Anul trecut, intr-o smiorcaita zi de toamna, animat de ideea unui reportaj, daca nu de senzatie, cel putin publicabil, am tintit catre comuna Lunca. Localitate de unde, idiot sa fii si tot te intorci cu un material doldora de semnificatii. De ani buni Lunca este un izvor nesecat de inspiratie reportericeasca.

Mereu si mereu gasesti oameni noi, fapte noi pe care nu te lasa condeiul sa le treci cu vederea. Asa l-am intilnit pe Gavril Luca, din satul Stroiesti, prelucrator prin aschiere ca meserie si artist plastic in timpul lui liber aflat din belsug la dispozitie, de cind a iesit la pensie.

Rezemata de marginea unui drum ce duce direct in piriul Sitna, casa lui Gavril Luca a fost in ultima vreme punctul de atractie al stroiestenilor, dar si al celor care poposesc intimplator prin aceasta localitate. Casa parea deja un element inutil in comparatie cu ce avea el prin imprejurimile casei.

O expozitie de sculptura in aer liber, cuprinzind busturile celor mai reprezentative personalitati botosanene. Visul de aur al lui Gavril Luca a fost sa ajunga prin asta la emisiunea "Garantat 100% ", pe care o urmareste cu placere, dar pina acum nimeni nu s-a repezit sa-l contacteze din acest punct de vedere.

Iar de acum incolo nici atit, ca operele sale de arta au cazut din cauza intemperiiilor de peste iarna.

Salubritate de amorul artei

Dar sa reluam povestea evolutiei artistice a sculptorului din Stroiesti. L-am cunoscut intimplator cu ajutorul viceprimarului de Lunca. Viceprimarul Ilie Novotnii Popescu, roman de-al nostru din Cehia, spunea despre consateanul sau ca are o contributie esentiala in salubrizarea localitatii.

"Toate gunoaiele, toate tinichelele si hainele rupte aruncate prin santuri le aduna la el acasa si face din ele opere de arta. De cind a revenit la Stroiesti satul e mai curat multumita lui ", spune viceprimarul. Gavril Luca este un artist complet fara doar si poate. El picteaza, sculpteaza, ba chiar ar vrea sa si cinte, dar nu cunoaste notele. Cinta dupa ureche, ca pitpalacul.

A incercat sa invete de la radio, dar aia de acolo cintau prea repede si lui i se parea ca nu redau corect. A mai incercat si cu placa de pick-up, dar tot asa. Asta o lua mult mai repede decit comoda lui ureche muzicala. Atunci si-a cumparat o vioara. Un Stradivarius, dupa cum a poreclit-o el, cu vreo doua mii trei sute si ceva de lei.

Dar pe atunci leul era leu si a cumparat-o tocmai de la Brasov, unde lucra ca strungar la fabrica de facut tractoare. Si cum tine la ea ca la sfintele moaste, n-o scoate din captivitatea cutiei decit la sarbatori, cind ii mingiie corzile si o pune la loc. Mai mult de atit nu stie ce sa faca cu ea si e constient de acest lucru.

Iorga cu chelie roz

Gavril Luca si-a gasit in schimb vocatia in artele plastice, dind o replica binemeritata "lenesului " sculptor botosanean Marcel Manastireanu, care de o vreme incoace nu mai vrea sa continue Aleea Marilor Personalitati.

In plus tot ce a facut pina acum recunoscutul artist plastic abuzind de bronzul poporului, artistul din Stroiesti a realizat din materiale neconventionale, aflate la indemina oricarui cetatean al patriei, fie el artist ori nu.

Adica din lutul, care se gaseste din belsug chiar pe arterele principale ale localitatii sale, si lina care se gaseste din belsug fiindca crescatorii de oi din Lunca n-o pot valorifica din lipsa de cerere. "N-a c-a facut-o de oaie! ", tindeau sa spuna circotasii care au avut privilegiul sa admire operele maestrului.

Dar Gavril Luca este un artist desavirsit, gata oricind sa te sfichiuiasca peste obraz cu vastele lui cunostinte in domeniul artei clasice si contemporane. "Eu nu merg pe calea impresionismului decadent ", spune el umflindu-si sinele in poale de importanta. "Eu vreau sa urmez calea impresionismului german, mult mai aproape de realitate ".

