Dezbaterea publica provocata de fostul premier Petre Roman pe tema formarii unui pol social, care sa coaguleze toate partidele de stanga din Romania, a creat agitatie mediatica nu doar pe plan national, ci si pe plan local, iar primul "cap" are toate sansele sa pice chiar astazi.

In aceasta dimineata, in cadrul unei intalniri a Biroului Permanent Judetean al PSD, un punct important pe ordinea de zi este analizarea activitatii deputatului Petru Andea, presedintele organizatiei municipale din Timisoara.

Acesta este unul dintre cei invitati sa ia parte la discutiile cu Roman, invitatie acceptata de Andea, fara a cere, insa, aprobarea superiorilor, asa cum prevede regulamentul interior al social-democratilor.

Surse din interiorul filialei sustin ca membrii PSD Timisoara sunt tot mai nemultumiti de proasta colaborare cu Andea, despre care afirma ca este mai preocupat sa faca structuri parlamentare paralele, decat sa se implice in treburile organizatorice din oras si mai ales sa colaboreze cu consilierii locali.

Petre Roman, presedintele Fortei Democrate, a vorbit tocmai, ieri, in orasul de pe Bega, despre punctele forte cu care spera sa coaguleze partidele de centru stanga de pe esichierul politic.

Fostul prim-ministru recunoaste ca partidele pe care se bazeaza sunt cele de buzunar, insa a afirmat ca atuul Polului Social pe care vrea sa il formeze va fi programul pe care il va gandi si oferi celor interesati. Dezbaterea din "capitala" Banatului este prima de acest gen in care liderul FDR s-a lansat prin tara, dupa amanarea conferintei ce trebuia sa aiba loc la Bucuresti in 28 februarie.

Intalnirea de la sediul central al FDR a fost amanata cu o saptamana, dupa cum a spus Roman, din cauza ca liderul PSD, Mircea Geoana, a fost foarte suparat ca la dezbatere au fost invitati membri ai fostului partid de guvernamant. "Speram ca intai sa fac lansarea la Bucuresti si numai dupa aceea in tara", a spus Roman.

Intrebat cum este vazut Polul Social din interiorul principalului partid de stanga, fostul premier a raspuns ca "interesul lor a fost mic la inceput, dar creste o data cu problemele din PSD". "Contez pe presiunea din interiorul PSD, pe cei care se intreaba incotro merge acest partid", a adaugat Roman.