Transgold, batalia pentru aur

de Nicolae Teremtus     Gazeta de Maramures
Luni, 3 aprilie 2006, 0:00


(Foto: )

La poarta societatii romano-australiene Transgold, „pichete de oameni ai muncii" striga din toti rarunchii: „Hotii! Hotii!" E presa de fata. Numai ca miza este cu totul alta decat cea clamata la poarta „uzinei de aur". Urmeaza ultimul act in cea mai mare afacere din Maramures: afacerea „Aurul".



Afacerea „Aurul" a fost mediatizata indeosebi dupa accidentul ecologic din anul 2000, pana atunci existand doar tentative de a deslusi itele incurcate ale ghemului de aur al celei mai mari afaceri din nordul tarii. Acum, Transgold e doar o corabie naufragiata, parasita de investitorii australieni, iar partea romana pare a nu sti ce sa faca cu „uzina de aur".



Sursele din sistem sustin ca membrii marcanti din cercurile de influenta ale mineritului maramuresean au intrat deja in alerta maxima. Ne aflam in fata ultimului act dintr-o piesa economico-financiara care s-a jucat timp de aproape 15 ani cu succes si cu „casa inchisa".



Daca asezam in balanta si faptul ca un alt obiectiv economic de importanta nationala, Combinatul Phoenix, a fost pus pe butuci printr-o privatizare controversata, avem tabloul complet al unei ecuatii de… aur. Urmeaza istoricul afacerii Transgold si noutatile legate de fosta societate romano-australiana.



O istorie aurita Activitatea miniera si metalurgica din nordul tarii a lasat in urma mari cantitati de steril (conform expertizelor, steril sarac in metale nobile si rare) care au fost depozitate in trei mari iazuri de decantare: iazul Sasar (4,43 milioane de tone steril - cu un continut extractibil de aur de 0,6 g/tona), iazul Flotatia Centrala (10,5 milioane tone - continut extractibil de 0,48 g/tona) si iazul Aurul (8,5 milioane de tone - cu 0,3 g/tona, aur extractibil). Iazul Sasar a fost deja „consumat" de uzina de retratare, fosta Aurul, actuala Transgold. De asemenea, la Combinatul Phoenix s-au creat mici depozite de cenusi si pirite.



Bun, avem aur, cum ajungem la el? Proiectul a debutat in 1990, o data cu organizarea unei licitatii la care au participat sapte companii internationale. A castigat societatea australiana Esmeralda / Ranger Exploration.



In 9 mai 1990 Regia Autonoma a Plumbului si Zincului (actuala Companie Remin Baia Mare) si Geomin SA Bucuresti au semnat acordul de principiu si au realizat studiul de fezabilitate pentru ridicarea uzinei de retratare (studiu finalizat in martie 1992, sub coordonarea firmei australiene Lyco Resources).



Apoi, proiectul „Aurul" a fost aprobat de Agentia Romana de Dezvoltare, Ministerul Industriilor si a Ministerului Mediului. Asa a luat fiinta societatea mixta romano-australiana Aurul SA (rebotezata Transgold dupa accidentul ecologic).



In 1999, actionarii societatii Aurul erau: Esmeralda (50%), Remin (44,5%), Geomin (5%), UUMR Baia Mare (0,1%) si Institutul de Cercetare si Proiectare Baia Mare (ICPM - 0,1%). Intre timp ICPM a fost cumparat de Gheorghe Sas, un roman stabilit in strainatate, si nu se mai cunoaste cu exactitate raportul actual al actiunilor - unii specialisti afirma ca Esmeralda ar fi depasit cota de 50%.



Dupa accidentul ecologic, Esmeralda si-a schimbat denumirea, devenind Eurogold, dar australienii din structurile de conducere au ramas aceiasi. Retratarea si urmarile In 1997 a inceput constructia uzinei de retratare, proiect pentru care a fost nevoie de 284 de avize si aprobari din partea mai multor institutii ale Statului.



Desi uzine similare din Australia, America si Africa sunt amplasate in zone nepopulate, pe considerent ca in procesul tehnologic se foloseste cianura, uzina din Baia Mare este ridicata in apropierea orasului, intr-o zona populata.