Evident ca in fata unei astfel de explicatii trebuie s-ti scoti palaria. Cum a facut-o si Nicolae Iorga intr-o prima faza pe soclul artistului din Stroiesti. Si-a scos-o si a ramas bietul istoric cu chelia goala de-a fost nevoit Gavril Luca sa-l vopseasca pe ea cu farba roz, ca sa nu raceasca.

Cine a apucat sa-l vada pe Iorga cu chelia lui de lut vopsit si cu barba din lina Karacul s-a gindit probabil ca asasinii savantului au fost niste silfide, care nu i-au vrut decit binele cind au tras cu automatele in el.

Gavril Luca era insa mindru de opera sa, mai ales ca in viziunea lui artistica Iorga trebuia sa stea tantos pe soclu, nu girbovit cum l-a vazut el in fata casei memoriale din Botosani. "Eu vad o mare diferenta intre Iorga de la Botosani si cel pe care l-am facut eu ", A zis cu vadita satisfactie autorul.

"Acela se uita asa (si Gavril Luca indeasa capul in pamint), pe cind Iorga trebuie sa stea asa (si pe loc se infoaie ca un curcan in pene, aruncindu-si privirea in vazduh).

George Enescu, trimis in cada

Si Mihai Eminescu i se pare reusit. Sobru, cu fruntea lata, asa cum sta bine unui poet de geniu. Hainele de pe el erau cam ponosite fiindca artistul s-a multumit sa-l imbrace cu un surtuc gasit pe marginea santului. Camasa insa era absolut originala si aici Gavril Luca a dovedit ca se pricepe si la croitorie.

Din citeva taieturi si cusaturi a reusit sa-i faca poetului national o camasa de ginerica dintr-un sac de ingrasamint cu care s-ar mindri orice casa de moda. Cu George Enescu insa a dat-o-n cada. Adica in vasul acela in care isi plamadeste el capodoperele. "Nu mi-a placut cum a iesit si am pus sa-l mai fac o data ".

Asa s-a exprimat artistul in vreme ce-si plamadea aluatul viitoarei lucrari, nemultumit ca lutul nu s-a muiat cum trebuie. N-avem nici o indoiala ca marele muzician isi va gasi cindva locul printre ilustrele personalitati ce strajuiesc iazul din curtea casei sale.

Pentru ca am uitat sa va spun ca, inainte de a-si descoperi vocatia de plastician, Gavril Luca si-a sapat si un iaz in apele caruia sa se oglindeasca nepretuitele personalitati. Acolo, pe iaz isi petrece el pe timp de vara timpul liber intre doua creatii. Populat cu peste adunat tot de el din girla Sitnei, iazul este locul ideal pentru meditatie si recreere.

Locul unde artristul isi serveste si cina la lumina lunii. Fiindca nocturna proiectata si realizata tot de el are in loc de becuri Philips niste mingi din plastic, sparte, care nu lumineaza. Si pe ele le-a adunat de pe malul Sitnei. A avut si o barca tot de conceptie proprie, fabricata din citeva butoaie de tabla aruncate de sateni in acelasi loc.

Cu timpul aceasta s-a spart si l-a lasat pe artist sa inoate ca sa ajunga la mal. "D ` nu-mi fac eu alta si o sa ma plimb cu ea cum fac aia la mare? " isi pune el in plan.

Capodopere distruse de iarna

Acum Gavril Luca e tare suparat. Iar daca despre operele sale de arta am vorbit doar la timpul trecut exista o explicatie: din toamna si pina acum povara iernii a apasat necrutator pe umerii personalitatilor pe care incerca el sa le nemureasca din lut si lina. Toate s-au facut una cu pamintul. Au ramas in schimb fotografiile care stau marturie a ce a fost in stare un artist din Stroiesti.

"Daca le-as fi expus intr-un muzeu, asa cum mi-au cerut niste domni de la Botosani, poate alta ar fi fost soarta lor ", spune el cu regret. Dar nu dispera. Curtea lui e inca plina de materie prima adunata de el de prin santuri si de pe malul Sitnei