Acest avocat i-ar fi promis unuia dintre clientii sai ca il va mitui pe judecatorul Racolta pentru a primi o sentinta mai blanda. Alb a fost arestat de catre un alt magistrat controversat.

Este vorba de fostul sef al PNA Cluj, procurorul Mihut Mihut, care lucreaza in prezent la Parchetul de pe langa Curtea de Apel.

Printre altele, Mihut este cel care l-a tinut dupa gratii mai mult de o jumatate de an pe omul de afaceri Alexandru Silivasan, acuzat ca, in calitate de presedinte al cooperativei "Solidaritatea", i-ar fi cerut mita proprietarului localului "Rolland Garros", Claudiu Marginean, caruia ii inchiriase un spatiu comercial.

Singura proba pe care s-a bazat procurorul a fost declaratia patronului, care ulterior a si fost condamnat penal pentru marturie mincinoasa.

Alexandru Silivasan a fost declarat nevinovat de catre toate instantele penale la care a ajuns dosarul sau, iar in cele din urma Statul Roman a platit despagubiri de o jumatate de miliard lei vechi pentru gafa lui Mihut. Un alt caz celebru instrumentat de Lucian Racolta a fost cel al lui Catalin Covaciu, zis "Fefe".

Acesta a fost trimis in judecata pentru ca i-ar fi cerut taxa de protectie unui cetatean austriac.