In favoarea amplasamentului au primat interesele (la acea vreme argumentele au fost: existenta infrastructurii, apei, gazului, energiei electrice - respectiv, investiti minime). Ca a fost o alegere eronata o demonstreaza accidentul ecologic din 2000, care a adus Baii Mari o trista faima internationala.



Cat despre riscul la care a fost expusa populatia… In perioadele caniculare se pronunta des o expresie de trista amintire: „emisii de cianura in atmosfera" (cianura are punctul de fierbere la 29 de grade). Urmarile: localnicii din zona de „acoperire" a uzinei se plangeau de afectiuni ciudate, in unele zone au disparut tantarii etc.



Bineinteles, cei care se ocupau de protectia mediului si de sanatatea populatiei „nu cunosc, nu stiu nimic", ascunzandu-se dupa lipsa unor instrumente performante de masura si control... Eminenta cenusie „Maestru de ceremonii" al uzinei de retratare era Ioan Hudrea, cel care pana in 1998 a fost controversatul sef al Remin.



Pana la plecarea sa din Remin, Hudrea a infiintat impreuna cu australienii de la Esmeralda firma Explorer ai carei actionari erau: Esmeralda (97,5%) si Cuart Baia Mare (1,9%). Detinatorul a 0,4% din actiuni e necunoscut. De asemenea, intre Remin si Esmeralda a avut loc o asociere pentru finantarea cercetarii geologice pe perimetrele detinute de Remin.



La momentul respectiv (1997), explicatia lui Hudrea a fost ca, dupa 12 ani (timp estimat pentru finalizarea exploatarii sterilul decantat) si la o investitie de 28,5 milioane de dolari trebuie gasite alte activitati. Apoi a disparut Cuart, ICPM, iar Remin a inceput sa aiba probleme.



Nu se stie in „grija" cui a ramas biblioteca Institutului, cu pretioasele harti ale resurselor de minereuri existente.



In decursul anilor, mai multi specialisti din minerit au exprimat pareri pertinente despre proiectul „Aurul", in sensul ca in toata aceasta afacere ceva este putred: „de-a lungul anilor, multi dintre cei implicati in proiect si-au facut concediile in Australia…" Accidentul din 2000 a scos in evidenta mai multe deficiente, dar si faptul ca societatea a functionat pana atunci cu un… aviz provizoriu!



Fotocopii secrete In pofida accidentului ecologic si a monitorizarilor internationale, fostul Aurul si-a vazut nestingherit de treaba, sub recosmetizarea unui botez: Transgold. Nu au realizat nimic, nu au investit nimic. Prima interesul personal al „specialistilor".



In 2000 s-a afirmat ca Hudrea ar avea o firma care se ocupa de concesionari miniere si inchideri de perimetre, si ca el ar fi coordonatorul din umbra al „uzinei de aur". Cert este ca societatea a fost implicata in activitatea de prospectare geologica si ca a obtinut perimetre de la Remin si Cuart.



„Atunci cand Hudrea si oamenii sai au plecat din Regie, au fotocopiat 32 de proiecte de inchidere a unor perimetre, care au fost negociate, in secret, cu firme care vor participa la inchideri de mine", ne-a dezvaluit una dintre surse.



Transportul lingourilor Din 1999 Aurul a expediat in Anglia pentru rafinare 10 transporturi de lingouri cu concentrate de aur si argint in greutate totala de 1,6 tone. Valoarea estimata: 3,7 milioane dolari.



De ce au fost expediate transporturile in Anglia, in conditiile in care in Baia Mare exista cel mai mare rafinator de aur din sud-estul Europei? Produsul rafinat in Anglia continea, pe langa aur si argint, metale rare, mult mai pretioase, a caror separare se face numai acolo. „Nu se stie daca aceste metale se mai intorc in tara", ne-au declarat surse din sistem.



Problema a fost explicata la vremea respectiva de catre Phil Evers, sef al „uzinei de aur", ca o situatie provizorie, sustinand ca s-a facut aceasta alegere deoarece se obtine o puritate mai mare a aurului. Dupa 2000, Evers a plecat din Romania, dar rafinarea a continuat sa se faca in Anglia pana cand uzina si-a incheiat activitatea.



