Directorul SC "Lucrari Drumuri si Poduri" SA (LDP) Bistrita, democratul Liviu Ciupe, este interesat sa cumpere actiuni la firma pe care o conduce in eventualitatea ca ea va fi scoasa la privatizare pana cel tarziu in luna martie a acestui an.

Printr-o adresa remisa recent Consiliului Judetean (actionarul unic al societatii Ð n.r.) din calitatea sa de director, Ciupe a cerut fie privatizarea LDP, fie incredintarea directa a tuturor lucrarilor care tin de administrarea drumurilor judetene pe o durata nedeterminata.

"Nu este normal ca noi, in calitatea noastra de firma al carei actionar unic este CJ sa umblam dupa lucrari prin alte judete. Daca alesii nu vor vrea sa accepte varianta incredintarii directe a tuturor lucrarilor, atunci sa ne dea voie sa o privatizam. Eu si alti colegi care lucreaza la "LDP" suntem interesati sa cumpam actiuni.

Situatia de acum nu mai poate continua fiindca noi nu ne putem baza pe nimic, nu stim cati bani putem incasa intr-un an ca sa luam credite si sa ne modernizam baza materiala si utilajele. In cativa ani, daca nu facem investitii acum, riscam sa nu mai putem lua nici o lucrare", a declarat Liviu Ciupe.

Anul trecut, in conditiile in care societatea nu a castigat toate licitatiile pentru efectuarea unor lucrari de administrare si modernizare a retelei de drumuri judetene, "LDP" a avut un profit net de peste 9 miliarde lei vechi. Ciupe sustine ca, in cazul in care societatea ar fi primit, prin incredintare directa, toate lucrarile, profitul ar fi fost mult mai mare.

De cand a preluat conducerea societatii, actualul director a facut investitii substantiale in utilaje, suma totala cheltuita fiind de 12 miliarde lei vechi. "Daca primim lucrarile pentru toate drumurile judetene, atunci stim ca avem incasari sigure si putem lua credite pe 6-7 ani si putem, cumpara utilaje.

In cazul in care CJ nu va fi de acord cu varianta noastra, nu are decat sa scoata la vanzare un pachet de actiuni sau chiar tot si sa ne dea mana libera sa actionam in economia de piata", a adaugat Ciupe. In opinia sa, decizia trebuie luata pana in luna martie, fiindca in aprilie se organizeaza deja licitatiile pentru lucrarile de administare si modernizare a soselelor.