Razboiul dintre Prefectura Prahova si Colegiul Juristilor, institutie care reprezenta in instanta interesele a 33 de consilii locale din judet, a inceput in vara anului trecut.

Atunci, Colegiul Juristilor Prahova, care are si atributii in judecarea unor cauze prin arbitraj, a avut de solutionat un proces intre Primaria Floresti si Prefectura Prahova.

"Primarul Florestiului a cerut comisiei judetene de aplicare a legii fondului funciar sa modifice un titlu de proprietate astfel incit sa poata concesiona terenul respectiv unei firme bucurestene.

In plus, prefectul Corneliu Popescu era obligat la plata unor daune de cinci milioane de lei vechi pentru fiecare zi de intirziere a semnarii noului titlu de proprietate", declara Dumitru Bogdan, presedintele Colegiului Juristilor Prahova.

Dupa aceasta actiune, comisia si-a indeplinit obligatiile prevazute de lege, dar au inceput represaliile. Totul a culminat cu o adresa semnata luna trecuta de catre prefectul Popescu, prin care cerea consiliilor locale sa rezilieze contractele de colaborare cu colegiul.

"A fost o dovada clara prin care prefectul a facut un abuz in serviciu. Mai mult, acesta ne-a contestat dreptul constitutional la munca, drept recunoscut chiar de Inspectoratul Teritorial de Munca Prahova.

Multe dintre autoritatile locale au percutat la ordinul prefectului si au anulat aceste contracte perfect legale", sustine juristul Dumitru.

Pe numele acestuia conducerea Prefecturii a facut o plingere la Parchetul de pe linga Tribunalul Prahova pentru savirsirea infractiunii de exercitarea fara drept a unei profesii. Argumentele prefectului din sesizarea penala au fost catalogate de procurorul care a instrumentat cazul drept nejustificate. Prin urmare, in dosarul in care a fost cercetat Bogdan Dumitru, presedintele Colegiului Juristilor Prahova, s-a dispus neinceperea urmaririi penale.

"Dupa controalele comandate institutiilor statului la sediul colegiului, prefectul a incercat metoda comunista de anchetare ca forma de represiune. Din fericire, planul sau a picat. La rindul meu, voi depune saptamina aceasta la Bucuresti, la Departamentul National Anticoruptie, o plingere penala impotriva prefectului de Prahova, Corneliu Popescu, pentru denunt calomnios, abuz in serviciu si trafic de influenta", sustine presedintele colegiului.

Procurorii DNA vor fi obligati astfel sa verifice daca acuzatiile aduse reprezentantului Guvernului in teritoriu sint justificate. Ar fi pentru prima data cind un prefect al judetului Prahova ar fi audiat de procurorii anti-coruptie.