Anormala situatie a dus la regresul Combinatului Phoenix si la alimentarea unor zvonuri care au inceput sa devina certitudini: proiectul Transgold a fost aprobat si realizat doar pentru prelucrarea sterilului din depozitele maramuresene.



Niciodata nu a fost vorba despre reorientarea activitatii spre exploatare miniera si prelucrare a minereurilor, Transgold neputand prelucra eficient minereuri, uzina fiind proiectata pentru prelucrarea sterilelor. Mai consemnam ca in 1992, specialisti ai Remin au fost in Australia pentru a achizitiona o instalatie similara cu cea adusa de australieni la SC Aurul.



Instalatia costa circa 6 milioane de dolari, dar nu ar mai fi fost nevoie de o asociere cu Esmeralda, o firma australiana de marime medie si cu un trecut controversat. La Remin s-au dat batalii pentru a stopa achizitia instalatiei. S-a reusit, iar australienii au fost adusi in postura de cuceritori ai Maramuresului. Vom reveni.



„Pierdere" si „pierzatorii"



Aranjamente defavorabile Remin si, in ultima instanta, Statului roman? Amintim doar ca Transgold, prin societatea-pui Explorer, a pus mana pe un perimetru minier bun, cel de la Lapusna, sau faptul ca au obtinut stocul de 500.000 de tone de steril cu o concentratie mai mare de arseniu (rezultat de la mina Suior). Aceste stocuri au fost date „de-a moaca" societatii romano-australiene.



Cert este ca an de an, Transgold sau Aurul, in functie de anul la care facem referinta, au declarat ca profitul este zero.



O situatie greu de crezut, avand in vedere ca activitatea nu putea fi decat profitabila, tinand cont de faptul ca societatea a sponsorizat campanii electorale („prietenii" din PDSR-PSD stiu), activitati ale Agentiei pentru Protectia Mediului (!) pe cand la comanda acestuia se afla seful de trista amintire Gherghe Voinescu etc.



Si asa, din „pierderi in pierderi", s-a ajuns in anul de gratie 2006, cand australienii au dat bir cu fugitii, iar Transgold se pregateste de faliment.



Tot acest proces, din 1999 pana acum, demonstreaza ca proiectul Transgold nu a fost decat o mare afacere din care au avut de castigat cei care au regizat-o: Ioan Hudrea, Staicu Balanescu (fosti directori ai Remin) si alti specialisti din sistem, membri sau nu in structurile de conducere Transgold.



Restructurare si interese



De-a lungul timpului, grupurile de interese care au gravitat in jurul Transgold au fost aceleasi. S-a schimbat doar „propteaua", respectiv protectorii de la putere. In prezent exista un interes al PD Maramures, mai exact al liderului Mircea Man, care imparte si desparte. Revenind la pichetarea de la Transgold, cateva precizari care, in aparenta, nu au nimic in comun cu societatea.



Din informatiile noastre, grupurile de interese pomenite au fortat reorganizarea Remin in doua exploatari: EM Baia Mare - care ar fi cuprins exploatarile din zona (Aurum, Baia Sprie, Sasar etc) si Remin. Scopul? De a lungi agonia unor mine nerentabile, care s-ar fi ascuns sub umbrela EM Baia Mare.



Din nefericire pentru respectivele grupuri de interese, minerii din Baia Sprie nu au fost de acord cu aranjamentul, asa ca solutia a cazut. Acum se incearca promovarea reorganizarea Remin in doua sucursale. Discutiile sunt aprinse pentru ca ortacii nu mai vor o armata de sefi, nu mai vor sa fie masa de manevra pentru cei interesati de prosperitatea personala.



In aceasta increngatura un loc aparte il are Transgold, „lipit" de orice forma de organizare rezultata din restructurare. In Baia Mare, pe axa Maramures-Bucuresti, se joaca o carte deosebit de importanta. Practic, se doreste inchiderea cercului deschis o data cu aparitia societatii Aurul.



Cine va invinge? Mafia din minerit sau interesul general? Depinde de administratie, de conducatorii firmelor, de politicieni. Evident, unii au raspunsul la aceasta dilema.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















151 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by