Modul in care functioneaza alianta PNL-PD la nivelul judetului a fost din nou discutat la sfarsitul saptamanii in cadrul Biroului Permanent Judetean.

"Am constatat ca relatia de colaborare a PD s-a deteriorat, fapt ce duce la nefunctionalitatea totala a Aliantei la nivelul judetului", si-a inceput discursul Eugen Nicolaescu, presedintele demisionar al organizatiei judetene.

Liberalii acuza in primul rand ceea ce ei califica drept o "politica de racolare", precizand ca au solicitat in doua randuri, in scris, lista cu membrii PNL care au fost "inscrisi cu forta" in PD, dar ca nu au primit vreun raspuns.

Printre exemplele oferite de Nicolaescu se afla Adrian Matei, fost vicepresedinte al PNL Tarnaveni, care a devenit vicepresedinte al PD Tarnaveni, liberalii acuzand ca acesta a fost "santajat cu postul pe care il ocupa la gaz".

Pe lista fostilor liberali, actuali democrati, se mai afla Ladislau Darabont, actualul sef al Pietei Armatei, dar si jumatate din familia Antonie, respectiv Valeria Antonie, care a devenit din vicepresedinte al Organizatiei de femei a PD, presedinte al organizatiei similare a PD, dar si fiica sa, Roxana Antonie, care a lasat sefia clubului studentesc liberal pentru cea a studentimii democrate. "Acest lucru demonstreaza ca, la nivel judetean, PD incurajeaza traseismul politic. Asa cum este de fapt Florea, un om incapabil sa lucreze in echipa, un racolator, un traseist politic".

Totodata, Nicolaescu a acuzat si faptul ca alegerile din Organizatia de Femei din PD au avut loc in sala de sedinte a Consiliului Local Targu Mures, desi consilierii nu si-au dat acceptul in acest sens.

Suzana Ganta, inspectorul scolar general, nu a scapat nici de aceasta data de tirul liberalilor, fiind acuzata din nou ca ii preseaza pe directorii scolilor sa se inscrie in PD, de aceasta data fiind nominalizati directorii din Sighisoara.

"La Band se fac presiuni pentru ca Baidean sa fie inclus in Consiliul de Administratie al scolii. Nu vom permite acest lucru", a completat Eugen Nicolaescu.

Ultimatumul

Biroul Permanent Judetean al PNL Mures a solicitat Consiliului National de Coordonare al Coalitiei ca, in termen de o saptamana, sa medieze conflictul iscat intre PNL si PD la nivel judetean.

"In functie de decizia CNC, Delegatia Permanenta care se va reuni saptamana viitoare este abilitata sa ia orice masura, inclusiv ruperea protocolului de Alianta", a asigurat Nicolaescu.

Ultimatumul survine dupa ce conducerea PNL a declarat in mai multe randuri ca a solicitat PD o intalnire, dar ca doar Doru Opriscan a raspuns invitatiei.

"Ne-am saturat de oameni demagogi, care una spun si alta fac", a spus Eugen Nicolaescu, care l-a acuzat pe Dorin Florea ca "minte cand spune ca a organizat o intalnire a Aliantei la care PNL nu a venit".

Dupa ce si-au varsat furia pe refuzul PD, liberalii au tinut sa precizeze ca PD Mures nu are inca o conducere autorizata pe linie de partid si ca, pana in aprilie, interimatul de la varful PD este considerat de liberali drept o "conducere ilegitima".

Dupa precedentele din Alba si Bihor, unde protocolul a fost rupt, Nicolaescu spune ca, la nivel de conducere nationala a PD, ar trebui sa se ia niste masuri si sa de analizeze cu responsabilitate situatia din tara.

"Protocolul este o obligatie statutara. Statutul nu este facultativ. Liderii interimari ai PD Mures nu pun pret pe protocol si statut. Florea a transformat alianta intr-una PD-PSD", Eugen Nicolaescu, deputat PNL Mures